Am aşteptat mult pentru a vorbi despre această drumeţie. Am auzit de frumuseţea acestor munţi de mai mulţi ani, am vizionat multe fotografii realizate de alţi iubitori de munte şi mereu mi-am dorit să ajung şi eu, măcar o dată, pe aceste poteci. Toate la timpul lor, aţi spune. Da, am aşteptat şi iată că a sosit şi această clipă.În luna octombrie îmi propusesem împreună cu Luiza nişte drumeţii, iar una dintre ele se lega de Masivul Ciucaş. Am aşteptat perioada ideala şi am plecat într-o joi. Vremea nu se anunţa cea mai potrivită, dar noi am sperat, aşa cum o făcusem şi în Făgăraş, că se va îndrepta. Din păcate nu a fost să fie, iar ceaţa groasă ne-a însoţit pe tot parcursul călătoriei din pasul Bratocea până în Şaua Tigăilor. Era o linişte deplină în acele momente şi ne-am gândit că nu are sens să încercăm să ajungem pe vârf. Ne-am întors în pas şi am făcut o plimbare scurtă pe Valea Berii, întrucât pădurea era foarte frumos colorată, iar cadrele erau potrivite pentru a putea fi fotografiate. Ne-am spus atunci că trebuie să revenim în Ciucaş pe vreme bună, pentru a ne putea bucura pe deplin de frumuseţile oferite.

Aşa a şi fost, după drumeţia din Munţii Mehedinţi am aşteptat ca vremea să fie, în continuare, prielnică excursiilor. Ne-am hotărât ca în prima zi de noiembrie să urcăm tot din pasul Bratocea, dar de această dată până pe vârful Ciucaş. Cum drumeţului îi stă bine să fie matinal, la ora 6 am plecat din Bucureşti, echipaţi şi pregătiţi pentru o zi de neuitat.

În jur de ora  8 jumate eram în pas, punând la punct ultimele detalii pentru urcarea noastră. Traseul este foarte bine marcat şi uşor, în special pe întreaga culme Bratocea. Eram încântaţi de cerul perfect senin pe care îl aveam deasupra noastră, cer ce constrasta foarte bine cu pietrele prezente în Ciucaş, iar pe vale, spre staţiunea Cheia, ceaţa se ridica uşor-uşor. Temperatura era la limita de 0 grade Celsius, dar asta nu ne-a dat înapoi, întrucât se anunţa soare pe toată durata zilei.Ajunşi pe culmea Bratocea am avut primul contact cu priveliştea largă. Vizibilitatea era perfectă pentru a putea observa chiar şi crestele Fâgăraşilor. Urcarea lină ne-a făcut să creştem ritmul şi iată-ne ajunsâşi în Şaua Tigăilor, pentru a două oară. De această dată eram pur şi simplu fascinaţi de peisaj. Am fost întâmpinaţi de omul-elefant, iar după o scurtă pauză am început urcuşul spre vârf. În acel moment ne-am întâlnit cu doi domni, iar unul ne-a mărturisit un lucru care m-a marcat: “Şi Bucegii şi Făgăraşii sunt munţi, dar aici, în Ciucaş, este grădina lui Dumnezeu. Şi-a pus aici tot ce era mai frumos, a aranjat totul aşa cum şi-a dorit şi acum ne pofteşte iar şi iar să îi călcăm pragul.”.Trebuie să recunosc că eu, spre deosebire de partenera mea de drumeţie, vedeam acest peisaj pentru prima dată şi eram foarte încântat de fiecare forma în parte. Urcuşul a durat sub o ora, iar vârful ne aştepta. Panorama de acolo o voi ţine minte mereu. Dacă spre nord şi est vederea nu era aşa spectaculoasa, spre vest se puteau zări, pe rând, culmile munţilor Baiului, Masivul Piatra Mare, vf. Postavaru, abruptul Bucegilor, creasta Pietrei Craiului, munţii Iezer-Papusa, dar şi creasta pricipala Viştea-Moldoveanu. Eram bucuros în sufletul meu pentru că descopeream un loc nou, iar Luiza era emoţionată că revine în acele locuri dragi. Am remarcat acest lucru în dese rânduri pe parcursul zilei şi mă bucur că am împărtăşit şi această experienţă împreună.

Traseul nostru de întoarcere a fost acelaşi pe care am şi urcat, însă aveam să mergem ceva mai repede până în pas, întrucât ne doream să urcăm şi la cabana Muntele Roşu pentru o masă caldă, dar şi nişte fotografii în lumina apusului. Am avut plăcuta surpriză de a ne întâlni cu numeroase grupuri de turişti, cu familii aflate la plimbarea de duminică după-amiază. Mă bucură mult când văd copii pe poteci de munte deoarece ei sunt educaţi să respecte natura, sunt învăţaţi să o iubească şi sunt mai câştigaţi şi mai sănătoşi decât dacă şi-ar petrece timpul liber în faţa unui calculator.

Concluzia după această drumeţie este una singură. Mi-a placut enorm în Ciucaş şi imi doresc să revin cât mai curând prin aceste ţinuturi. Am auzit multe păreri cum că după o primă expediţie în acest masiv vei rămâne veşnic îndrăgostit şi îţi vei dori să te întorci. La acel moment nu întelegeam de ce te-ai întoarce mereu într-un loc pe care l-ai mai văzut, dar acum…acum sunt de altă părere.