În luna martie a acestui an mi-a venit idea de a pleca până la mare. Simţeam nevoia să o revăd după mai bine de doi ani, aşa că m-am informat despre mersul trenurilor către Constanţa. Aşa cum am tot spus, nu sunt un mare fan al agitaţiei din sezonul estival întrucât mă oboseşte aglomeraţia. Am profitat de o zi ce se anunţa plăcută, cu 12 grade Celsius în jurul prânzului, cu puţin soare, dar cu o adiere usoară de vânt şi m-am suit in trenul de ora 9:30. Urma să ajung în jur de ora 12 acolo şi aveam o după-amiază întreagă să mă plimb pe straduţe, dar şi pe faleză.

Nikon se arăta foarte încântat de faptul că, în sfarşit, vedea şi el Marea Neagra. A înaintat în vârstî, s-a bucurat împreună cu mine de peisaje spectaculoase, dar niciodată nu simţise briza ce adia pe litoralul românesc. În tren, dar mai ales acasă am reuşit să învaţ una-alta despre Constanţa, despre zonele ei turistice, aşa că nu mi-a fost foarte greu să mă descurc.

De la gară am luat la pas bulevardul Ferdinand până am ajuns în parcul primariei. De acolo, am început să mă uit în stânga şi în dreapta la cladirile vechi din centrul istoric al oraşului. Mă gândeam că unele locuri din acea zonă sunt de pe vremea romanilor şi mi-ar plăcea să fie puse în valoare mult mai mult. Tot plimbându-mă am ajuns în Piaţa Ovidiu, un loc deschis, reabilitat si frumos. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie este o clădire impunătoare din aceasta piaţa, în timp ce Marea Moschee din Constanţa se află în imediata apropiere. De acolo a mai fost puţin până să revăd marea; emoţia şi bucuria m-au cuprins, întrucât atunci mi-am dat seama cât mi-a lipsit. Faleza începea să se umple de oameni, de la familii tinere până la cei mai în vârstă, fiind o oră numai bună de plimbare într-o zi de inceput de primăvară.

Cazinoul din Constanţa este emblema falezei şi mi-a atras atenţia în mod deosebit. Este pozitionat foarte bine, din orice unghi poţi realiza nişte fotografii de neuitat. Din păcate şi el este lăsat în voia sorţii. Nimeni nu se ocupă de reabilitarea acestuia şi a rămas doar o ruina, una spectaculoasă, ce-i drept.

De acolo am ales o plimbare spre portul turistic Tomis, loc foarte bine dezvoltat şi cochet, cu localuri care mai de care mai primitoare. Ţin să precizez că pe tot parcursul plimbării pe faleza am fost însoţit de pescăruşi, reuşind astfel şi nişte cadre frumoase. Uitându-mă la ceas am constatat că am timp suficient pentru a ajunge şi pe plaja din Mamaia, pentru a putea surprinde culorile cerului în lumina apusului.

Am aşteptat autobuzul ce duce până la intrarea în staţiunea turistică şi cu această ocazie am bifat şi plăcerea de a merge cu transportul în comun prin oraşele pe care le vizitez. În Mamaia totul era în construcţie în acea perioadă, întrucât sezonul estival era după colţ. Plaja încă necurăţată de scoici de diferite mărimi şi forme mi-a oferit şi nişte suveniruri pe care din mai în septembrie le gasiţi la comercianţi ori tarabe.

Apusul a fost special, soarele fiind în spatele meu, iar cerul de deasupra mării avea mii de culori. Aveam să surprind în fotografii momentele şi să mă îndrept spre gară pentru a prinde trenul de ora 19:00. Am constatat că acesta era unul direct, iar la ora 21:01 am ajuns în Bucureşti.În încheiere vreau să vă invit pe toţi să vă rezervaţi jumatate de zi din vacanţa la mare pentru o plimbare prin Constanţa. Merită pentru vechime, pentru clădiri şi pentru calmul ei, cel putin în extrasezon.