La pas prin cartierul Cotroceni

Visul Bucureștean

Când am început povestea blogului nu mă gândeam așa departe. Dar se împlinesc 8 ani din momentul în care, împins de la spate, am început să pun rând după rând în fișiere word, ca mai apoi să le încarc pe categorii, în funcție de subiectul ales pentru postarea respectivă. Timpul a trecut, e adevărat. Iar cu el au venit și ideile, inspirația și fotografiile din ce în ce mai reușite. Și poveștile s-au scris diferit pentru că și experiențele sunt tot mai complexe. 

Din dorința de a împărtăși ideile și informațiile cu mai multă lume a luat naștere și categoria Bucharest Experience (denumire schimbată ulterior în Visul Bucureștean), iar cele câteva postări stau la loc de cinste precum locurile pe care le-am descris: Grădina Cișmigiu are o poveste frumoasă, iar Pasajul Macca-Vilacrosse abia își așteaptă clienții pentru relaxare; iar când te-ai odihnit suficient, poți să iei la pas mica pată de verde din parcurile Ioanid și Grădina Icoanei. Totodată, transportul în comun este o mare dilema a bucureștenilor și în 2023, dar te provoc să te bucuri de experiența din gările Obor și Băneasa

Dacă ai obosit să cauți locuri de petrecere a timpului liber, recomandarea de la începutul lui 2023 este plimbarea prin cartierul Cotroceni. Mai jos luăm la pas zona cuprinsă între cheiul Dâmboviței, strada Nicolae D. Staicovici, strada Dr. Louis Pasteur, Parcul Romniceanu, strada Dr. Thoma Ionescu și strada Sf. Elefterie. 

Scurta istorie a zonei te va convinge repede că merită o șansă pentru o ieșire liniștită în una dintre cele mai vechi părți ale unui București în plin proces de modernizare. Dealul Cotroceni este un alt martor al eroziunii râului Dâmbovița, acesta fiind în trecut acoperit de Codrii Vlăsiei (pădurea ce acoperea majoritatea teritoriului pe care astăzi se găsește Bucureștiul).

În anul 1679 a fost construită în această zonă o mânăstire, care în 1888 a fost transformată în palat regal. În jurul acestuia s-au construit case pentru cei care lucrau în zonă, dar și pentru cei care dețineau grade importante în armata. Dar la baza denumirii acestui cartier stă verbul “a cotroci“, acesta având înțelesul fie de “a scotoci“, fie de “a adăposti“. Cert este că numele este legat de pădurea deasă în care se ascundeau haiducii și tâlharii până în anul 1660.

Traseul plimbării prin Cotroceni nu are o direcție anume, dar întreaga zonă merită a fi luată la pas, în orice anotimp. Dacă acum, iarna, detaliile caselor pot fi mai ușor observate datorită lipsei vegetației, primăvara privirile vă vor fi furate de mulțimea de magnolii pe care o întâlniți.

Vara cu siguranță vă puteți bucura de umbra pe care copacii supraviețuitori o oferă, iar toamna puteți profită de lumina caldă a unui apus de soare. Indiferent însă de ce anotimp alegeți, recomandăm să vă bucurați de timpul petrecut pe străzile încărcate de istorie. Clădirile emblematice pe care le întâlniți aici lasă loc de imaginație, iar pisicile pe care le veți găsi la colț de stradă vă vor aduce zâmbetul pe buze fără prea mare greutate.

Nu știu exact care este următoarea destinație din Visul Bucureștean, căci mai sunt multe de văzut și aflat în bătrânul oraș, dar cu siguranță ne va surprinde plăcut.

Comentezi?