Îmi doream de mult timp să fac trasee pe zăpadă, dar niciodată nu am avut curajul de a pleca la drum pe timp de iarnă. Mă gândeam mereu că e periculos, că e ziua scurtă, că se pot întâmpla evenimente mai puţin fericite. Dar acum a sosit clipa în care voi vorbi, în două articole, despre un weekend minunat petrecut în munţii Bucegi.

Clubul Român Pentru Volunturism a fost cel care a luat iniţiativa unei aplicaţii practice în perioada 5-6 decembrie, iar eu am fost invitat să ţin un mic workshop cu tema “fotografia de peisaj”. S-au arătat surprinşi de numărul mare de doritori, grupul care a luat parte la acest eveniment numărând peste 40 de persoane. Sâmbătă dimineaţă ne-am adunat cu toţii în Gara de Nord, urmând să plecăm spre Sinaia la ora 6:20. Am încercat să ne dezmeticim până la ora 9 când aveam să ajungem în Sinaia, de unde am urcat cu telecabina până la Cota 1400. Traseul pe care trebuia să îl parcurgem în prima zi a aplicaţiei era unul destul de lung, având în vedere stratul consistent de zăpadă de pe platou, dar şi faptul că eram un grup numeros.

După ce am urcat la Cota 1400, am plecat, însoţiţi de Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, spre Cota 2000. Urcuşul greu prin zăpadă ne-a făcut să luăm pauze destul de dese, mai ales că nu toţi participanţii aveau o pregătire fizică optimă pentru un astfel de traseu. Am să vorbesc puţin şi despre condiţiile meteo pe care le-am avut în prima zi a aplicaţiei. Acestea au fost foarte bune, cu mult soare şi o temperatură prietenoasă. Vântul nu ne-a făcut probleme, iar faptul că cerul era senin ne-a permis să vedem panoramele munţilor Baiului şi Neamţului, dar şi creastă munţilor Ciucaş ori a munţilor Buzău. De la Cota 2000 am putut admira crestele semeţe ale munţilor Leaota, dar şi creasta Fagaraşilor, văzută în depărtare.Ajunşi pe platoul Bucegi, am fost avertizaţi că sezonul de ski a fost deschis şi am fost rugaţi să mergem pe marginea pârtiei, în şir indian, pentru a evita orice accident. Coborârea în Valea Soarelui a fost destul de rapidă, iar de acolo am urcat puţin până la întâlnirea Transbucegiului. Drumul era acoperit de un strat consistent de zăpadă, iar acest lucru ne-a îngreunat înaintarea. Întreg platoul Bucegi era alb, iar în contrast cu cerul senin peisajul arată foarte bine.

După aproximativ 8 km de la startul traseului am părăsit Transbucegiul şi am început coborârea prin pădure spre Cabana Padina. Am avut parte de o potecă bine delimitată datorită celor doi salvamontişti care au făcut traseul în sens invers tocmai că noi să putem coborî în condiţii sigure. Ziua se apropia de final, iar aerul era tot mai rece. După mai bine de două ore de coborât am ajuns la Cabana Padina, unde aveam să rămânem peste noapte.Dacă toată ziua nu am avut emoţii fiind concentrat asupra traseului şi asupra peisajelor, după ce am ne-am instalat în camere am început să îmi trec prin minte câteva idei despre care aveam să vorbesc în faţa întregului grup. Nu mai făcusem niciodată acest lucru, nu eram obişnuit să vorbesc în faţă atâtor oameni, dar am fost ajutat de către colegii mei şi totul a decurs bine. Pe traseu îi întrebasem e unii participanţi despre ce ar dori să vorbim la workshop şi acest lucru m-a ajutat. Cu toţii au vrut mai mult o discuţie practică, mai puţin teoretică şi sper că m-am făcut înţeles în acele minute. De acum înainte voi încerca să am mai multă încredere în mine, să acumulez mai multe informaţii pe care să le pot transmite mai departe dacă va fi cazul.La finalul discuţiei am organizat şi un scurt concurs foto pentru cei mai pasionaţi şi am fost plăcut surprins să văd nişte cadre foarte reuşite. Le-am mulţumit atunci celor care au participat la întreagă activitate, le voi mulţumi şi acum pentru sprijin, încredere şi implicare. Seara s-a încheiat cu un grup de oameni obosiţi după o zi petrecută în inima munţilor Bucegi, iar ziua ce avea să urmeze de anunţa cel puţin la fel de spectaculoasă.