Ceasul deşteptător a sunat la ora 4:30 într-o dimineaţă de sâmbătă a lunii noiembrie. Pentru foarte mulţi este de neînţeles cum cineva se poate trezi la acea ora, însă nu şi pentru mine. Sunt de părere că dacă ai o pasiune, eşti dispus să faci orice pentru a-ţi satisface acea pasiune. Aşadar, se anunţa o zi minunată de toamnă, pe potecile munţilor Baiului de această dată. Urma să plec, împreună cu Luiza, la ora 5:52 din Bucureşti cu destinaţia Azuga. Se anunţă un drum relativ scurt, având în vedere că trenul merge foarte bine până pe Valea Prahovei. Ne-am fi dorit în acea zi o tură în Bucegi, dar vremea pentru a două jumătate a zilei se anunţa mai puţin prielnică aşa că am renunţat şi am hotărât să facem un traseu la altitudini mai mici.

Am început urcuşul spre Cabana Gârbova la ora 8:15, pe o potecă foarte bine marcată cu triunghi albastru. Drumul prin pădure este mereu spectaculos, iar mijlocul lunii noiembrie ne-a adus un covor des de frunze sub picioare şi un foşnet neîncetat care ne ducea cu gândul la micile bucurii ale copilăriei. După aproximativ o jumătate de ora am ieşit într-un luminiş şi am avut primul contact cu Bucegii care se înălţau falnici în spatele nostru. Am intrat din nou în pădure şi ne-am intersectat cu un grup de pădurari, iar din acel moment urcuşul avea să fie mai greu, panta fiind destul de accentuată.Pădurea era tot mai rară, copacii tot mai goi, iar cerul căpăta acel albastru al lunilor de toamnă. Ne apropiam de finalul urcuşului când dintre copaci am zărit o căprioară. După ce această a zburdat prin faţă noastră, am ieşit din pădure şi am ajuns pe vârful Clabucetul Taurului(1520m), un loc cu o privelişte de vis spre Munţii Bucegi, spre Pietra Craiului, spre Masivul Postăvaru, spre Masivul Piatra Mare, dar şi spre Munţii Neamţului. După câteva fotografii ne-am continuat traseul spre Cabana Gârbova(1350m).

Am hotărât să facem o pauză la cabană, să bem o ciocolată caldă şi să ne bucurăm de soare. Odată cu sosirea noastră s-au trezit şi toţi căţeii prezenţi pe lângă cabană. Ne-au întâmpinat lătrând, dar au ajuns să fie răsfăţaţi de către Luiza. După o serie de fotografii am plecat spre Clăbucet Plecare, iar de acolo traseul ne-a dus la Cabana Susai(1434m).

Am coborât pârtia Cocoşul că mai apoi să intrăm într-o pădure de foioase. Potecă este bine marcată şi coboară până la un anumit moment când peisajul se schimbă brusc. Coniferele iau locul foioaselor şi lumina se schimbă. Natură are un miros al ei, unul foarte plăcut şi energizant. Ne-am bucurat privirile în dese rânduri lăsând capul pe spate şi privind spre cerul albastru. Timpul a trecut şi am ajuns la Cabana Susai unde ne aştepta o masă de prânz pe deplin meritată. Cu toţi ştim că mersul pe munte provoacă poftă de mâncare, cu toţii ştim că cea mai bună masă este aceea dintr-o poieniţă, sub cerul liber, dar când aveţi posibilitatea unei ciorbe calde în vârf de munte, nu ezitaţi şi savuraţi-o. Aşa am făcut şi noi cu o ciorbă de fasole cu afumătură care ne-a uns pe suflet, venind în momentu potrivit al zilei.

Traseul nostru nu se încheiase, întrucât mai aveam de coborât până în Predeal, dar această parte a traseului a fost mai mult o plimbare relaxantă, o plimbare venită în încheierea unei alte drumeţii frumoase. Nu a durat mult până când am ieşit din pădure şi am intrat pe aleea pietonală care coboară mai puţin abrupt de la Cioplea în Predeal. Era linişte şi aerul curat ne bucura în continuare. Am rememorat traseul, momentele cheie şi am ajuns la gara de unde aveam să plecăm înapoi la Bucureşti. Eram obosiţi, dar fericiţi pentru încă o drumeţie reuşită pe care o recomandăm tuturor celor care vor să iasă din peisajul urban chiar şi pentru o zi.