Prima sesiune de la master a trecut destul de repede, cu toții căzând de acord să programăm examenele la un interval de doua-trei zile între ele. Cum eu sunt pasionat de călătorii, iar iarna în România nu vrea să vină cu adevărat, am început să mă gândesc la o eventuală ieșire din marea junglă bucureșteană.

Zis și făcut, iar după cum o spune și titlul, în cele ce urmează vă invit la o călătorie feroviară ce unește niște orașe turistice importante ale României. Marea majoritate a postării este scrisă în tren, pe ruta București-Sighișoara-Mediaș-Alba Iulia-Sibiu-București.

Am ales să profit de statutul de student ce oferă gratuitate la biletele de tren și am plecat la drum. Titlul spune că au fost 5 trenuri, 4 orase, 3 zile, 2 picioare și 1 călător. Excursia a început pe 29 ianuarie, la ora 6:00, în trenul IR 1745, prima oprire fiind în Sighișoara. Ajuns la 11:45, am avut timp până la 15:30 să vizitez orașul, ca mai apoi să mă sui în trenul R2568 spre Mediaș, unde am făcut a doua oprire. La 18:57, trenul IR346 avea să fie al treilea dintr-o zi de pomină, ducându-mă la destinația finala a zilei, Alba Iulia.

Dacă ziua de 30 ianuarie a fost dedicată în întregime timpului petrecut în orașul copilăriei mele, zi în care am reușit să îmbin utilul cu plăcutul, dimineața de 31 ianuarie m-a găsit la gară, suindu-mă în al patrulea tren al excursiei, un R2441, cu plecare la ora 6:22 către Sibiu, al patrulea oraș de pe lista turului transilvănean. Ziua a trecut repede, plimbarea din orașul de pe malul Cibinului fiind încheiată la ora 16:30, în momentul în care trenul IR1624 a plecat spre București, acesta fiind al cincilea tren la care fac referire în titlu.

Planificarea nu a necesitat foarte mult timp, eu fiind un iubitor al mersului cu trenul, pasiune moștenită din familie și dezvoltată ulterior în mii de kilometri pe căile ferate din România. Că tot veni vorba de numar de kilometri, la sosirea în Gara de Nord am mai adaugat la colecție încă 822, după cele 3 zile, 4 orașe și 5 trenuri schimbate.

Prima zi a călătoriei a fost cea mai complexă, plecat dis de dimineață din capitală, m-am bucurat de timida ninsoare de la Predeal, ca mai apoi să intru pe acel traseu al magistralei 300 fără statii, semnal și cu o viteză de deplasare nu foarte ridicată. Dar iată-mă ajuns în Sighișoara, ceasul fixat la ora 15:00, pentru a mă anunța că e timpul să mă îndrept spre gară pentru a prinde următorul tren și eu, curios să descopăr din nou una dintre cele mai frumoase cetăți din România.

Aveam încă de acasă traseul pregătit, pe unde urc și pe unde cobor din cetate, care sunt străduțele pitorești, care sunt casele ce merită a fi fotografiate. Am urcat pe Strada Zidul Cetății, am bifat toate punctele importante, cum ar fi Scara Acoperită, Biserica Evanghelică din Deal, Turnul cu Ceas, Primăria, Turnu Cizmarilor, dar și Piața Cetății și am coborât din cetate în Piața Hermann Oberth, ajungând la gară în timp util.

Suit în R2568, am avut bucuria de a merge pe noua linie a magistralei 300, ce pleacă din gara Sighișoara și ajungând la Danes, pe o linie dreaptă de acum, prin două tuneluri și un pod nou peste Târnava. Mediașul m-a așteptat cu puțin peste o oră  de lumina, timp suficient pentru câteva cadre reprezentative. De la gară am ajuns repede în centrul istoric, am luat străduțele la pas, câutând unghiurile cele mai bune pentru fotografii, iar când lumina a început să dispară m-am retras la The Bean Specialty Coffee, unde mi-am încârcat bateriile cu o ceașcă de cafea foarte bună (recomand cu încredere).

Seara a cuprins însă orașul, iar eu am ajuns la gară, luând trenul IR346, al treilea din prima zi, relaxându-mă până la Alba Iulia. Când eram copil și veneam la bunici, în Alba Iulia, aveam mereu un gol în stomac în gară. Mereu știam că sunt așteptat și bine venit, iar aceasta a fost prezentă și acum. Am preferat să iau autobuzul de la gară până la bunici, fiind deja târziu pentru plimbare.

O zi în orașul copilăriei, cam așa aș intitula ziua de 30 ianuarie. Copilăria mea la Alba Iulia a avut un gust aparte. Nu știu câți dintre voi ați avut ocazia să gustati gemul de macese (măcieșe, cum ar pronunța un om drag), însă pentru mine acesta este gustul dimineților din copilărie. Nimic nu s-a schimbat, iar dimineața de 30 ianuarie a fost începută cum nu se putea mai bine. Micul dejun în casă și în compania bunicilor, o cană de lapte, felii de pâine cu unt si gem de măceșe. Am 28 de ani, dar m-am bucurat ca acum 20 de această tratație. Am învățat, cu timpul, că aceste momente contează atât de mult, iar pentru mine a fost un alt prilej de a-mi vedea bunicii fericiți.

Alba Iulia este un oraș turistic, am mai scris aici despre Cetatea Alba Carolina, dar și despre concursul de alergare ce se desfășoară în Cealaltă Capitală. Merită fiecare pas făcut, fiecare colț și fiecare clădire, vă garantez eu, călătorul severinean, adoptat de București, ce tanjește după locurile frumoase ale acestei țări.

A doua zi s-a încheiat, odihna fiind necesară, mai ales în ideea că a treia zi va avea ca destinație Sibiul, un oraș mai mare, asadar mai multe de văzut. “Trenul R2441 va sosi în stație la linia 4 și va pleca în direcția Vințu de Jos, Sebeș, Sibiu. Vă dorim călătorie plăcută!” a fost urarea din ultima zi a lui ianuarie, pe peronul gării din Alba Iulia.

Și a urmat o călătorie printre dealuri, crăpându-se de ziuă încet încet. Timpul a trecut, parcă, mai ușor decât m-aș fi așteptat, iar eu am ajuns la concluzia, privind pe fereastra trenului că “railways are more attractive than highways”. Desigur, este o reinterpretare a unei idei citită pe o hartă slovenă, care spunea că “byways are more attractive than highways”, lucru adevărat, cel puțin la ei în țară. Dacă nu mă credeți, vă recomand să  intrați aici, am scris câte ceva despre vizita în Slovenia.

Bine te-am regăsit, Sibiu. Aveam la dispoziție mai bine de 7 ore pentru a face ture în centrul istoric și trebuie să mentionez că am vrut să fac un circuit, atingând, pe rand, fiecare obiectiv turistic important. Am inceput traseul pe cea mai frumoasă stradă în oraș, așa cum este supranumită strada Cetății, ca apoi să fac un mic ocol în Piața Mare, Piața Mică și Piața Huet (pentru fotografiile ce aveau să fie editate în pauza de cafea). Am ales, la recomandarea internetului, Hug the Mug și nu mi-a părut rău deloc. Un locșor primitor, un loc la fereastră și o oră de pauză încununată cu instantaneul de mai jos.

Îmi place să observ oamenii, mai ales atunci cand sunt singur, iar de pe scaunul din fereastră…puteam face asta foarte bine. Copii, elevi, studenți, tineri, cupluri, seniori, porumbei, căței…toți s-au perindat prin fața mea într-o agitație continuă, dar aici parcă nu-i același ritm al agitației, iar oamenii își fac timp să schimbe o privire, un zâmbet ori un salut.

“Ceau, zi faină să ai în continuare!” Așa am ieșit din cafenea, pentru partea a doua din turul Sibiului la pas. Am plecat din centrul istoric și am mers în cartierul de jos, pe unde m-am învârtit o bună bucată de timp, căutând mereu străduțe parcă din altă epocă. Dar spre prânz m-am retras la masă, nu înainte de a urca în Turnul Sfatului, acel loc de belvedere asupra întregului oraș.

Știam că după aceasta voi fi mai greu de urnit, kilometri acumulați ajungând aproape de 50 în aceste trei zile de călătorie transilvăneană, dar iată-mă din nou pe străduțe, de această dată destinația fiind gara urbei. Un peron unde erau garate trei trenuri diferite, mă făcea să îmi imaginez că sunt trei oameni din trei epoci diferite și numai cerul, alături de peronul gării, îi putea găzdui. Trebuie să menționez faptul că am avut una dintre cele mai frumoase priveliști din România (din punct de vedere al gărilor), liniile șinelor de cale ferată ducându-te direct pe crestele munților Făgăraș (albe, măcar ele).

M-am mai bucurat de ei cam până la Avrig, apoi noaptea a pus stăpânire peste Țara Făgărașului, iar ploaia făcea ca totul să fie mai romantic, la Codlea. Mă apropiam de încheierea turului în Transilvania, la Brașov și aveam un sentiment de mulțumire sufletească uitându-mă printre fotografiile din telefon, dar și pe statisticile ceasului ce mi-a monitorizat activitatea. 822 de kilometri în cele 5 trenuri, peste 61000 de pași în cele 4 orașe, 51.7 kilometri în cele 3 zile, cu cele 2 picioare ale unui neobosit călător. Acestea fiind spuse, nu îmi râmânea decât să ajung cu bine la neobositul București, loc unde am finalizat și călătoria, dar și povestea.