The Speed Project Do It Yourself 2020

Călător prin România Evenimente

Începutul de septembrie m-a găsit, așa cum am povestit mai pe larg aici, la Baia Mare. În încheierea articolului despre reședința județului Maramureș am făcut referire la faptul că am avut ocazia de a fi fotograful oficial al unui eveniment sportiv.

The Speed Project este un proiect început în 2014, iar între timp a devenit una dintre cele mai frumoase (și nebune) curse din lume, se aleargă de la Los Angeles până la Las Vegas pe o distanță de 340 mile (aprox. 550 kilometri) în echipe de câte 6, în ștafetă. Având în vedere situația actuală din întreaga lume, cei de la The Speed Project au creat pentru 5-6 septembrie 2020, o experiență unică: TSP DIY (The Speed Project Do It Yourself). Evenimentul este conceput pentru a conecta sportivii din comunitățile de alergare din întreaga lume chiar și pe timp de pandemie.

În 2020 s-a făcut echipa 321sport #RunningCulture Romania și s-a înscris la The Speed Project. Știm cu toții că sunt puțin nebuni, iar ideea de anul acesta a fost ca fiecare echipă să alerge o distanță cât mai mare în 31 ore și 15 minute, cât este recordul de cursă la competiția originală. Știam că nu avem nici o șansă să facem 550 kilometri în 31 ore. Așa că ne-am gândit să ducem ideea și mai departe, să păstrăm distanța “clasică”. Los Angeles-ul nostru a fost Baia Mare, iar Bucureștiul s-a transformat în “Las Vegas”. Distanța dintre cele două orașe? 514 kilometri la pas (pe ruta Baia Mare, Târgu Mureș, Brașov, București). Ne lipseau însă vreo 35 kilometri care să ne ducă la 550 kilometri. Dacă tot urma să facem nebunia asta, am zis s-o facem până la capăt. Baia Mare, Transfăgărășan, București. Da, s-a alergat pe Transfăgărășan pentru că este cel mai spectaculos drum din România. L-am inclus în plan alături de cei șase alergători: Camelia, Monica, Ciprian, Ștefan, Alin și Radu.

Povestea lor este aici, merită citită, iar fotografiile spun și ele partea lor de poveste. Însă povestea mea este ușor diferită, e cea văzută de la volanul mașinii, e cea văzută de pe marginea drumurilor pe care le-am parcurs alături de ei, e cea văzută prin obiectivul aparatului meu de om pasionat de ceea ce face.

5 septembrie a fost ziua startului și trebuie să recunosc faptul că acolo nu am participat. I-am lăsat să își faca ordine în gânduri și urmă să îî ajung după aproximativ 2 ore de la start. Am întâlnit un om cu zambetul larg pe buze, servind o cafea într-un pahar de Prigat într-o parcare din județul Maramureș. ” Nu am fost prea interesant pentru tine în această dimineață, nu mi-ai făcut și mie o poză “, a zis Radu în glumă. Ce nu știa el atunci era faptul că traseul era învâțat pe de rost, iar locurile bune de poze erau notate într-un carnețel.

Am plecat mai departe, l-am depășit pe Ștefan și am avut timp 30-40 de minute pentru micul dejun, cât îl așteptam în primul loc scris pe carnețel ( borna kilometrică pe care scrie Tg. Lăpuș 7 km). Am urmat apoi drumul spre Rohia, ca mai apoi să trecem în județul Cluj. Între timp ștafetele s-au mai schimbat, Ciprian a alergat după Ștefan, iar pe Monica am prins-o în niște imagini pe ulița principală din Rohia.

Am așteptat schimbul Camelia-Monica la Măgoaja, primul sat din județul Cluj de pe acel drum național extrem de frumos și de pitoresc. Fetele au schimbat, cu o energie ieșită din comun, iar Camelia a făcut exact ce scria pe placuța de intrare în satul Chiuiești: “Hai să alergăm și prin Chiuiești! Yuhuhu, yuhuhu, dar ce fac eu oare acum? Alerg la TSP 321! ” Am surprins momentul, am alergat cu ea o bucată de traseu, iar pe lângă noi a trecut întreaga echipă în Trocarici (numele autorulotei din fotografii).

A fost primul moment în care am realizat că fac parte dintr-o echipă, dintr-un proiect..chiar dacă nu eram unul dintre alergători, eram acolo, prezent pentru a surprinde trăirile celorlalți.

După Camelia a venit din nou Radu, alergând spre Dej, pe marginea drumului național intens circulat. Din acest punct de vedere a fost foarte greu pentru ei, au alergat expuși în unele momente și merită felicitați pentru curajul de care au dat dovadă. După Gherla am intrat pe una dintre părțile mele preferate din prima zi.

Am trecut treptat prin Fizeș, Sântioana, Țaga, Sucutard și Geaca. Pe traseu am așteptat, în acele locuri deja stabilite, ca alergătorul să sosească. M-am bucurat și am alergat alături de fiecare în parte, am surprins momentele importante, dar și peisaje de vis din frumoasa noastră Transilvanie.

Prima seara pentru mine urmă să se încheie la Mediaș, localitate unde mai fusesem în iarna și despre care am povestit puțin aici. Dacă eu am avut timp de odihnă peste noapte, Radu, Ciprian, Alin și Ștefan au schimbat ștafete în miez de noapte de la Sârmășel la Zau de Câmpie, apoi spre Luduș, Iernut, Târnăveni și Mediaș.

Alergătorii au ajuns în dimineața de 6 septembrie în zonă, iar eu am plecat cu puțin timp înainte de răsărit, pe drumul spre centrul țării, un loc unde am avut parte de o primire de vis: Agnita. Ciprian a avut ocazia să alerge la el acasă, prin ceață și la o temperatura de 8-9°C, fiind de loc din Agnita.

Tot acolo am și mâncat un mic dejun atât de bogat încât ne-a luat 2 ore să terminăm și să ne punem din nou în mișcare. Monica a fost cea care a deschis drumul din Agnita spre Cârțișoara. Am așteptat-o în unul dintre cele mei spectaculoase locuri din această zonă, un vârf de deal cu priveliște spre toată creasta munțior Făgăraș. Am alergat cu ea, am filmat și am făcut ce știu eu mai bine. Camelia a continuat traseul, iar pe podul barajului Arpașu am așteptat-o pentru niște cadre de vis (sper că e de acord cu mine).

Ce a urmat? Marele Transfăgărășan ne aștepta. Adrenalina și-a spus cuvântul la fiecare schimb de ștafetă, Radu, Alin, Ciprian, Ștefan, Monica si Camelia urcând pe rând porțiuni din drum. Eu parcat mașina cam cu 4 km înainte de Balea Lac și am tot urcat și coborât, căutând în acest mod locurile ideale pentru niște cadre de vis.

Știam că acesta este rolul meu, știam că este locul cel mai frumos și greu pe de pe tot traseul Baia Mare-București și cred că imaginile ce urmează pot transmite mult mai bine emoțiile unor oameni frumoși și pasionați.

Din păcate traficul de pe ultima parte a urcării ne-au încetinit, Ciprian a alergat 4 km la deal mult mai repede decât am urcat noi în mașini, iar Radu a plecat ca din pușcă prin tunel și la vale spre Curtea de Argeș. Acesta a fost momentul în care norocul a fost de partea mea, l-am ajuns și depășit, am alergat cu el pentru încurajări și fotografii, ca mai apoi să iasă imaginea de mai jos.

Noroc, inspirație, pasiune, nebunie; cuvintele cheie pentru a descrie modul în care am realizat imaginea cu un om atât de mic în comparație cu măreția Făgărașilor, dar un om atât de mare pentru acest proiect.

Ce a urmat pentru ei? O lungă coborâre nocturnă spre Curtea de Argeș și un drum la fel de lung spre București. Aceste lucruri le puteți citi aici, în povestea lor. Eu am luat drumul capitalei pentru ca a doua zi, pe 7 septembrie, să îî reîntâlnesc pentru a alerga alături de ei prin București. Am și filmat toată această nebunie, sper ca în curând să apară și filmulețul.

Cu ce am râmas după cei 587.35 km de la Baia Mare la București? Am rămas cu bucuria unor cadre bine realizate, cu emoții înghețate în fotografii, cu povestile și trăirile de pe drum, cu prieteni ce acum, la finalul acestui articol, merită pentru a 58735-a oară felicitați!

Am fost omul din spate. La propriu și la figurat. Nu am alergat mult (30-40 km in total) , dar am făcut-o după ei, cu ei, pentru ei. Pentru momente, pentru imagini și filmări ce sigur vor rămâne în istoria alergarilor din România. Niște oameni obișnuiți au plecat de la Baia Mare la București, în alergare, predând 42 de ștafete în total (42…alergătorii știu ce înseamnă). 585 km.

Felicitări, Kamelia! Felicitări, Monica! Ați fost minunate atât în alergările pe care le-ați făcut, cât și în restul timpului. Felicitări, Alin! Nu e ușor să alergi în mijlocul nopții prin Transilvania. Mulțumesc, Ciprian! Pentru momentele din ceața din orașul tău de suflet și pentru ultima ștafetă pe care am alergat-o împreună! Hajde ziveli, Stefan! Doi dunăreni vor face mereu echipă bună. Mulțumesc, Radu. Pentru că ai avut încrederea de a-mi da ocazia să fiu fotograful experienței TSP DIY 2020 by 321sport.

Întregul proiect a fost susținut de Under Armour România, care ne-au ajutat să fim la linia de start cu cel mai performant echipament de running: pantofii Under Armour HOVR Machina și echipamentul cu tehnologia UA Rush.

Comentezi?