”Ce facem în weekend, că nu aș vrea să ratam zilele daca e vremea bună? Te-ai gândit deja la ceva?”

Sunt un om atât de pasionat de călătorii încât în orice moment pot veni cu o idee de petrecere a timpului liber în locuri mai mult sau mai puțin umblate. Iar una dintre dorințele mari la acest capitol o reprezintă cea mai veche parte a României. Ați văzut și în titlu; în rândurile ce urmează luăm la pas Munții Măcin, în prima experiență pe aceste meleaguri vechi de mai bine de 250 milioane de ani. Mereu am considerat că Dobrogea are multe de oferit, nu doar datorită Deltei Dunării sau a zonei turistice de la Marea Neagră. Iar pentru niște geografi se găsește întotdeauna ceva de explorat. 

Finalul de noiembrie a venit, în partea de sud est a tarii, cu o vreme perfecta. Se anunță soare începând cu a doua jumătate a zilei de sâmbăta, soare ce avea să ne țină companie și în a doua drumeție a weekendului. Poate că sezonul ideal de vizitare a Parcului Național Munții Măcin este primăvara, dar nu avem decât să revenim în zonă și cu altă ocazie, mai ales că aici se pot observa anual peste 30.000 de exemplare de păsări în migrație, dintre care 10.000 de păsări sunt răpitoare, iar restul berze albe.

Acest aspect ne-a ajutat, întrucât ne-am propus să facem Culmea Pricopanului în lumina apusului, așa cum veți vedea și în imaginile surprinse. Așa că am pornit la drum din București, iar timp de 3 ore și jumătate ne-am bucurat privirile până am ajuns în apropiere de localitatea Măcin (20m).

Startul traseului pe care vi-l propunem este la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, loc unde, surprinzător, am mai găsit 5-6 autovehicule, semn că pe traseu se mai aflau și alți turiști dornici de explorat ceea ce natura a lăsat pe aceste meleaguri.

Urmărim așadar marcajul cruce albastra ce urca spre Fântână de Leac și ajunge, după 1,6 km pe Vf. Caramalău (277m). Urcarea destul de abrupta, neașteptată pentru altitudinea atât de scăzută, ne-a oferit priveliști de neuitat spre vest, dar și spre est. 

Am schimbat marcajul, intrând pe traseul de creastă (bandă albastră). Traseul urcă și coboară, noi optând să ocolim pe latura estică Vf. Vraju (335m), urcând doar scurt până la Sfinxul Dobrogean, una dintre cele trei astfel de formațiuni din România (Sfinxul din Bucegi și Sfinxul Bănățean fiind celelalte două).

Din aceasta șa în care ne aflăm am putut admira Vf. Piatra Râioasa (346m) pe care aveam să îl urcam în drumul nostru pe Culmea Pricopanului. Terenul accidentat și lumina caldă a soarelui ce era tot mai aproape de orizont făceau ca peisajul să pară de pe altă planetă. Turiștii zâmbitori împărțeau poteca, schimbau câteva vorbe și mergeau mai departe pe drumul lor. 

De pe Vf. Piatra Râioasa se observă ceea ce a mai rămas de parcurs în tura prezentată. Cele două vârfuri, Suluku Mic (316m) și Suluku Mare (370m) sunt despărțite de o frumoasă șa (275m), iar dacă facem abstracție de altitudinea acestor culmi, le putem compara cu mai marile și mult mai tinerele vârfuri din Carpați.

Impacul vizual e mare, priveliștea dând senzația că ”mai e mult” până la următorul vârf. Însă distanțele sunt scurte, iar de pe Vf. Suluku Mare am început coborârea. În prima parte a fost tehnică, așa cum s-a prezentat toată creasta, apoi am intrat într-un pâlc de copaci, unde poteca șerpuiește ușor.

Un alt obiectiv important aflat pe aceasta coborâre poarta numele de Pietrele lui Teo. Acestea sunt de fapt niște monoliți de granit erodat în timp, ce au luat forma ovala, de aici fiind supranumiți ouă de dinozaur. Desigur că și vârstă acestor roci are rolul ei în preluarea denumirii, însă imaginația fiecărui călător poate pune alte și alte nume.

Lumina apusului ne-a însoțit pe drumeagul de pe Valea Șerparu, iar marcajul nu mai era necesar întrucât poteca a devenit un drum bine delimitat ce ne-a purtat, printre ultimele raze, spre locul de unde am plecat. La finalul zilei se strânseseră 10.75 km cu +595m diferență de nivel, iar concluzia a fost că nu se putea mai bine.

Călătorii sunt întotdeauna fericiți la finalul unei drumeții, dar gândul lor deja se mutase la ziua ce avea să vină. După odihnă, ne vom cățăra spre puncul cel mai înalt și vom admira priveliștea de pe Vf. Țuțuiatu (467m).

Traseu în format GPX: