Mijlocul lunii noiembrie m-a găsit la Severin pentru un final de săptămână petrecut cu familia, iar cum prognoza meteo se arăta favorabilă, l-am anunţat pe tata că vreau să facem o drumeţie şi ne-am gândit să îmbinăm utilul cu plăcutul.Băile Herculane a fost destinaţia noastră pentru o zi de sâmbată însorită şi prielnică unei scurte drumeţii pentru a creşte pofta de mâncare. Ne-am interesat cu o seara înainte şi am luat hotărârea de a bifa cele trei foişoare(în ordine: Verde, Galben şi Roşu), obiective la care s-au adăugat încă trei monumente naturale şi anume: Izvorul Munk, Stânca lui Sissi şi Grota cu Aburi, iar întreg traseul vi-l voi prezenta în cele ce urmează, lăsându-vă şi câteva imagini pentru a vă bucura privirea.Iată-ne în centrul Băilor Herculene, la izvorul Diana, locul de start al traseului. Marcajul punct galben este foarte vizibil pe întreg parcursul traseului, copacii fiind proaspăt marcaţi. Un urcuş domol m-a adus la primul foişor(verde) după aproximativ 20 de minute, iar de acolo am continuat, tot într-un urcuş uşor pe o potecă prin pădure până ce am zărit o stâncă impunătoare. Acolo se află Izvorul Munk, un loc foarte frumos pentru un scurt popas.
Din acest punct am păşit pe poteca ce urcă puţin, ca mai apoi să merg pe un fals plat până la al doilea foişor(galben). De reţinut că toate aceste obiective sunt aflate aproape unul de altul, iar poteca nu pune niciun fel de probleme, fiind bine marcată şi curăţată de crengi şi copaci. De la foişorul galben am continuat traseul şi am ajuns într-un punct de unde am intrat pe marcaj triunghi albastru, marcaj ce vine din valea Cernei, din spatele hotelului Roman. Între al doilea foişor şi Pietrele lui Sissi au fost aproximativ 25 de minute de mers mai mult pe plat, printr-o pădure deosebit de frumoasă, cu o lumină tomnatică numai bună pentru fotografie.
La Stânca lui Sissi am cotit spre stânga, de aici începând singurul urcuş mai aprupt, iar după 500m am ajuns şi la punctul de belvedere asupra văii Cernei de la foişorul Roşu(537m altitudine). Am putut observa întreaga vale a Cernei, dar şi puţin din creasta deja înzăpezită a crestei munţilor Godeanu. În partea opusă s-a putut observa varful Domogled(1105m altitudine) care domină împrejurimile, dar şi staţiunea Băile Herculane(160m altitudine). Am plecat de acolo fericit că am mai atins un obiectiv, dar curios să îl descopăr şi pe ultimul ce era în planul excursiei.
Coborând la Stânca lui Sissi, am continuat spre stânga, aproximtiv 5 minute de coborâre până la Grota cu Aburi. Locul este incredibil, fiind o crăpătură prin care ies aburi la o temperatură de aproximativ 55 de grade Celsius, iar din stâncă se poate auzi cum apa termală clocoteşte undeva în adâncul muntelui. M-am întors pentru a treia oară la Stânca lui Sissi şi am urmărit triunghiul albastru până am ajuns la hotelul Roman. Mă aşteptam la o coborâre abruptă, dar am avut parte de o incursiune lină şi plăcută printr-o pădure luminată şi îmbrăcată în haine de toamnă.Tura s-a încheiat după 8.5km, iar restul detaliilor le puteţi vedea în link-ul pe care îl las la finalul articolului. A fost o plimbare liniştită, numai bună pentru câteva ore petrecute în inima naturii. M-am încărcat cu energie şi mi-am bucurat privirea cu privelişti frumoase în lumina toamnei.
Traseul în format GPX: