Timpul trece în acest 2020 și iată-ne ajunși în a opta lună a unui an presărat de provocări pentru noi toți. O metodă bună prin care putem petrece timpul liber este să luăm la pas cărări de munte, să ne bucurăm de natură, să o surprindem la apus, așa cum am descris aici și aici ori să încercăm, responsabil, să vizităm orașele importante ale țării.

Dacă în toamna lui 2019 am reușit să vizitez Oradea, numind-o aici poarta spre vest a României, în vara acestui an am bifat atât Aradul, despre care voi vorbi într-o postare viitoare, dar mai ales Timișoara. Încă din 2018 când am scris câteva rânduri despre capitala Banatului am avut dorința de a mă întoarce și de a lua, exact cum spune și titlul, la pas fiecare cartier important al acestui oraș.

Pentru că v-am obișnuit ca la finalul postărilor mele să pun un traseu în format GPX, am pregătit unul și de această dată, pentru cei dornici să unească străduțe, bulevarde și parcuri într-o plimbare cu iz istoric și cultural. Am ales ca punct de plecare pentru fiecare dintre cartierele din Timișoara cel mai cunoscut loc atât pentru localnici, cât și pentru turiști: Punctele Cardinale.

Elisabetin

Începem turul cu un cartier istoric ce poartă numele de Elisabetin. Acesta a luat ființă imediat după plecarea turcilor, între 1716 și 1718. A purtat numele de „Maierele Românești” pentru că aici erau instalați preponderent români. Acesta arăta mai mult ca un sat construit în jurul unei biserici din lemn, datorită interdicției puse ortodocșilor de a ridica biserici de zid și piatră, cu case mici risipite și înconjurate de livezi și grădini de zarzavaturi. Numele actual îl preia în 25 mai 1896, în cinstea Împărătesei Elisabeta (“Sisi”), soția împăratului Franz Iosef I , si regina Ungariei, asasinată la Geneva. După 1882 se construiesc zeci de clădiri.

În perioada interbelică i se schimbă numele în „Principesa Elisabeta” însă rămâne în conștiința oamenilor ca Elisabetin. Astăzi cartierul plin de cladiri istorice poate fi luat la pas, străduțele sale ce n trecut erau ulițe reușind să îți imprime imaginile de odinioară.

Iosefin

Un alt cartier ce mi s-a părut interesant este Iosefin. Numit inițial Maierele Vechi, a fost proiectat de la început ca un sat de coloniști germani, pe de-o parte și de alta a Canalului Bega. Casele aveau grădini luxuriante, folosite de burghezii din Cetate drept refugii. În 1744 se primește aprobarea de înființare, iar după a doua sa vizită în Banat, în 1773, împăratul Iosif al II-lea de Habsburg acceptă ca acest cartier să îi poarte numele. Pe malul Begăi se construiesc mori, în 1846 Fabrica de Țigări, fiind cea mai veche din România de azi, fabrica de pălării și uzina de apă industrială.

Construit inițial aproape de cetatea fortificată, Iosefinul era separat de zidurile cetății prin zona Non Aedificandi. Aceasta s-a dezvoltat separat, cu ajutorul Canalului Bega, pe care se transporta marfa, și în jurul gării. Astăzi limita dintre cartiere nu mai există, zidurile cetății fiind demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Poarta de intrare a cartierului Iosefin este astăzi podul spre Piața Maria. Clădirile de aici au fost construite după 1890, când s-au ridicat interdicțiile militare pentru că s-a considerat că cetatea Timișoarei nu mai avea importanță strategică. Iosefinul vechi se întinde din Piața Mocioni (fostă Piața Küttel, cunoscută și ca „Sinaia”), unde este Biserica Ortodoxă, construită între anii 1931-1936. Casele scunde alternează cu cele înalte, amplasate în stil german, cu plan rectangular și culori variate.

Fabric

Fabricul și-a început existența în 1718, când o parte din populația româno-sârbă din cartierul Palanca Mare s-a mutat aici pentru a respecta cerințele militare de reconstrucție a noii cetăți. Acesta a fost recunoscut pentru manufacturile sale, bresle și meșteșugari, aici înființându-se în 1718 prima Fabrică de Bere, care mai există și azi.

Râul Bega avea numeroase ramificații de mici canale navigabile care împânzeau Fabricul, erau pline de mori și poduri. Acestea au facilitat transportul mărfurilor direct pe Canalul Bega și au permis apariția unei industrii puternice și variate. Au înflorit breslele cizmarilor, păpucarilor, șelarilor, cojocarilor, dogarilor, pescarilor, ale brutarilor, măcelarilor, peruchierilor și croitorilor. Până în 1880 existau aici opt mori cu nume de sfinți, mori care măcinau anual peste 2500 de tone de grâu. În 1876 a fost construită gara din Fabric (actuala Gară de Est).

Fabricul era împărțit pe etnii, românii locuiau în Vlasca Mare, rascienii și sârbii erau în Fabricul Vechi, iar nemții în Fabricul German. În 1753 ajung și țiganii, numiți “bănățenii noi” care ocupau cartierul “Lumea Nouă”, în zona Gării de Est. În Fabric lucrau de asemenea italieni, francezi și spanioli, care se ocupau cu comercializarea orezului, mătăsii și vinului. În Belle Époque s-au stabilit aici greci, armeni, evrei și cehi.

Piața Traian (care în trecut s-a numit Kossuth ter și Hauptplatz) a fost proiectată de inginerii militari în 1740 în centrul Fabricului Vechi și este o replică mai mică a Pieței Unirii. Ea găzduia piața zilnică și târgurile săptămânale.

Cetate

Cetate este cartierul central al municipiului Timișoara, care se întinde pe locul Cetății Timișoara, de tip Vauban. Cartierul a fost modernizat în perioada Belle Époque, în cele trei decenii în care la conducerea orașului s-a aflat primarul Carol Telbisz.

Denumirea cartierului vine de la existența Cetăților pe care Timișoara le-a avut în decursul secolelor. Timișoara a avut o cetate veche, medievală și o cetate nouă, modernă, din care se mai văd și azi părți. Aceasta din urmă, mult mai mare, s-a construit intre anii 1723-1765.

Întreaga construcție a fortificațiilor a costat 20 milioane florini austrieci fiind cea mai măreață lucrare a secolului XVIII-lea, din rămășițele căreia se păstrează fragmente în zona Bastionului Theresia, la Piața 700 sau în Parcul Botanic.

Astăzi, cartierul Cetate este cel mai căutat loc de către turiștii veniți să exploreze Timișoara. Localurile din această zonă oferă o gamă variată de produse, atât pentru a potoli foamea, dar mai ales setea în zilele toride de vară.

Și dacă tot am ajuns în partea culinară, aș vrea să menționez locurile unde am servit masa în zilele în care am luat, exact cum spune și titlul, la pas Timișoara: Neața Omlette Bistro, Yamy Bistro, Homemade, Naru, Locanda del Coso și Al Camineto. De asemenea, cafeaua a jucat un rol important în punguța cu energie de care am avut nevoie cât timp am umblat, așa că am optat pentru: Ovride, Garage Cafe și Coffeerize.

Timișoara a fost, pentru câteva zile, orașul care m-a primit, mi-a oferit câte puțin din toate și care mă așteaptă pentru o nouă aventură. Dar până atunci, vă las mai jos și link-ul către traseul plimbării mele, dar și dorința de a vă invita să descoperiți frumusețile acestui oraș din vestul României.

Cum eu sunt mai mult geograf decât istoric, am avut ca sursa de inspirație atât diferite ghiduri despre Timișoara, dar mai ales site-ul Heritage of Timișoara.

Traseu în format GPX: