Ce facem de 1 Decembrie? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele multor oameni cunoscuți cu aproximativ o lună înainte de Ziua Națională a României. O zi pe care întotdeauna e frumos să o marchezi, fie și cu o țuică fiartă alături de cei dragi, așa cum se mai obișnuiește la mine în familie.

Dacă în anul Centenarului am profitat de faptul că aveam deja asigurată cazarea în Cealaltă Capitală și am putut sărbători cei 100 de ani de România prin cetatea Alba Carolina, pentru cei 101 ani am ales ca destinație capitala  Moldovei sau, așa cum am spus încă din titlu, capitala istorică a României.

Iașiul pentru mine a fost o dorință mai veche, tot văzând imagini, tot auzind păreri (de bine), iar primul contact a fost în aprilie 2018, cu ocazia semimaratonului desfășurat acolo. Am putut petrece un final de săptâmână, descoperind și bifând, rând pe rând, anumite obiective turistice ale orașului de pe șapte coline (așa spune tradiția locală). Pe fiecare dintre aceste șapte coline există edificii religioase ori parcuri, după cum urmează:

Dealul Breazu: Biserica Nașterea Maicii Domnului (anul 1994);

Dealul Bucium: Mănăstirea Bucium (anul 1853);

Dealul Cetățuia: Mănăstirea Hlincea (anul 1587), Mănăstirea Cetățuia (anul 1668);

Dealul Copou: Mănăstirea Podgoria Copou (anul 1638), Parcul Copou (anul 1833), Grădina Botanică din Iași (anul 1856), Parcul Expoziției (anul 1923) și multe clădiri monumentale;

Dealul Galata: Mănăstirea Galata (anul 1582), Băile Nicolina (anul 1950);

Dealul Repedea: Rezervația Repedea (anul 1955);

Dealul Șorogari: Sit arheologic (Ivănești).

Dar să revenim la 1 Decembrie 2019 și drumul cu trenul dus-întors ce avea să mă surprindă prin faptul că, deși a durat șapte ore, nu a avut întârzieri și nu am l-am resimțit. Am circulat din București cu IR1665, iar din Iași cu IR1664, deci tot ce am putut vedea pe fereastră au fost apusurile și gările în care am oprit.

Că tot veni vorba de gări, orice plimbare care include trenuri, turul Iașilor va începe și se va termina la gară, după ce vom atinge o serie de edificii importante ale orașului din punct de vedere cultural, religios, turistic, dar și gastronomic aș putea spune. Gara a fost construită în anul 1870, fiind una dintre primele stații de călători din România; a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Iași. Scriitorul Ion Mitican asemăna această gară cu “o cetate de foc, ridicată în mijlocul unei delte înverzite”, datorită culorii alese, în contrast cu zona verde din lunca râului Bahlui. De asemenea, gara din Iași este construită în stil venețian-gotic și fațada sa este inspirată de fațada Palatului Dogilor din Veneția.

Următoarea oprire este la Palatul Culturii, una dintre cele mai frumoase constructii din România. Palatul din centrul Iaşilor a fost conceput în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest și este o îmbinare perfectă a mai multor stiluri arhitecturale: neogotic, romantic și neobaroc. Acesta marchează arhitectura vechii capitale a Moldovei, Palatul s-a impus ca o adevarată emblemă încă de la apariţia lui în peisajul urbei.

Din păcate, ambele vizite în Iași au fost la finalul săptămânii, așa că nu am avut ocazia să descopar frumusețile acestui loc și în interior, dar în anul 2020 am de gând să bifez și această vizită amănunțită a acestui deosebit loc. Am avut însă ocazia să mă bucur de exteriorul acestuia, pe zi și pe seară, primăvara și la începutul iernii și am căutat mereu unghiuri noi pentru o fotografie cât mai reușită.

De la Palatul Culturii plimbarea va lua calea străzii pietonale unde am putut admira cele două edificii religioase foarte importante. Am făcut o primă oprire și am citit puțin despre faptul că în anul 1634, pe tronul Moldovei a ajuns marele vornic Vasile Lupu, boier înţelept şi şi mai ales iubitor de credinţă. Anii domniei sale (1634 – 1653) vor însemna prima mare epoca de cultură a Moldovei, iar în spiritul tradiţiei marilor voievozi, Vasile Lupu şi-a inaugurat domnia prin zidirea unei biserici, care avea să fie fără pereche: “Sfinţii Trei Ierarhi” sau “Trisfetitele”.

Următoarea oprire a plimbării mele prin centrul Iașiului a fost la Mitropolia Iașilor, acolo unde m-am lăsat fermecat de frumusețea clădirii. Mai multe date istorice puteți găsi aici, pe site-ul oficial, iar fotografia sper să vorbească de la sine despre frumusețea acestui loc.

Vis a vis de Mitropolie se află Parcul Teatrului, iar în capătul acestuia se ridică maiestuos Teatrul Naţional. Istoria clădirii, care din 1956 primeşte numele poetului şi omului de teatru Vasile Alecsandri, este legată de un eveniment mai puţin fericit-distrugerea vechiului Teatru de la Copou în urma unui incendiu devastator, în noaptea de 17 februarie 1888.

Ca orice plimbare care se respectă, în vizitarea unui oraș trebuie să existe și momente de pauză, iar la recomandarea prietenilor am ales să beau cafeaua la Fika, un loc cochet, foarte cozy, la parterul unui bloc din Piața Unirii. Calitatea cafelei, atmosfera de sărbătoare, dar și produsele de panificație servite mă fac să las un review chiar aici, pe blogul meu, recomandând la rândul meu localul tuturor celor care vor să facă o pauză în tranzitarea orașului din zona centrală către parcul Copou.

După pauza de cafea, putem să revenim la turul nostru, trecând pe lângă Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu, o clădire minunată din punct de vedere arhitectural, iar ușor ușor am ajuns la intrarea din parcul Copou, trecând totuși și pe lângă unul dintre stâlpii vechiului sistem de iluminat stradal al urbei (aflat chiar în fața Universității Alexandru Ioan Cuza).

Copoul este cunoscut printre turiști în special pentru Teiul lui Mihai Eminescu. Vârsta acestuia este de aproximativ 540 de ani și reprezintă unul dintre cei mai importanți arbori monument din România. Aici, la umbra teiului, ieșenii îl întâlneau frecvent pe marele nostru poet, fie alături de Veronica Micle, fie alături de bunul său prieten, Ion Creangă și, după plecarea lui la București, ieșenii au botezat acest tei Teiul lui Eminescu.

Și dacă l-am adus în discuție pe bunul prieten al lui Eminescu, din copou am mers în vizită în locul unde, începând din vara anului 1872 a locuit și a scris Poveștile și Amintirile din copilărie Ion Creangă. Acesta s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină pe Ecaterina Vartic, cea care avea să-l îngrijească până la sfârșitul vieții. În vara și toamna anului 1876, Eminescu a locuit aici drept chiriaș al lui Creangă.

Cladirea, botezată chiar de Creangă bojdeucă, mi-a lăsat impresia de loc ideal pentru creație, chiar și astăzi. Văzând în fosta cameră a scriitorului o serie de obiecte personale am încercat să îmi imaginez cum era viața atunci și ce inspirație a avut acesta pentru cele mai frumoase opere ale sale.

Aproape de finalul plimbării mele pe străzile frumosului oraș de pe cele șapte coline am simțit nevoia unei cine de pomină, iar la îndemnul prietenilor ieșeni, am ales restaurantul Oscar. Situat pe una dintre străduțele vechi ale orașului, am fost surprins nu doar de gustul foarte bun al preparatelor, cât mai ales de dimensiunile acestora. Am încheiat ziua și plimbarea prin capitala Moldovei fericit, din toate punctele de vedere, dar știam că mai aveam un obiectiv de atins.

Vizitarea Iașiului mi-a adus aminte de niste imagini pe care le văzusem prin toamna lui 2019 la diverși fotografi. Toate acestea erau realizate la Castelul Sturdza, de la Miclăușeni, iar atunci mi-am notat pe lista de obiective turistice de văzut și acest loc din Moldova. Ziua de 30 noiembrie 2019 va rămâne pentru multă vreme în mintea mea, întrucât, cu o mașină închiriată pentru doar 140 km, am ajuns la frumosul castel. Nu știam ce voi descoperi, dar frumusețea exterioară m-a făcut să vreau să ajung acolo. Istoria locului nu o voi spune, dar vă voi recomanda din suflet să mergeți să o ascultați și, de ce nu, să o vizualizați chiar voi, alături de cel care este de departe cel mai bun ghid pe care eu l-am întâlnit.

Am ajuns la castel cu aproximativ 45 de minute înaintea începerii turului, timp suficient pentru a fotogafia monumentul din toate unghiurile, dar și pentru a cunoaște cele două animale ce păzesc frumosul castel: un câine si o pisică. Aveam să îl cunosc și pe ghidul ce m-a făcut să îmi doresc să revin la castel; l-am cunoscut în momentul în care a deschis ușa biroului pentru…pentru a intra pisica, desigur, dar și pentru a spune că biletul…biletul îl voi primi la finalul turului.

Are un simț al umorului extrem de bine dezvoltat, dar o iubire față de locul în care își face meseria nemaiîntâlnită. Încă de la început a reușit să recreeze atmosfera de odinioară, a reușit să mă facă să vizualizez o doamnă (Maria Ghica) urmărind știrile mondene ale vremii și fiind mereu la curent cu cine intra/iese din castel, camera sa fiind amplasată deasupra intrării principale, dar și singurul loc din castel de unde se putea vedea poarta de intrare în curtea acestuia. De asemenea, l-am văzut pe Gheorghe Sturdza cum, până la orele amiezii stătea în camera sa, ca mai apoi să privească pe geam către ceasul astronomic construit pe fațada castelului.

Legende ale locului, povești despre trista viață a castelului, dar mai ales speranța ghidului că ceva se va schimba în bine mă fac să vreau sa revin în vizită și în alt anotimp, de preferat toamna când arborele de Gingo Biloba din curtea castelului va fi galben și îmi va putea încânta privirea. Ar mai fi multe povești de spus, dar vă voi lăsa să le descoperiți singuri, întrucât merită să fie auzite la fața locului, chiar rostite de către Conu Miclăușanu.

Aventura ieșeană se termină, pentru moment, tot acolo de unde a început. Gara din Iași este frumoasă, iar eu o părăsesc având însă dorința de a reveni pentru noi povești.

Trenul a plecat, iar eu, pe finalul lui 2019, vă doresc un an nou plin de surprize plăcute din punct de vedere turistic, indiferent că alegeți călătorii în România ori în alte părți ale lumii. Bucurați-vă de fiecare moment, de fiecare loc, de fiecare aventură, întrucât la final…ele vor fi niște drumuri prin memorie de care vă veți aduce aminte peste ani!