Ziua bună se cunoaște de dimineață, ni se spune încă de pe vremea când eram copii. Ne-am bucurat la Prisăcina de un mic dejun copios, gătit de tanti Ioana, căreia îi mulțumim și aici, în scris, pentru poveștile spuse, dar și pentru bucatele puse pe masă în scurta noastră vizită. Traseul acestui episod este mai scurt și mai ușor din punct de vedere tehnic. Dar ceva îl face să fie mai apropiat de sufletul omului. Cristi, alături de autor, au tot trecut prin zonă (cu participări la Hercules Maraton și alte antrenamente), însă Denisa și Marina erau la prima vedere reală a acestui peisaj. Iar toamna a jucat un rol important în a face din experiența aceasta una de neuitat.

O lăsăm pe tanti Ioana la poartă și o luăm din loc. Drumul nostru unește toate cătunele, rând pe rând. Vom avea de trecut prin Cracu Mare, Ineleț și, într-un final, Scărișoara, iar peisajul se schimbă între fiecare dintre aceste așezări atât de speciale.

Din Prisăcina, acolo unde casele par adunate în cercuri râzlețe pe creștetele molcome de sub Arjana, traseul Via Transilvanica se avântă parcă spre Valea Cernei. Dimineața de toamnă a aprins în jur culori calde, iar satul, liniștit și uitat în timp, rămâne în urmă ca o amintire blândă, dar și ca o promisiune de revenire.

Poteca pornește ușor, într-o coborâre până la cursul apei cu același nume, fiind străjuită de pajiști înalte și de câteva pâlcuri de pomi fructiferi bătrâni, ale căror crengi încă mai purtau fructe galbene, prea coapte pentru a mai putea fi culese, deci lăsate pradă vântului. De aici, poteca intră în pădurea de foioase, acolo unde toamna se arată în toată frumusețea ei: frunze roșii ca vinul, galbene ca mierea și ruginii ca pământul se aștern în valuri sub pașii drumețului. Lumina caldă a amiezii se filtrează printre ramuri, dând potecii o strălucire aparte. Aerul are un miros umed de lemn, mușchi și frunză putrezită, iar liniștea pădurii este spartă doar de susurul apei ori de adieri ușoare ale vântului. 

Prin acest peisaj ajungem în Cracu Mare, loc din care peisajul se schimbă. Orizontul ne arată măreția Carpaților Meridionali, versanții abrupți ai munților Mehedinți se continuă cu acele culmi mai domoale, dar mult mai înalte, ale munților Godeanu. De strajă, în depărtare, sta culmea Oslei, iar valea Cernei împarte totul în egală măsură. 

Între Cracu Mare și Ineleț drumul este lin, ușor și numai bun de povești. Vremea este și ea potrivită, lucru ce i-a făcut pe mulți drumeți să o ia la pas. Vorbeam în episodul trecut despre faptul că ne aflăm în, probabil, cel mai cunoscut loc turistic din munții Cernei. Iar numărul de oameni pe care i-am întâlnit pe traseu ne confirmă acest lucru. 

Biserica din Ineleț este un ideal loc de popas, atât pentru drumeții de pe Via Transilvanica, dar și pentru cei ce urcă pe celebrele scări de lemn. Tot aici s-a alăturat grupului nostru și cel de la care autorul a primit, în urmă cu mai bine de 20 de ani, pasiunea aceasta pentru călătorii. Ne-a fost alături și în episodul trecut, pentru că ne-a dus de la Tr. Severin la Plugova, iar acum a optat pentru o urcare la Ineleț și o coborâre împreună până în Valea Cernei.

Porțiunea dintre Ineleț și Scărișoara este cea mai sălbatică de pe acest tronson. Începe cu o coborâre abruptă, parcă interminabilă, spre valea Iuții, un afluent bogat al Cernei, dar și un important ajutor al oamenilor din cătunul Scărișoara. Pe cursul lui exista o microhidrocentrală menită să asigure alimentarea cu energie electrică a celor câteva case încă locuite. 

Însă drumeții își văd de traseu, bornele trec una după alta și ceea ce părea un vis la Plugova, se apropie de realitate. Cerna se face auzită din ce în ce mai bine, iar noi ne apropiem de final. Un final de episod, dar și un final de ținut, întrucât Terra Romana pe acest blog este prezentată de la un capăt la altul. Sunt 7 episoade, scrise în diferite perioade ale unor ani în care am reușit să găsesc timpul necesar unor astfel de experiențe. 

Aici Via Transilvanica devine un fir ce unește două lumi contrastante, dar armonioase: grația satului de munte și forța unei ape care a reușit de-a lungul timpului să sculpeze peisajul acesta minunat. Nu știu unde ne revedem pe Via Transilvanica, însă știu sigur că acest vis trebuie să continue.

Cale bună, călătorilor!

Episoadele anterioare: aici, aici, aici, aici, aici și aici.

Traseul în format GPX: