Via Transilvanica Bucovina Episodul 5 (Pasul Mestecăniș-Vatra Dornei)

Drumeț prin România Via Transilvanica

” Când ești atât de hotărât să duci la capăt ce ți-ai propus, nicio diferență de nivel nu te oprește, nici soarele arzător din luna lui Cuptor, nici parcursul dificil despre care te-ai informat în prealabil. Gândul este unul: merg, merg, merg până la capăt! Dacă merită? ” Aflăm împreună în al cincilea episod de pe Via Transilvanica, ruta Bucovina.

Soarele arzător ce persistă în momentul scrierii acestei postări a fost lăsat undeva deasupra unui plafon de nori ce și-a făcut simțită prezența în Bucovina pe final de lună Iulie. Locul lui a fost luat așadar de ploaie, la pachet cu o temperatură scăzută (media de temperatură din acest episod a fost de 12°C, detaliu pe care aș vrea să îl aveți în vedere la vizualizarea fotografiilor) și cu ploaie, în special în a doua parte a turei noastre din Pasul Mestecăniș către Vatra Dornei.

Se anuța un traseu mai ușor, comparativ cu cele de la Putna la Sucevița, de la Sucevița la Vatra Moldoviței, de la Vatra Moldoviței la Sadova și de la Sadova în Pasul Mestecăniș, cu o urcare ușoară și o coborâre lungă spre frumoasa stațiune din Depresiunea Dornelor.

Pentru mine personal a fost acea zi emoționantă în care am intrat, la pas, în orașul de care mă leagă multe amintiri din copilărie. Așa că toată ziua i-am făcut în ciudă ploii și am zâmbit, bucurându-mă de fiecare pas prin poienile și pădurile Bucovinei. Compania a fost la fel de plăcută ca și în precedentele episoade, ba chiar ne-am susținut reciproc și ne-am bucurat la final de ștampila primită la pensiunea Elenuca.

La drum, călătorilor! Am urmat marcajele bine cunoscute de la borna SV084 pe un drum forestier ce șerpuiește prin pădure de molid, iar din când în când bucură privirea drumeților cu poieni unde pasc liniștite animalele. Porția de vitamine a fost asigurată datorită fragilor proaspăt spalați de ploaie de peste noapte, iar bălțile au fost incluse în meniul zilei turei noastre.

O întrebare a stat pe buzele tuturor în momentul în care ne-am întâlnit cu un cioban: bine, e frumos, e pitoresc, dar ursul? Pe el l-ați văzut? Omul ne-a răspuns mult mai senin decât era cerul în ziua respectiva: ” Nu. De 3 luni de când umblu cu oile astea, nu am văzut niciun urs. Capre și mistreți da, dar urs nu. Așa că mergeți liniștiti, nu vă mâncă nimeni astăzi. ” Ne-am liniștit, am mers mai departe că astăzi nu pățim nimic și uite-mă voios cum vă povestesc despre aventura bucovineană de pe cel mai frumos proiect de turism din România.

” Sus sus sus, la munce sus ” îmi venea în minte cu cât picioarele ne purtau mai aproape de Vatra Dornei. Obișnuiam să vin, copil fiind, în concediul de odihnă al părinților, la stațiune. Tot atunci am învățat că cea mai bună odihnă este cea activă. Așa am început să umblu pe poteci, să învăț trasee montane și să nu mă pierd (prea tare) din când în când. Urcam lin, mai coboram, apoi a urmat singura pantă ascendentă mai susținută a zilei, în vârful ei fiind nevoiți să luăm taurul de coarne (asta ne-a inspirat borna de la intersecția cu traseul bandă roșie Vatra Dornei-Vf. Giumalău) și să ne avântăm în ploaia ce a pus stăpânire pe Obcina Mică, Poiana Obcinii și Obcina Mare.

Traseul este, în această perioadă, destul de greu din cauza unor lucrări efectuate la o conductă de gaz, dar dacă faceți abstracție de acest aspect, întreaga coborăre este spectaculoasă, priveliștea spre Vatra Dornei fiind unul dintre punctele forte ale acestei zile. Două reprize de ploaie, urmate de un vânt mai cald dinspre oraș, ne-am ținut companie până la primele case din cartierul Bârnărel al frumoasei stațiuni de la confluența Dornei cu Bistrița.

După ce am luat bine-meritata ștampilă, am luat-o la pas (cum altfel?) spre borna SV099, cea montată lânga una dintre clădirile frumoase ale stațiunii: gara Vatra Dornei Băi (a fost construită pentru turiștii care soseau în stațiune, la băi, pe malul stâng al râului Dorna în anul 1910). Cu traseul încheiat, la o temperatură de puțin peste 10°C, am ales să luăm masa la Kaban (recomandarea noastră pentru o masă bună în Vatra Dornei). 

Stațiunea încă oferă, în timpul verii, multiple posibilități de cazare și petrecere a timpului liber. Iarna atracția principală o reprezintă pârtiile de schi, mult mai dotate decât în anii 2000. Parcul Central își păstrează, pe alocuri, același aer boem, aleile sale umbrite fiind locul preferat de către turiștii de toate vârstele. Atât cei mici, cât și cei mari aici de față, se bucură de întâlnirea cu Mariana (nume universal pentru toate veverițele ce locuiesc în parc). Aleea pietonală este însă neschimbată, aceleași magazine regăsindu-se pe o parte și pe alta a acesteia. Muzeul Etnografic din stațiune este, totodată, de vizitat dacă aveți timp și este deschis, un program veți gasi pe site-ul acestuia. 

Vatra Dornei, un final de traseul ploios, dar un start de traseu pentru o nouă aventură pe care o vom povesti în episodul 6 din Bucovina. Uzi, ușor zgribulți, călătorii se retrag la Vila Class, unde am avut foc și sobă și calorifere calde în cameră (da, pe final de iulie).

Cale bună, călătorilor!

Traseul în format GPX: aici

Episoadele anterioare: episodul 4-în septembrie, episodul 3-în septembrie, episodul 2 și episodul 1.

Continuarea cu: episodul 6.

Comentezi?