În vizită la Mănăstirile Bucovinei

Zilele au trecut rapid în săptămâna în care am umblat din Bucureşti până la Vatra Dornei, cu opriri în munţii Făgăraş ori la Sighişoara, dar şi o drumeţie în masivul Rarău, aşa cum v-am povestit în precedentele postări. Ultima zi a excursiei a fost pentru relaxare totală, pentru plimbări în tihnă pe la cele patru mari Mănăstiri din Bucovina.DSC_0001

Am plecat la drum din Vatra Dornei în ţinute complet schimbate faţă de zilele petrecute pe munte şi urma să parcurgem două dintre Obcinele Bucovinei până la Mănăstirea Moldoviţa. Un loc primitor şi plin de istorie, ale cărui origini rămân învăluite în negura vremurilor; se cunoaşte însă anul sfinţirii bisericii -1532. Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, fiind una dintre atracţiile principale, mai ales că peretele sudic s-a păstrat în bune condiţii. Am descoperit în interiorul curţii o sumedenie de flori foarte bine îngrijite şi ne-am putut bucura de liniştea ce plutea în aer.

DSC_0039Am plecat de acolo încântaţi şi liniştiţi spre următoarea celebra mănăstire a Bucovinei. Drumul şerpuia pe o altă obcina şi, fără să ne dăm seama, am ajuns la Suceviţa. Monument de renume, Mănăstirea Suceviţa a fost ctitorită în anul 1581 şi face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Paul Henry consideră Mănăstirea Suceviţa “testamentul artei moldoveneşti din secolul al XVI-lea “. Complexul pe care îl reprezintă impresionează prin îmbinarea armonioasă dintre arhitectură (religioasă, de apărare şi civilă), pictură, sculptură (în piatră şi lemn) şi exemple ale artei decorative religioase.  Astfel, mănăstirea face dovada continuităţii tradiţiei autohtone a veacurilor XV şi XVI, reprezentând un simbol al dăinuirii în timp. Am întâlnit şi aici un număr destul de mare de turişti care se bucurau de frumuseţea şi liniştea locului şi, după un tur scurt, am plecat din nou la drum.DSC_0103Aveam să parcurgem traseul până la Putna, unde eu nu mai fusesem de mai bine de 10 ani şi unde m-am bucurat să revin. Mănăstirea Putna este considerată cea mai importantă ctitorie religioasă a lui Ştefan cel Mare. Aici se află, într-adevăr, cel mai mândru şi cel mai durabil monument al marelui nostru voievod, aici rămânând el veşnic viu. Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ştefan este Turnul Tezaurului a cărui construcţie a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt lăcaş. Mănăstirea ce datează din anul 1469, a fost construită din piatră şi fără picturi la exterior. Putna surprinde astazi prin aerul proaspat pe care il are. Totul este reabilitat, pictura interioară a mănăstirii este refacută, iar incinta pare desprinsă din basme. A fost o bucurie să o găsim într-o stare atât de bună, iar factorul care ne-a adus cel mai mult zâmbetul pe buze a fost soarele care şi-a făcut apariţia pentru prima dată în acea zi. Ne-a încălzit cu razele sale aşa cum şi mănăstirea ne-a primit cu multă căldură şi linişte.DSC_0114Pe lista noastră mai rămâsese o singură mănăstire, la care aveam să ajungem după un drum frumos pe coline. Biserica Sfantul Gheorghe a Mănăstirii Voroneţ este probabil cea mai cunoscută biserică din România, celebră pentru frescele sale exterioare cu o luminozitate şi culori foarte intense, cât şi pentru sutele de figuri bine păstrate pe zugrăveala de azur, binecunoscutul “albastrul de Voroneţ”.  Ce vedem noi astăzi este biserica actuală, construită pe aşezământul vechii biserici de lemn, ale cărei rămăşiţe nu se ştie de când dateză. În 1920, un cunoscut cercetător a scris că biserica aceasta, la fel ca şi cele construite în secolul următor sunt “Biserici bizantine construite cu mâini gotice”. Îmbinarea acestor elemente diferite în monumentul-unicat Voroneţ precum şi alte aspecte pe care ochiul meu le-a constatat, s-au lăsat surprinse în nişte fotografii pe care vă invit să le priviţi.12047300_1033170036715169_1715994983_nConsider că traseul ales pentru ultima zi de vacanţa prin frumoasa noastră ţară a fost unul relaxant, dar interesant tocmai prin locurile frumoase, încărcate de istorie seculara. Şi pentru că turiştii mai şi mănâncă, seara ne-a prins la un restaurant din inima Bucovinei , moment despre care nu aş fi pomenit  dacă nu ar fi existat desertul. Mă declar gurmand şi iubitor de dulciuri, iar în acea seară am savurat cel mai bun ştrudel cu mere gustat vreodată: a fost o încununare a vacanţei, un mod “delicios” de a sărbători reuşita întregii perioade.

 

Comentezi?