S-a mai dus o lună dintr-un 2023 ce pare că trece mai repede decât de obicei. Pentru a sărbători cum trebuie ultima zi a lui Aprilie am ales același colț uitat de Mehedinți, unde ne-au purtat pașii în precedenta drumeție (Vf. Trescovăț). De aceasta dată locul de start e diferit față de cel de final, iar limba vorbită este, la rândul ei, diferită. Am început cu “Dobro Jutro” la Svinița și am încheiat ziua cu “Na Zdravi” la Festivalul Berii din Eibenthal (Tisové Údolí).
Despre Eibenthal numai de bine, satul fiind înfințat în anul 1827, în timpul celui de-al doilea val de colonizări cu cehi din rațiuni militare. Zona Porților de Fier a fost vizată în mod special, Eibenthalul fiind unul dintre cele câteva sate de pemi (locuitori ai Boemiei) care s-au înființat în zonă în această perioadă. Majoritatea coloniștilor au venit din Plzeň, Klatovy, Čáslav și Beroun. Ocupațiile lor de bază erau exploatarea lemnului și mineritul. Aceste două ramuri au constituit principalele surse de venit pentru locuitorii din Eibenthal.
În ultima perioadă însă, satul a cunoscut un puternic declin, din cauza condițiilor economice nefavorabile de după revoluția din 1989, a migrării tinerilor spre orașele mari din România și Cehia. Statistica spune că în anul 1934 aici locuiau circa 600 de persoane, în anul 2000 mai erau 302 locuitori, iar ultimele date ne spun faptul că acum mai locuiesc sub 200 de oameni pe Valea Tișoviței.
Și totuși, luna August este cunoscută în întreaga zona ca fiind cea în care se desfășoară și Festival Banat, un eveniment în aer liber la care participă peste 2000 de cehi veniți cu trenul, puși pe distracție și voie bună. Tot datorită turiștilor străini au luat naștere și traseele turistice marcate din întreaga zonă a Banatului. Postarea de astăzi începe, sper, o serie de cinci episoade luate la pas pe traseul de creastă al Banatului Cehesc, marcat în întregime cu banda roșie trasată orizontal. De menționat încă de la început faptul că marcajul este proaspăt refăcut și foarte bun. Am povestit și în vara lui 2022 despre un alt traseu pitoresc al acestei zone, spre vârful Známana.
Am început traseul din inima satului Svinița și preț de un kilometru ne-am bucurat de tot ce oferă satul, acompaniați și de răcoarea unei dimineți de aprilie. Curțile sunt pline de smochini, aici existând și Festivalul Smochinelor, prilej pentru săteni să scotă la porți toate preparatele posibile (smochine proaspete, dulceață, plăcintă, sirop ori rachiu). Despre istoria satului povestim cu altă ocazie, legendele fiind destul de multe pentru a uita că avem o drumeție de făcut, fotografiat și relatat.
Urcarea a fost lungă și destul de apruptă pe unele porțiuni. Întorceam privirea uneori pentru a admira marele fluviu. Zgomotul de fundal a fost asigurat de catre fauna zburătoare a zonei, în timp ce pașii ne-au dus undeva la peste 550m altitudine, acolo unde și urcarea noastră prelungită a luat sfârșit. Dunărea a rămas, pentru moment, sub nivelul privirilor, iar lanțul muntos al vecinilor sârbi se unea cu cerul albastru. A urmat o porțiune mai plată, printre niște sălașe aranjate, unde pământul era lucrat și via tăiată, semn că lumea încă trăiește acolo, cel puțin în anotimpurile în care vremea permite. Liniștea însă era la ea acasă, făcând echipă cu sălbăticia locurilor.
Cu puțin timp înainte de intrarea în Poiana Lomuri traseul bandă roșie se întâlnește și pe cel bandă galbenă, mergând împreună spre centrul satului. Pe întreaga durată a drumeției culorile au fluctuat. Pădurile de stejar erau de un verde mai crud, cu solul roșiașic ori ușor pietros, în timp ce poienile înverziseră mai puternic. Cerul albastru și-a adus și el o contribuție, iar cu aproape 2 km de final am intrat într-o pădure bătrână de fag. Solul negru, acoperit cu fostele haine de toamnă ale pădurii au schimbat din nou lumina, unde parcă și verdele avea o altă nuanță.
Drumul șerpuiește printre două vârfuri (Vf. Gavcine (663m) și Vf. Cuculova (754m)), intră și iese din mici petice împădurite, iar la un moment dat priveliștea de deschide către Vf. Trescovăț (755m) și Dunăre. A urmat o ultimă porțiune în urcare și intersecția traseului bandă roșie cu cel marcat cu bandă verde. Noi am continuat pe bandă roșie, spre Poiana Lomuri, într-o coborâre lină, pe un drum bine definit, având priveliștea deschisă spre sud, în timp ce spre nord se ridică Cioaca Filipa (689m), fiind vârful căruia îi dăm ocol până ajungem la destinație.
Ultima parte a plimbării a fost prin sat, remarcând Biserica proaspăt renovată, dar și marea de oameni veseli ce lua parte la Festivalul Berii. Am prins momentul artistic al copiilor din Eibenthal, ce au interpretat niște cântece tradiționale, am gustat din produsele locale (Berea Eibenthal si Kofola) și am încheiat o zi într-un loc parcă uitat de lume.
La peste 400m altitudine, într-un colț de Mehedinți, în adânca vale a Tișoviței, o mână de oameni gospodari duc mai departe de peste 200 de ani tradiții și obiceiuri cehe. Iar pe noi ne încântă și ne îmbie să le trecem pragul de câteva ori pe an, pentru momente de relaxare.
Traseul în format GPX: