Concediile vin și trec, însă fotografiile, poveștile și poate scrierile despre ele rămân în mintea și sufletul călătorilor multă vreme. Toamna anului 2023 ne-a găsit sub soarele Toscanei, la pas prin viile și orașele vechi, pe aleile pietruite ori în unul dintre punctele panoramice de unde am privit apusul. Am povestit aici despre cum a fost, iar spre finalul acelui concediu am început să îl planificăm pe următorul.

Cum niciunul dintre noi nu este dornic de concediu în toiul verii, am ales ca următoarea escapadă mai lungă să fie într-o perioadă în care primăvara este cea mai frumoasă, iar căldura verii încă nu își face simțită prezența. În prima săptămână de aprilie am luat la pas orășele vechi, străzi pietruite și puncte panoramice de unde se putea privi apusul, la fel ca în toamna trecută, într-o zonă ce aduce pe alocuri cu Toscana: Peninsula Istria.

Drumul nostru spre această zonă a avut o pauză în Parcul Național Plitvice, loc despre care am povestit mai pe larg aici, în 2019. Un lucru este sigur însă: la Plitvice totul este foarte bine gândit, iar traseul H este, din punctul nostru de vedere, cel mai complex tur al parcului, în cazul în care nu vreți să luați la pas chiar toate aleile și potecile acestui minunat loc.

Fiecare ochi de apă, fiecare cascadă și fiecare bucată de potecă sunt spectaculoase, indiferent de unghiul din care este privit, iar asta nu poate decât să atragă turiștii în număr mare, indiferent de sezon. Plitvice a fost o pauză bine meritată în drumul nostru spre la fel de celebra stațiune Opatija, acolo unde aveam să ne petrecem trei din cele multele zile de concediu primăvăratic.

Opatija este cunoscută în rândul turiștilor în special pentru sezonul cald, atunci când freamătul litoralului se îmbină perfect cu răcoarea muntelui Ucka, la poalele căruia se desfășoară întreaga așezare.

Cele mai vechi vile dateaza încă de la 1844, iar arhitectura acestoră atrage atenția tuturor celor ce îi iau la pas străduțele înguste. Un obiectiv ce merită vizitat însă este Lungomare, o alee de promenadă de-a lungul țărmului, ce pleacă din Volosko și se termină la Lovran. Valurile ce se sparg în malurile mai mult sau mai puțin înalte, mulțimea de clădiri cochete, golfurile unde staționeaza bărcile și aerul de la malul Adriaticii vor face din plimbarea de aproximativ 10km o reală bucurie. La finalul ei și nu numai recomandăm consumul responsabil de vin.

Muntele Ucka, pomenit mai sus, ascunde pe partea lui continentală un mic sat, cu un mic muzeu. Acesta merită menționat, având o valoare însemnată pentru limba pe care o vorbim astăzi. La Šušnjevica am ajuns relativ repede, pentru o vizită la muzeul Vlaški puti, un loc unde te vei întoarce la originile limbii istro-române și vei descoperi îndeletnicirile locuitorilor zonei.

Traseul nostru istrian a continuat spre sud, cu o pauză în Labin, orașul menționat pentru prima dată în anul 285 d.Hr, sub numele de Albona. Situat în vârfului unui deal, orașul vechi oferă panorame asupra golfului Rabac, dar și spre muntele Ucka, în timp ce aleile pietruite și înguste din cetate au un farmec aparte. Clădirile colorate adăpostesc ateliere ale artiștilor ce vin în Labin pentru a-și da frâu liber imaginației. Labin este și locul de start al cele mai lungi probe de alergare montană din cadrul evenimentului Istria100, despre care voi povesti spre finalul acestui articol.

Călătoria noastră continuă și ajungem în orașul cu un nume neortodox în limba română. Amfiteatrul din Pula a fost construit în secolul I d.Hr. și este una dintre cele șase arene romane care încă se află în picioare, dar este singurlui care are toate cele patru turnuri laterale și cele trei ordine arhitecturale păstrate în întregime. Este o bijuterie a acestui oraș și merită vizitat, iar cu puțin noroc poți asista și la un concert sau un alt eveniment ce se desfășoară cu regularitate pe această arenă.

Templul lui Augustus Pula nu este doar un monument ce merită vizitat în zona pietonală a orașului. Acesta este o capsulă a timpului, situată în Forul din Pula și este o mărturie a măreției antice a orașului și a importanței pe care o avea la nivelul Imperiului Roman. Un alt monument impresionant este Arcul de Triumf, datând și el din perioada Imperiului Roman. A fost ridicat ca un simbol al victoriei, iar astăzi este o piesă de artă, sculpturile sale spunând poveștile despre trecului orașului, despre bătăliile câștigate ori despre familiile romane ce au trăit pe aceste meleaguri.

Pe aceste meleaguri am umblat și noi, 2000 de ani mai târziu și, fascinați de peisaje, am ajuns în ceea ce vreau să numesc cel mai frumos loc din Istria: Rovinj; locul unde ne-am mutat pentru 4 zile și unde am descoperit că apusul de soare poate fi diferit de la o zi la alta, locul unde am mâncat înghețată de două ori pe zi și nu am regretat, locul pe care l-am luat la pas, dar i-am dat și ocol cu vaporul, locul unde am servit mâncare bună indiferent de ora la care se întampla să servim masa și locul de unde am călătorit spre noi destinații.

Situat pe coasta de vest a peninsulei Istria, Rovinj este o stațiune turistică populară și un port pescărest încă de pe vremea triburilor venețiene. Orașul este oficial bilingv, croat și italian, prin urmare, ambele nume de orașe sunt oficiale și egale, în timp ce istriot (o limbă romanică vorbită cândva pe scară largă în această parte a Istriei), este încă vorbită de unii dintre locuitori. Perioada în care acesta a devenit cel mai cunoscut și a căpătat înfățișarea din aceste zile a fost din 1283 până în 1797.

Atunci Rovinj a fost unul dintre cele mai importante orașe din Istria guvernate de Republica Veneția. În această perioadă au fost construite trei porți ale orașului, iar Rovinj a fost fortificat cu două rânduri de ziduri de apărare, ale căror rămășițe pot fi văzute și astăzi. În apropiere de dig se află una dintre porțile orașului vechi, Arcul lui Balbi, datând din 1680, și un turn cu ceas renascentist târziu. Primul statut al orașului a fost proclamat în 1531.

După căderea Veneției în 1797 Rovinj a devenit parte a Imperiului Austriac, care a durat până la primul război mondial. După independența Croației în 1991, orașul a devenit unul dintre cele mai importante centre ale județului Istria, o unitate administrativă care cuprinde cea mai mare parte a Istriei. Rovinj este astăzi al treilea cel mai populat oraș din județ, după Pula și Poreč.

Într-una din zilele în care am părăsit Rovinj-ul, am vizitat și zonele din Istria continental. Am început ziua cu o cafea în frumoasa cetate Motovun. Acesta este un oraș medieval care a crescut pe locul unui oraș antic numit Castellieri. Se află pe un deal la 270 de metri deasupra nivelului mării. Pe pereții interiori sunt mai multe blazoane ale diferitelor familii ce au condus cândva orașul. În 1278 a fost preluat de Veneția și înconjurat de ziduri solide, care sunt încă intacte astăzi. A fost folosit ca un punct de observație, cu vederi unice asupra celor patru colțuri ale Istriei.

Unul dintre locurile spre care priveam din cetate a fost așa numitul Center of the Truffle World. Livade se mândrește cu această titulatură, iar noi nu am făcut altceva decât să ne bucurăm de o masă gustoasă la Konoba Dorjana, aflând astfel și că micul sat din Istria a fost creat cu doar aproximativ o sută de ani în urmă datorită proiectelor hidrotehnice și de îmbunătățiri funciare din valea râului Mirna și trecerii căii ferate cu ecartament îngust Parenzana.

Această comunitate mică, dar dinamică, era foarte dezvoltată la acea vreme și includea o moară automată de ulei, o distilerie și o benzinărie. Cu toate acestea, Livade a fost, de asemenea, un important centru comercial, deoarece calea ferată Parenzana a permis distribuirea de produse autohtone din Istria, inclusiv trufe, care ceea ce a făcut-o locul central pentru comerțul cu această ciupercă nobilă.

O penultimă oprire a vacanței din Istria o reprezintă orașelul Grožnjan. Menționat pentru prima data în 1102, Grožnjan este astăzi cunoscut sub numele de “Orașul artiștilor”. Are aproximativ 20 de galerii de artă, găzduiește școala de film de vară și a devenit un centru internațional al tineretului muzical croat. Străduțele pietruite, clădirile vechi și lumina apusului ne-au adus mai aproape de finalul călătoriei, nu înainte de un eveniment celebru de alergare montană.

De la Grožnjan la Umag am alergat proba de 21K de la Istria100, pentru a duce la bun sfârșit un concediu de nota 10 pe care îl recomand în perioada primăverii sau toamna, când temperaturile sunt normale, iar lumina este ideală pentru latura artistică a fiecăruia.