După cum aţi putut vedea în titlu, am să încep o serie de episoade despre Parcul Natural Porţile de Fier, întrucât consider că, fiind din zonă, aş putea promova cu success fiecare traseu marcat al acestui frumos ţinut. Aşa că voi scrie, atunci când voi merge în acea regiune, câte un episod prin care voi prezenta traseul, îmi voi spune părerea şi vă voi arăta fotografii spectaculoase, sper.

Scriu acest articol în trenul IR 73, de la Severin la Bucureşti. Am fost în vizită acasă, făcându-le părinţilor mei o surpriză şi aducându-le o mare bucurie în suflet prin prezenţa mea acolo, când ei mă ştiau în Bucureşti. Consider că, uneori, e important să îi surprinzi pe cei dragi, iar satisfacţia vă garantez că va fi uriaşă. Odată ajuns acasă le-am propus ca duminică să facem o ieşire în familie, pe unul dintre traseele din Cazanele Dunării.Aveam să plec în jurul orei 10 din Severin, cu destinaţia Dubova, împreună cu mama mea. Născută toamna, este o mare iubitoare a acestui anotimp, lucru pe care l-am remarcat şi în momentul în care a fixat cu privirea un pâlc de copaci foarte frumos colorat. După aproximativ o ora de condus lejer am ajuns la startul traseului Ciucarul Mare. Plăcuţa care marchează intrarea pe potecă se află pe aceeaşi parte cu releul şi ne oferă două amănunte importante pentru orice drumeţie: timpul de parcurgere al traseului este de o ora, iar marcajul cu triunghi galben este foarte vizibil pe toată durata acestuia.După 15 minute de urcuş mai susţinut urma să ajungem pe platou, unde am găsit un relief asemănător cu cel din munţii Mehedinţi; lapiezuri de diferite dimensiuni, dar şi crovuri adânci ne însoţeau până în momentul în care am ajuns pe marginea acestui platou. Priveliştea s-a deschis dintr-o dată şi puteam privi de sus Cazanele Mari, iar pe malul sârbesc cel mai înalt vârf din zona, Veliki Strbac(768m), cu al lui abrupt ce se zăreşte chiar şi de pe vârful lui Stan.

De aici traseul merge paralel cu Dunărea, în direcţia ei de curgere, până în momentul în care se va ajunge pe vârful Ciucaru Mare, un punct de belvedere asupra golfului Dubova, dar şi asupra Cazanelor Mici, a Ciucarului Mic şi a Mănăstirii Mraconia. Deşi altitudinea este mica(318m), diferenţa de nivel este considerabilă, iar relieful crează imagini spectaculoase pe care le-aţi putut vedea până acum în acest articol.După o scurtă gustare am plecat spre locul unde am lăsat maşina. Traseul urmează o curbă de nivel până la un moment dat, mergând pe partea superioară a mai multor crovuri, iar la final coboară brusc. Timpul de parcurgere al coborârii este de 40 de minute cu tot cu mici pauze de fotografii, iar ca dificultate poate fi catalogat drept unul uşor, dar cu risc ridicat pe timp de vară, când viperele se pot întâlni cu uşurinţă. După părerea mea, toţi cei care se aventurează în timpul verii prin aceste locuri îţi asumă un mare risc, inutil de cele mai multe ori.

Mi-am surprins părinţii în acest weekend venind acasă, iar mama mi-a oferit o zi de neuitat în această plimbare, însoţindu-mă şi bucurându-se de fiecare clipă petrecută în natură. Am fost fericit că am reuşit acest lucru şi am avut o satisfacţie enormă văzând-o pe mama zâmbind. Închei articolul cu speranţa că v-am convins să vizitaţi Ciucarul Mare, dar şi alte trasee din Parcul Natural Porţile de Fier.

Later Edit: de la momentul în care am postat prima dată acest articol şi până astăzi, au trecut 4 ani, iar această tură a devenit una tradiţională pentru mine şi mama mea. Ma bucur de fiecare dată când urcăm, iar în 2019 am fost surprins de numărul foarte mare de turişti care erau pe traseu atunci când noi ne apropiam de finalul acestuia.

Traseul în format GPX: aici