Turist în Calafat

Locații Dunărene

La ce te gândești când spui Calafat? Probabil la acel loc unde e podul spre Vidin și cam atât. Un orășel puțin cunoscut și foarte puțin mediatizat, dar care, la o simplă documentare, îți poate atrage atenția dacă ești pasionat de turism, de clădiri vechi, de povești simple.

După Sărbătorile Pascale a sosit momentul acela în care trebuia să merg, pentru a multa oară, de la Tr. Severin la București. Doar că am tot așteptat o zi perfectă din punct de vedere meteorologic pentru a schimba traseul. Așa că în rândurile ce urmează mergem, cu toții, la Calafat, pentru a vă duce într-o destinație perfecto-simplă pentru câteva ore.

Dar până să ajungem pe străzile paralele și perpendiculare ale orașului, vă invit să admirați, zic eu, singurul loc de unde se pot vedea, în aceeași imagine, Carpații Meridionali (încă albi la început de mai) și Dunărea, de la locul Porților de Fier până în inima munților Retezat.

Drumul prin sud-vestul Olteniei e frumos, în special în această perioadă a anului când pădurile verzi sunt în contrast cu toate lanurile de rapiță, iar dacă vremea e bună, albastrul cerului completează perfect tabloul primăvăratic.

Ne luarăm cu vorba și ajunserăm la Calafat. Legenda locală, așa cum mi-a fost și mie prezentă de un bunic aflat la plimbare cu nepotul său, spune că străvechea așezare a Calafatului ar fi fost la origine o mică colonie de pescari. Potrivit unei legende, în secolul al XI-lea, mai precis prin anii 1040–1042, un oarecare Mihail Calafat, meșter în arta călăfătuirii, găsind pe aceste meleaguri o așezare propice pentru executarea meseriei sale, ar fi înființat, pe malul Dunării, un atelier pentru repararea și smolirea corăbiilor, fapt care a făcut ca navigatorii bizantini, iar apoi și cei genovezi, atrași de iscusința sa, să-și aducă vasele pentru a fi reparate. Potrivit aceleiași legende, locul unic unde se efectua operațiunea de călăfătuire era la debarcaderul de lânga această așezare care, ulterior, a primit numele de Calafat.

Faptul că denumirea Calafat vine de la activitatea de călăfătuire a navelor este confirmat și de existența unei așezări în Spania cu numele de Calafat, unde se știe cu precizie că în trecut a existat un atelier de călăfătuire (și în limba spaniolă există verbul calafatear însemnând a călăfătui). Dar B. P. Hasdeu a fost primul istoric care a emis ipoteza originii genoveze a Calafatului medieval. S-a susținut că genovezii „par să fi întemeiat porturile dunărene Giurgiu, așa numit San Giorgio, patronul Genovei și Calafatului, de la calafatare – a unge corăbiile cu duhot”.

Intrarea în oraș este demnă de Uniunea Europeană, dar apoi totul se schimbă. Am descoperit un bulevard de poveste, foarte lat, cu un spațiu verde pe mijloc. O căruță mergea încet, pe mijlocul drumului, spre piață, loc unde am ales să parchez și eu. Și am luat la pas câteva străzi, la o oră la care se plimbau doar pisicile. Ce am descoperit? Vedeți în imaginile următoare, dar descoperiți câteva lucruri și printre rânduri.

Palatul Marincu este un palat din Calafat și a fost declarat monument istoric. Acesta este construit în stilul neoclasic francez, cu accente de baroc și rococo și este o bijuterie arhitectonică ridicată la începutul secolului XX. Găzduiește Muzeul de Artă si Etnografie din Calafat și Centrul Cultural Bulgar.

Construit de către Ștefan Marincu și soția sa Maria între anii 1905-1907, această clădire are și câteva anexe printre care casa portarului, grajdurile, garajul pentru mașini, iar angajații locuiau la etaj având opt camere la dispoziție. În grădina palatului mai există sera, grădina și anexele pentru creșterea animalelor.

La intrarea principală se află doi lei care păzesc intrarea. Oglinzile de Murano sunt uriașe, iar marmura a fost adusă din Italia fiind de diferite nuanțe. Joacă și rol de muzeu din anul 1967. Fiind a doua zi de Paște, nu am putut vizita interiorul, dar felul în care arată palatul în exterior mă face să îmi doresc să mai ajung măcar o dată la Calafat, pentru a vizita muzeul.

O altă clădire impunătoare, în special la interior, este cea a gării. Ca toate edificiile de pe magistrala Craiova-Calafat, magistrală care este considerată linia cu cele mai frumoase clădiri pentru gări din Câmpia Română, construcția din cărămidă aparentă atrage privirile celor mai pasionați, însă interiorul este de o frumusețe rară.

E greu să te pierzi în orașele dunărene, ele având mereu fluviul ca reper. Calafatul nu face excepție, iar plimbarea pe faleză a fost plăcută. Aici am descoperit-o pe Marița, fată româncă în vârstă de 15 ani din zona Timocului, împușcată de soldații Imperiului Otoman la 9 ianuarie 1878, în timp ce ducea apă militarilor români din zona Smârdanului.

Dacă la începutul plimbării orașul era pustiu, după aproximativ 2 ore la pas, am întâlnit și primii oameni, tot în zona pieții. Discuțiile dintre olteni sunt amuzante, dar greu de urmărit, în special din cauza vitezei cu care aceștia vorbesc de cele mai multe ori. Am reușit totuși să aflu, fără sa vreau faptul că ” se apucară acum 3 săptămâni de drumu de acilea, de la noi, până la Băilești. ”. E bine de știut, totuși, pentru o viitoare vizită în orașul lui Amza Pellea.

Până atunci, mă bucurai de vizită și îmi propusăi să împărtășesc și cu voi experiența. Sper că vă plăcu și că o dădurăți mai departe.

Comentezi?