Aşa cum v-am anunţat în articolul anterior, voi încerca să prezint zone cu potenţial turistic din Podişul Mehedinţi. Dacă în episodul 1 am vorbit despre comuna Ponoarele şi v-am aratat, prin intermediul fotografiilor, privelişti din acea zonă, astăzi a venit rândul unei plimbări din comuna Godeanu până în comuna Cireşu.Godeanu este o comună ce are în componenţa sa patru sate (Godeanu, Marga, Şiroca şi Păuneşti), iar Cireşu are în componenţa sa satele Cireşu, Jupâneşti, Negruşa şi Bunoaica. Toate acestea sunt situate în zona înaltă a Podişului Mehedinţi şi din fiecare poţi avea parte de privelişti de vis către masivul Retezat-Godeanu, dar şi către masivul Parâng, cu puţin ajutor din partea vremii.
Astăzi ne îndreptăm atenţia către comuna Godeanu, de unde se parcurge pe jos drumul spre satul Marga. Traseul se face pe drumul judeţean, iar apoi se va coti către stânga pentru circa 1 km. Odată ajunşi la Marga, putem zări casele aşezate pe cealaltă parte a văii Topolniţei. Drumul coboară uşor şi trece pe deasupra Peşterii Topolniţei, ca mai apoi să ajungă undeva între Cireşu şi Jupâneşti.Aici se poate face stanga spre Cireşu, de unde se continuă traseul pe culme spre Mălărişca, un alt sat aflat în Podişul Mehedinţi. Toată această tură a fost facută iarna, aşa cum puteţi vedea şi în fotografiile din articol, prilej cu care am putut observa şi viaţa la ţara într-o zi senină, dar rece.Casele sunt simple, având scris pe unul dintre pereţii exteriori anul în care au fost ridicate, în timp ce la marginea drumului se află şi nişte puţuri pentru apă. La un moment dat, de pe culme, se pot vedea în parte stangă şi casele din satul Podeni, localitate aflată la poalele munţilor Mehedinţi, pe malul drept al râului Bahna. De aici, tura noastră se continuă spre dreapta, pe un drum ce coboară uşor până în Jupâneşti, iar apoi urmăm traseul pe care am venit până în comuna Godeanu.Frumuseţea peisajului se reflectă în fotografii. Munţii Retezat se întrezăresc în plan îndepărtat, iar Piatra Mare a Cloşanilor în plan apropiat. Masivul Parâng este vizibil într-o zi de iarna, dar şi în perioadele octombrie-noiembrie ori aprilie-mai.În episodul următor vă voi prezenta zona Corcova, cu ale ei crame, întrucât voi participa la mult aşteptata cursă Corcova Trail Race, organizată de cei de la Sport la Orice Vârstă. În încheiere aş vrea să vă invit pe toţi cei care citiţi aceste rânduri în Podişul Mehedinţi pentru o experienţă unică şi relaxantă.
1 thought on “Podişul Mehedinţi-Godeanu şi Cireşu”