Ciucaş X3-2017

Am lipsit destul de mult de pe blog, însă în această toamnă am hotărât să revin la această pasiune pentru scris prin intermediul unui concurs de alergare montană. Aleg să scriu despre Ciucaş X3 datorită faptului că mi-a intrat în suflet întreg muntele încă de la prima experienţă pe care o las aici.Începului de septembrie aduce în lumea alergătorilor montani un concurs cu tradiţie, ajuns în 2017 la cea de-a opta ediţie: Ciucaş X3. Când m-am înscris am fost încântat şi ştiam că va fi o experinţă uluitoare datorită organizării ireproşabile, dar şi a cadrului natural unde avea să se desfăţoare competiţia.

Timpul a trecut şi ziua cea mare a sosit. După un drum de aproximativ 3h din Bucureşti până în staţiunea Cheia, am parcat maşina şi am încercat să mă odihnesc, ştiind că dimineaţa voi lua startul într-o probă solicitantă. Am ales semimaratonul pentru că îmi cunosc limitele în acest moment, iar tot ce îmi doream să fac era să mă bucur de natură, peisaj, puncte de alimentare şi compania altor pasionaţi de alergare montană.Timpul de la micul dejun la start a trecut foarte repede, iar după o încălzire alături de prietenii de la 321sport am plecat în ce avea să fie cea mai frumoasa cursă de alergare la care am participat până acum. Un grup de peste 1000 de oameni au luat startul şi au mărşăluit prin padure şi pe potecile culmii Zăganu-Gropşoarele, aproximativ 8km, atingând rând pe rând, într-un timp mai scurt sau mai lung, vf. Gropşoarele (1883m). Priveliştea de pe vârf este magică, vă recomand tuturor să atingeţi măcar o dată această culme şi vă asigur că vă veţi întoarce.

De pe vârf a urmat o frumoasă coborâre până la cabana Ciucaş, acolo unde a fost şi punctul de alimentare cel mai bogat din câte mi-a fost dat să văd până acum. Oameni frumoşi, puşi pe glume şi încurajări neîntrerupte au făcut din acel loc unul de neuiat. Coborârea a continuat pînă în valea Berii, loc de unde am început ultima urcare a zilei. La finalul acesteia, la Muntele Roşu, am dat peste încă un punct de alimentare şi am început coborârea spre finish.

Cursa este frumoasa, iar dacă eşti antrenat poţi scoate un rezultat foarte bun. Nu a fost cazul meu, întrucât eu am combinat pasiunile între ele, reuşind sa vin la finish cu un timp de 4:09:34, dar foarte fericit pentru faptul că eram sănătos, bine dispus, cu fotografii de pe traseu, cu o medalie muncită la gât şi cu cei de acasă liniştiţi. La anul voi fi mai bun, mai antrenat, iar traseul va fi deja unul cunoscut, aşadar timpul la final va fi modificat în dreptul numelui meu.Pe final, aş vrea sa le mulţumesc, şi aici, celor care pe parcursul cursei, dar şi înaintea acesteia m-au ajutat cu mesaje, cu rabdare, cu sfaturi ori cu o gustare când era mai mare nevoie. Cât despre tine, Ciucaşule…să ne primeşti şi anul viitor cu ale tale peisaje, pe ale tale poteci, cu ale tale poveşti.

Comentezi?