Alba Iulia City Race 2017

Despre Alba Iulia am mai scris şi aici, însă niciodată o experienţă nu seamă cu alta. Anul 2017 a adus, pe finalul lunii septembrie, alergătorii înapoi în cealaltă capitală, iar asta nu poate decât să mă bucure, eu find strâns legat de oraşul din inima României, dar să lăsăm sentimentalismele pentru finalul articolului.

Scriu rândurile dintr-un tren, un IR1745 care a plecat dis de dimineaţă, la ora 6:00 dintr-un Bucureşti amorţit de schimbarea vremii. Dar experienţă mea din acest an de la Alba Iulia a început într-o zi de joi, atunci când am plecat din Tr. Severin la Bucureşti, cu maşina, pentru că drumetului îi stă cel mai bine atunci când îmbină mijloacele de transport pentru o face din călătoria să una de neuitat. Aşadar, am început a scrie articolul de pe valea Oltului, de pe lângă Racoş şi l-am terminat undeva aproape de Făgăraş, dintr-un alt tren, pe o altă ruta spre Bucureşti.

Vremea nu mi-a dat prea multă energie, deşi îmi place toamna. Pe unii în întristează, pe unii îi face mai somnoroşi, pe mine doar mă face să fiu mai liniştit. Priveam pe geam în stânga şi în dreapta cum pădurile încep, uşor-uşor, să îşi schimbe coloritul, iar verdele va fi, treptat, înlocuit de galben, roşu ori portocaliu.

Cerul este gri, norii fiind joşi, acoperind vârfurile dealurilor mai înalte. Totuşi ceva îmi spunea că la Alba Iulia, în ciuda vremii răcoroase ce se anunţa, frumoasa cetate îşi va deschide porţile şi va fi bucuroasă de oaspeţi. Timpul a trecut mai greu, fiind singur, da iată-mă ajuns în oraşul copilăriei mele. Am călătorit din capitala României în Cealaltă Capitală, aşa cum le place organizatorilor acestui eveniment să îi spună oraşul Alba Iulia.

Sunt mereu bine venit aici, în casă bunicilor mei, casă în care mi-am petrecut vacanţele de vară atunci când eram doar un copil, casă care m-a găzduit anul trecut în cele 10 zile pe care le-am alocat descoperirii zonelor din jurul oraşului. Am scris aici, aici şi aici despre ceea ce a fost, aşa cum mi-a spus cândva tatăl meu, un timp liber foarte bine organizat.Am fost, pe finalul zilei, să îmi ridic kitul şi am profitat de plimbare pentru a revedea Cetatea Alba Carolina, care parcă de la an la an e mai frumoasă. Sau poate îmi era mie prea dor? Mi-am revăzut prieteni, am schimbat câteva cuvinte şi m-am retras către casă, odihna fiind importantă după un drum lung şi înaintea unei alergări, chiar dacă au fost doar 10,5km. Seara s-a lăsat cu ploaie, iar în zona Ardealului atunci când plouă liniştit, se numeşte că plouă mocăneşte. Exact aşa s-a întâmplat în seara dinaintea cursei, iar dimineaţa m-a întâmpinat cu un aer rece, proaspăt şi cu o temperatura numai bună de alergat. Am fost însoţit la start de către unchiul meu, împreună cu verişorul meu cel mic, iar el, copil fiind, a fost foarte încântat de intreagă atmosferă din zona de start/finish. Timpul s-a scurs, iar tunul gărzii a sunat, semn că a început concursul.

Despre cursă, traseu şi voluntari am de spus numai de bine, cât despre mine..eu m-am simţit excelent, am avut parte de 2km nesperat de buni, urmaţi de încă 2 mai înceţi, la deal şi pe un noroi alunecos şi lipicios de tălpile adidaşilor. A urmat apoi partea din traseu care urma banda de biciclete de pe dealul Mamut, ca mai apoi traseele de 10,5km şi cel de 21km să se despartă. A început o coborâre prin pădure, pe noroi mult, dar faptul că ştiu să schiez m-a ajutat să îmi ţin echilibrul şi să duc ritmul mai bine decât speram. Am revenit în oraş, am intrat în cetate iar până la finish mai era foarte puţin. M-am bucurat când s-a terminat, având în vedere că întreagă zi a fost o alergătură pentru mine. La ora 13:13 trebuia să prind trenul din care finalizez articolul, iar asta m-a ambiţionat să trag cât pot de tare: locul 73/140 nu e deloc rău, iar timpul de 1:03:23 este mult mai bun decât speram în momentul în care am decis să mă înscriu la Alba Iulia City Race.

Drumul de întoarcere în Bucureşti a fost şi el plăcut de parcurs într-un tren IR1622 ce a mers paralel cu munţii Făgăraş, ajungând la Braşov şi urmând traseul clasic până la Gara de Nord. Am privit pe ambele ferestre ale trenului şi m-am bucurat de privelişte. Pe partea stângă, spre nord, se putea vedea cerul albastru al unui septembrie aflat deja pe final, în timp ce pe fereastra din dreapta fumegau Făgăraşii acoperiţi de nişte nori groşi.

Am terminat articolul şi, uitându-mă prin fotografii, pot spune cu mâna pe inimă că au fost două zile de neuitat şi tot efortul şi cei 1000km parcurşi au meritat. Vă recomand Alba Iulia că oraş, va recomand Alba Iulia City Race că experienţă sportivă dar şi datorită organizării ireproşabile. Să ne vedem, cu bine, la anul!

Comentezi?