Toamna este pe sfârșite, chiar și în sud-vestul României, unde vremea vrea să pară mai prietenoasă din când în când. S-au adunat destule activități ce m-au oprit din scris, însă există câteva subiecte care ar putea să trezească un interes (local cel puțin).

Era un început timid de toamnă și o zi de joi când, uitându-mă pe prognoza meteo mi-am dat seama că este vremea ideală pentru un antrenament de alergare mai lung, dar și pentru o explorare a unei zone îndelung urmărită (atât pe hărți, cât mai ales de pe nenumăratele drumuri între Tr. Severin și Orșova).

Așa că am decis să pun în aplicare planul unei excursii în pas alert pe malul drept al marelui fluviu și, în cele ce urmează, mergem printre cuvinte și fotografii pe vârful Dževrinski Kamen (434m). Acesta este un punct de belvedere ce se ridică impunător deasupra Dunării, aproape de barajul de la Porțile de Fier 1 și pe care se poate ajunge prin două metode. Una dintre ele este un drum forestier scurt, dar abrupt, iar un al doilea acces este cel pe care îl voi descrie mai jos.

Cum alergătorul amator are mereu planul de antrenament bine făcut, urma un traseu de peste 21km și cu o diferență de nivel considerabilă (peste 800m) ce m-a purtat prin niște zone deosebit de frumoase, mai ales prin simplitatea lor. Startul și finalul sunt in satul Tekija, acolo unde se poate și servi masa (Restaurant Panorama este recomandarea localnicilor gurmanzi).

Prima jumătate a turei este mai mult în urcare, se pleacă pe asfalt, pe drumul național ce merge paralel cu Dunărea, în direcția ei de curgere. După aproximativ 2km se părăsește drumul național și începe o urcare susținută, dar pe un drum forestier vizibil și bine conturat, preț de aproximativ 6km. Traseul urcă printr-o pădure de fag și stejar, iar din loc în loc priveliștea este spectaculoasă. Vârfurile Mali și Veliki Strbac sunt ușor de reperat, datorită abruptului lor evidențiat, iar pe partea română zona deluroasă din jurul Orșovei avea, la momentul respectiv, o haină de început de toamnă.

Înainte de ajunge în zona din jurul vârfului, se trece printr-un fals plat în coborâre usoară unde, cu puțin noroc, veți întâlni niște turme de oi, niște căței simpatici, doi-trei localnici, dar și câteva proprietăți foarte dichisite. Ne aflăm așadar pe un platou înalt, la aproximativ 380m altitudine, iar priveliștea este îmbietoare. Drumul urmărește o lizieră, ca mai apoi să se transforme într-o potecă marcată ce șerpuiește printre copaci. Veți știi că nu mai este mult până în vârf, pentru că apare calcarul la vedere, iar pădurea rămâne puțin mai jos. Totul devine feeric atunci când veți vedea și Dunărea, dar și Carpații. În zilele bune din punct de vedere al vizibilității se pot observa chiar și piscurile din Godeanu, Retezat ori chiar Parâng.

Bine ați venit pe vârful Dževrinski Kamen, la o altitudine de 434m. Această piatră albă se află pe o linie dreaptă, calcaroasă din care mai fac parte niște formațiuni tipice pentru Podișul Mehedinți; ele poartă numele de Cornete și pot fi identificate ușor atât pe hărți, cât și în teren, cele mai cunoscute fiind Cornetul Babei, Cornetul Cerboanei, Cornetul Bălții și Cornetul lui Bobic. Dacă ne ducem mai departe, din aceeași categorie calcaroasă și impunătoare face parte din Piatra Cloșani.

Revenind pe vârful ce tocmai a fost cucerit, ne putem bucura de priveliște în continuare, mai ales că traseul de întoarcere este același cu cel de urcare. În plan apropiat, pe partea română a fluviului, se observă întreg Podișul Mehedinți, cu ale lui sate aruncate parcă ori pe zonele înalte ori pe văile adânci ale unor râuri tributare (Bahna, Topolnița, Coșuștea). De strajă podișului stau munții, cu vârfuri semețe și trasee bine marcate ce merită luate pe pas (Domogled, Vf. lui Stan).

Concluzionăm astfel și faptul că în această zonă Dunărea își cam termină de săpat drumul printre munți, iar Clisura Dunării se termină la barajul de la Porțile de Fier 1. În aval de acesta începe Lunca Dunării, cu alte tipuri de peisaje, cu meandre mai multe și schimbări de direcție. Noi părăsim vârful, ne adancim pentru puțin timp în pădure și regăsim drumul forestier ce, de această dată, va fi în coborâre, până pe plaja din Tekija (dacă vremea permite, recomand recuperarea efectuată cu picioarele în apă). De asemenea, apusul de la restaurantul Panorama este frumos, în orice anotimp.

E toamnă târzie la momentul redactării textului, dar probabil vor mai fi ocazii și în sezonul rece pentru o drumeție. Așa că sper să vă fie de folos informațiile, fotografiile și traseul inserat la finalul povestirii.

Traseu în format GPX: