Visul copilăriei

Cu toţii am fost mici cândva. Cu toţii am avut cel puţin un vis în copilărie. Titlul acestui articol provine de la cea mai mare dorinţă a copilăriei mele şi cred că în cele ce urmează am să aduc mai multă tristeţe decât bucurie în ochii şi în mintea celor care îmi vor parcurge rândurile până la final.

Îmi găsesc foarte greu cuvintele, dar am învăţat că atunci când sunt trist trebuie să scriu, să pun pe foaie ori într-un fişier word tot ce am pe suflet. Aşa fac şi în aceste momente grele pentru mine, probabil cele mai grele de până acum. Aş putea tăcea, aşa se face când are loc o despărţire definitivă. Dar aleg să scriu, să mă descarc şi vă fac şi pe voi să vă gândiţi măcar puţin la visul copilăriei voastre.734015_164815070343116_1729239904_n

Peticel a fost şi va fi mereu cea care mi-a schimbat copilăria. A venit acasă când eu eram în clasa a 4a, adusă în braţe de pe terenul de sport al şcolii la care învăţam. A fost acceptată foarte repede de către părinţii mei şi zi de zi ne mulţumea pentru faptul că am salvat-o de la viaţa de stradă pe care urma să o ducă. Îmi aduc aminte că a fost o legătură specială între mine şi acest caţel încă din momentul în care am luat-o în clasă, iar acest lucru m-a făcut să nu pot, la finalul orelor, să o las pe stradă.64705_164815123676444_128619371_nDa, Peticel era o căţelusă maidaneză, albă şi cu o pată mare pe burtă. De aici a venit şi numele, iar alintul ei mereu a fost Peti. Am crescut cu ea, am învăţat cu timpul ce înseamnă devotamentul unui câine pentru stăpân. Acum îmi vin în minte toate momentele cu ea, fiecare joacă, fiecare plimbare, fiecare moment liniştit în care venea să ceară atenţie şi se aşeza lângă mine.

Timpul a trecut peste toţi, din păcate. Iar cu acesta au venit şi unele probleme. Ultimele două luni nu au fost deloc plăcute pentru ea, iar eu am simţit acest lucru. L-am simţit aşa cum şi ea simţea orice stare pe care o aveam, iar legătura dintre noi nu se poate explica în cuvinte. Astăzi Peticel nu mai este, a încetat să mai lupte şi a plecat, cum a spus şi mama mea, în raiul căţeilor. Acolo îi este locul, a fost cel mai bun şi mai cuminte căţel, iar Dumnezeu va avea grijă de ea de acum înainte la fel de bine cum am avut şi noi. Nu îmi mai găsesc cuvintele, aşa că voi încheia totul cu un mesaj pentru visul copilăriei mele: Îmi pare rău, Pet, că nu am fost lângă tine fizic atunci când ai încetat lupta. Îmi pare sincer rău!3654_164815093676447_1887976982_n

1 Comment

  1. Andreea
    February 5, 2016

    Te inteleg perfect. Am trecut prin aceeasi experienta acum 3 luni 🙁

    Reply

Comentezi?