Te mai plimbi mult? Această întrebare o aud mai mereu de la prieteni ori cunoștințe. Da, iubesc să călătoresc și sunt mereu dornic de noi aventuri, iar orașul în care vă veți plimba în rândurile ce urmează m-a surprins plăcut. Am ajuns la Baia Mare cu ocazia unui proiect de alergare pe care aveam să …
Category: Călător prin România
Călător în Arad
Picioarele autorului au avut parte de o săptămână plină în vestul României. După ce s-au făcut mulți pași prin Timișoara, luând fiecare cartier în parte la fotografiat (mai multe detalii aici) a venit rândul celui de-al treilea oraș important din această zonă a țării să se lase descoperit. Drumul spre Arad a început pe o …
La pas prin Timișoara
Timpul trece în acest 2020 și iată-ne ajunși în a opta lună a unui an presărat de provocări pentru noi toți. O metodă bună prin care putem petrece timpul liber este să luăm la pas cărări de munte, să ne bucurăm de natură, să o surprindem la apus, așa cum am descris aici și aici …
5 Trenuri, 4 Orașe, 3 Zile, 2 Picioare, 1 Călător
Prima sesiune de la master a trecut destul de repede, cu toții căzând de acord să programăm examenele la un interval de doua-trei zile între ele. Cum eu sunt pasionat de călătorii, iar iarna în România nu vrea să vină cu adevărat, am început să mă gândesc la o eventuală ieșire din marea junglă bucureșteană. Zis …
Iași-Capitala istorică a României
Ce facem de 1 Decembrie? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele multor oameni cunoscuți cu aproximativ o lună înainte de Ziua Națională a României. O zi pe care întotdeauna e frumos să o marchezi, fie și cu o țuică fiartă alături de cei dragi, așa cum se mai obișnuiește la mine în familie. Dacă …
Oradea-poartă spre Vest
Mijlocul lunii noiembrie m-a găsit călător, din nou. Însă planurile mele erau deja făcute de la finalul verii când am aflat că Bryan Adams va concerta la Cluj Napoca în seara zilei de 11 noiembrie, moment așteptat de ceva ani. Așa că m-am mișcat repede și am rezolvat tot finalul respectiv de săptămână. Sâmbătă am …
Drobeta Turnu-Severin-oraş emblemă la malul Dunării
M-am născut într-o zi de iarnă în Orşova, la 25 de km de Dr. Tr.-Severin, dar toată copilăria mi-am petrecut-o aici. Am învătat din clasa a 5a până în clasa a 12a la cel mai prestigios şi de succes liceu din judeţ, Colegiul Naţional Traian, acolo unde am întâlnit persoane minunate, acolo unde am legat …
Timisoara turistica si alergatoare
Finalul lui martie m-a gasit pe drumurile memoriei in deosebitul oras din partea de vest a Romaniei si anume Timisoara. Cu ocazia unui eveniment de alergare foarte bine organizat de catre cei de la Sport la orice varsta, in parteneriat cu Sportguru, am reusit sa revin in orasul de pe malul Begai pentru putin peste …
Cetatea Enisala-Turist prin Dobrogea de Nord
Mijlocul lunii martie a adus vremea calda mult asteptata, dupa ce 1 Martie a surprins printr-un episod de iarna autentica. Dorinta de a calatori este din ce in ce mai mare, ea crescand odata cu temperatura de afara as putea spune, iar Dobrogea are multe de aratat. In acest context favorabil, am ales ca o …
Despre 2017 în cifre şi cuvinte ale(rg)atoare
Încep ultima postare a lui 2017 cu o serie de mulţumiri catre toţi cei care au fost implicaţi, mai mult sau mai puţin, în organizarea tuturor curselor la startul cărora am fost prezent. A fost o reală placer să descopăr zone noi, dar şi să redescopăr nişte locuri bine ştiute datorită unor oameni foarte pasionaţi …