Podișul Mehedinți-Cracu Muntelui, Bârâiacu, Ceptureni, Ponoarele

Descoperă Mehedinți Drumeț prin România

Obișnuința din zilele de sărbătoare petrecute acasă, la Tr. Severin m-a făcut ca și de Rusalii să încerc ceva nou la capitolul să ne cunoaștem județul. Zona Ponoarele este, cel mai probabil, cea mai cunoscută și accesibilă destinație turistică din Podișul Mehedinți, fapt pentru care am câteva recomandări pentru cei dornici de mișcare. Una dintre ele este această tură de la Ponoarele la Busești, iar o alta este prin Cheile Băluței și Pădurea de liliac.

Cea mai recentă însă este chiar din ziua de Rusalii, într-un 20 iunie nu prea văratic din punct de vedere meteorologic. După săptămâni ploioase, vremea a ținut cu noi și iată-ne din nou pe drumuri prin memorie, de această dată în zona înaltă dintre Ponoarele și Pasul Godeanu, pe un traseu de tip circuit pe care îl recomand inclusiv tinerilor părinți, întrucât gradul de dificultate este unul scăzut, iar peisajele sunt de neratat.

Am lăsat mașina la Casa Iilor, de unde am pornit prin Cracu Muntelui. Drumul asfaltat face urcarea mai ușoară, în special după o serie de ploi abundente și, așa cum o spune și numele satului, urcă ușor pe un crac, spre munții Mehedinți. Casele aranjate, cu grădini curate și iarbă cosită, vin în completarea peisajului și așa spectaculos, tipic pentru Geoparcul Platoul Mehedinți.

Ajunși pe culme, am intrat în satul Bârâiacu, aflat la o altitudine de aproape 600m (la sfărșitul articolului gășiți și traseul). Drumul șerpuiește printre case care mai de care mai aranjate, iar la un moment dat își începe coborârea lină și destul de lungă spre Ceptureni și Ponoarele.

Peisajul spre munții Mehedinți, Cernei și Godeanu este deosebit, chiar dacă în ziua în care am făcut această călătorie plafonul de nori acoperea crestele încă albe ale Carpaților Meridionali. Ne-a salutat din apropiere doar Piatra Cloșani, cu ale ei stâncării abrupte, dar ne-am putut bucura privirile cu fănețe de un verde proaspăt. Ne-am adus aminte de iernile în care eram nelipsiți de la săniuș la Ponoarele, de copilăria mea fericită în care umblam indiferent de vreme. Cred că de atunci a început să îmi placă să descopăr mereu rute noi de plimbare în natură.

Drumul asfaltat din Bârâiacu s-a transformat într-unul de car până la Ceptureni, ca mai apoi să devină din nou asfaltat până am ajuns în centrul comunei Ponoarele. Acolo am optat pentru un mic ocol pe valea morii Crăcucenilor (o moară de lemn cu ciutură, fiind considerat monument istoric din secolul al XIX-lea). Am redescoperit una dintre cele mai frumoase zone din Ponoarele, aproape de drumul principal, dar în același timp departe de agitație și zgomot.

Urcarea finală, pe câmpul de lapiezuri de pe peștera Ponoarele, este mereu specială, întrucât începe pe poteca dintre două case mici, bătrănești și parcă neschimate în timp. Fundul lacului Zăton (singurul lac carstic din România) este și el verde în această lună iunie a lui 2021, pe semne că apa care a tot căzut și-a urmat rapid cursul în carstul din zonă, neacumulându-se în lac.

A fost o plimbare relaxantă, într-o zi liniștită de sărbătoare mare pentru toți creștinii. Iar dacă v-a fost utilă ideea, puteți să parcurgeți traseul chiar în a doua zi de sărbătoare, de vă aflați pe pământ mehedințean.

Traseu în format GPX: aici

Comentezi?