Sunt student la Geografie, iar unul dintre momentele foarte aşteptate este acela al practicii. Anul acesta, împreună cu tot anul I al specializării Meteorologie-Hidrologie am făcut o săptămână de practică în zona Orşova. A fost mai ciudat pentru mine să petrec timp în oraşul natal alături de colegii mei, dar am încercat să mă bucur …
Category: Descoperă Mehedinți
Băile Herculane-Turul foişoarelor
Mijlocul lunii noiembrie m-a găsit la Severin pentru un final de săptămână petrecut cu familia, iar cum prognoza meteo se arăta favorabilă, l-am anunţat pe tata că vreau să facem o drumeţie şi ne-am gândit să îmbinăm utilul cu plăcutul.
Parcul Natural Porţile de Fier-Dealul Alion
Zilele petrecute la Severin în perioada sărbătorilor de iarnă mi-au adus linişte în suflet, dar m-au găsit hotărât să mai cuceresc un traseu din Parcul Natural Porţile de Fier. După experineţele de pe Ciucarul Mare şi de pe Ciucarul Mic, a venit rândul dealului Alion. L-am ocolit mereu în drumul spre Orşova, chiar din ziua …
Podişul Mehedinţi-Godeanu, Păuneşti şi Schitul Topolniţei
Am început un nou an şi as vrea să trec în revistă, pe scurt, principalele mele obiective montane. În primul rând, acest an este destinat finalizării proiectului „2500”, început cu ceva timp în urmă, dar reluat în forţă în 2015. Sunt conştient că mai e mult până ca acest proiect să ajungă la final, dar …
Podişul Mehedinţi-Cheile Băluţei
Zilele au trecut destul de repede de la ultima drumeţie. Dacă data trecută vă vorbeam despre o tură frumoasă în Munţii Baiului, astăzi a venit rândul Podişului Mehedinţi să fie descoperit. Am aşteptat cu nerăbdare cele patru zile libere de la sfârşitul lui Noiembrie şi iate-ne din nou la drum. Uitându-ne la rubricile meteo am …
Parcul Natural Porţile de Fier-Ciucarul Mare
După cum aţi putut vedea în titlu, am să încep o serie de episoade despre Parcul Natural Porţile de Fier, întrucât consider că, fiind din zonă, aş putea promova cu success fiecare traseu marcat al acestui frumos ţinut. Aşa că voi scrie, atunci când voi merge în acea regiune, câte un episod prin care voi …
Munţii Mehedinţi-Poiana Beletina şi Vf. lui Stan
Am făcut o mică pauză de scris pe blog din cauza puţinului timp pentru plimbări pe care l-am avut, dar şi din cauza vremii care nu a fost tocmai bună pentru plecări pe munte. Sfârşitul lunii octombrie a adus, însă, exact ceea ce am aşteptat: soare şi pădurea îmbrăcată în mii de culori. Astăzi vă …
Viile Novac-Tradiţie din 1868
Am fost acasă în a doua jumătate a lunii Septembrie, întrucât am simţit nevoia să stau cu parinţii, să fiu lângă ei înainte de a începe facultatea. Nu sunt genul de om mămos, dar relaţia cu ai mei este una specială din multe puncte de vedere. Îmi sunt părinţi, dar îmi sunt şi prieteni în …
Corcova viticolă și sportivă
Județul Mehedinți are, pe lângă Dunăre, munți și podiș, o zonă viticolă deosebită. Corcova Fest a venit la final de iulie cu un aer proaspăt și un traseu nou de 16 km, alergabil și cu priveliști spectaculoase. Este combinația ideală între lucrurile ce definesc Corcova: pădurile răcoroase stejar, viile însorite și broaștele țestoasele mereu surprinzătoare. …
Podişul Mehedinţi-Godeanu şi Cireşu
Aşa cum v-am anunţat în articolul anterior, voi încerca să prezint zone cu potenţial turistic din Podişul Mehedinţi. Dacă în episodul 1 am vorbit despre comuna Ponoarele şi v-am aratat, prin intermediul fotografiilor, privelişti din acea zonă, astăzi a venit rândul unei plimbări din comuna Godeanu până în comuna Cireşu.Godeanu este o comună ce are în …