„ Dacă ai un dor ce te frământă
Nu căta că-i drum obositor
Hai, prietene, cu noi pe stâncă
Pe cărările Bucegilor
Pe poteci umblate doar de ciute
Sub aripa Caraimanului
Vei afla poveşti necunoscute
Spuse chiar de glasul muntelui„

Începutul lunii februarie m-a găsit pregătit pentru o nouă drumeţie, de această dată desfăşurată pe parcursul a două zile. Aşa cum aţi văzut deja în titlu, destinaţia acelui final de săptămână a fost cabana Mălăieşti, un loc de vis datorită amplasamentului său extraordinar, pe o vale adâncă a munţilor Bucegi. Străjuită de culmi înalte şi abrupte, valea Mălăieşti urma să fie descoperită de către un grup numeros de oameni iubitori de munte, colegi la multele antrenamente de alergare, dar, cel mai important, un grup de prieteni.
Ideea acestei drumeţii a venit din partea celor mai pasionaţi de munte din grupul 321sport, ca într-un final să ne strangem 18 persoane. Am plecat din Bucureşti într-o zi de sâmbătă, pregătiţi cu toţii de un sfârşit de săptămână memorabil. Ora 10 ne-a adus pe toţi împreună la Râşnov, acolo unde am pus la punct ultimele detalii. Am urmat apoi drumul până la Uzina Electrică, iar dupa intersecţia cu traseul spre Diham am parcat maşinile şi am continuat traseul la pas.

Vremea avea să ţină cu noi, după două zile de ninsori, soarele făcânduşi apariţia şi luminandu-ne intreg drumul. Poteca pe acest traseu urcă într-un ritm constant în mare parte, şerpuind prin pădure şi purtand fiecare turist tot mai aproape de cabană. Cu aproximativ o oră înainte de a ajunge la destinaţie peisajul s-a deschis într-o poiană, lăsând abrpturile Bucegilor să ne încânte privirile. Valea a prins viaţă în acel moment, cu toţii fiind entuziasmaţi de imaginile care ne tăiau respiraţia. Am continuat urcarea şi dupa 4 ore de mers am ajuns la cabana Mălăieşti. Pentru mine a fost un vis împlinit întrucât mi-am dorit de mulţi ani să ajung iarna în acest loc.

După o bine meritată pauză de masă ne-am mobilizat, spre finalul zilei, să mergem până la baza Hornului Mare, surprinzând creasta Bucşoiului în „flăcările” apusului de soare. Jocuri de cabană, voie bună şi o noapte perfect senină au fost ingredientele acelei seri greu de uitat pentru toţi cei care am fost acolo.

Dimineaţa ne-a găsit dornici de distracţie, aşa că am urmat poteca ce urcă abrupt din spatele cabanei până la Padina Crucii, loc cu o frumoasă deschidere spre Masivul Postăvaru, Masivul Piatra Mare, dar şi spre culmile grădinii lui Dumnezeu, aşa cum îmi place mie să îi spun Ciucaşului. Coborârea a fost una de neuitat, cu toţii transformandu-ne în copiii ce am fost candva, iar această filmare vă va convinge de cele spune mai sus.

Drumul de întoarcere a fost mult mai scurt ca timp, dar şi mult mai animat, cu toţii distrandu-ne. Închei prin a mulţumi fiecăruia dintre voi, dragi colegi de drumeţie, pentru acel final de săptămână. Mă bucur că am reuşit să ne facem nişte amintiri împreună şi aştept cu nerăbdare următoarea ieşire.

” Pe Morar în nopţi cu lună plină
Sau pe brânele Bucşoiului
Vin în zori scăldate în lumină
Zânele din Valea Cerbului. “