După o pauză am decis că este timpul să revin cu o postare pe blog şi nu puteam face acest lucru fără un subiect pe măsura. Vă voi prezenta drumeţia până pe vârful Moldoveanu, cel mai înalt punct al României, dar şi o serie de imagini din această zi de neuitat.

Împreună cu o prietenă bună am luat hotărârea de a face această drumeţie la început de septembrie. Am plecat din Bucureşti cu o zi înainte şi am stat peste noapte la pensiunea Valea Doamnei, ultima pensiune dinaintea drumului forestier ce duce la Stâna lui Brunei. Vremea se anunţa cât de cât bună pentru această excursie; ceasul a sunat în jur de ora 5, iar cei 35 de km de drum forestier au fost făcuţi în aproximativ o ora şi jumătate.Stâna lui Brunei este punctul de plecare în traseul spre Moldoveanu. Este cel mai scurt şi cel mai accesibil traseu spre acoperişul României. La ora 7 jumate am fost pregătiţi de plecare, dar vremea avea o surpriză neplăcută pentru noi. După nici 500m parcurşi am fost nevoiţi să ne adăpostim de furtună, iar tunetele şi fulgerele aveau să ne taie puţin elanul. Am aşteptat până a trecut şi ne-am pus din nou în mişcare. Urcuşul a devenit tot mai susţinut, iar valea pe care o lăsam în urmă era acoperită de aburii de după ploaie, oferindu-ne un peisaj de poveste. În stânga aveam mereu cascada Văii Rele pe care o zăream uneori printre ultimii brazi întâlniţi pe traseu.Aveam să ajungem în căldarea glaciară, unde ne-am hotărât să făcem o scurtă pauză de masă. Am fost întâmpinaţi de o turmă de oi, dar şi de nişte măgari foarte simpatici şi fotogenici. Mărturie vă stau fotografiile. În momentul în care am ajuns în căldare, creasta principală Viştea-Moldoveanu era în nori, vizibilă fiind doar Portiţa Viştei. Peisajul nu era cel mai încurajator, dar noi speram să ne atingem obiectivul.Am plecat spre Lacul Triunghiular, iar de acolo aveam să urcăm în Portiţa Viştei. Norii acopereau în continuare creasta principală, iar punctul final al traseului nu era vizibil. Vremea rea avea să îşi facă din nou simţită prezenţa şi ne-a obligat să ne adăpostim la Refugiul Viştea Mare timp de mai bine de 2 ore şi jumătate. Se spune că uneori un somn de 30 de minute face minuni, iar eu am simţit acest lucru. Am adormit vreme de 5-6 minute, iar apoi am ieşit din refugiu pentru a vedea cum se prezintă atmosfera. Curenţii de aer din Ardeal se jucau pe partea nordică a crestei, iar norii albi şi denşi nu erau lăsaţi să treacă. Vântul puternic împrăştiase norii de pe creastă şi, pentru prima dată în acea zi, aveam să văd vârful Moldoveanu. Am revenit în refugiu şi am luat hotărârea împreună cu prietena mea să plecăm spre vârf. Am simţit că este timpul, am simţit că pot face un ultim efort, iar adrenalina şi-a făcut datoria.Timp de 50 de minute am mers şi am uitat de tot. Mergeam să ne împlinim un vis, acela de a atinge pentru prima dată vârful Moldoveanu. Este foarte plăcut să te intersectezi cu oameni ai muntelui, să schimbi doua-trei vorbe cu ei, iar pentru noi aceste aspecte au contat, ne-au dat putere să mergem tot mai sus. Vârful Viştea ne aştepta, iar traseul dintre al treilea vărf din ţară şi Moldoveanu a fost mult mai uşor decât ne aşteptam.

Am ajuns pe vârf şi puteam să citesc plăcuţa. Am descoperit multe steaguri, o medalie de finisher de la un eveniment ciclist în memoria unei participante, chiar şi o suzetă. Am avut parte de puţin soare, am văzut în zare trioul Calţun-Lespezi-Negoiu, dar şi toată valea pe care am urcat. Îmi veneau în minte multe idei, mă gândeam la familie, mă gândeam la prietenul meu cel mai bun care aniversa cei 50 de ani de viaţa şi m-am declarat un om cu adevarat fericit. Îi mulţumesc pe această cale şi Luizei, prietena şi partenera de drumeţie care m-a încurajat când am vrut să renunţăm.După seria de fotografii de pe vârf aveam să începem coborârea, pe acelaşi traseu. Am reuşit să ajungem la stână în 3 ore, având în vedere că ne-am oprit pentru a mânca, dar şi pentru a face o mică şedinţă foto unei capre negre. La finalul călătoriei m-am întors spre Valea Rea şi am privit-o. I-am mulţumit în gând pentru frumuseţe şi am fotografiat-o pentru a păstra mereu acea imagine.