A sosit acea perioadă din an. E vară peste România, e vară în Mehedinți. Iar când se ”aliniază” planetele, acest anotimp se simte altfel în sud-vestul țării. Zilele sunt toride, iar nopțile temperatura nu vrea să mai coboare sub 20°C. Cu toate astea, îmi fac curaj și planific o drumeție într-un loc ce pare uitat de lume. Ați citit deja în titlu, în rândurile următoare mergem la Eibenthal, inspirat fiind și de informațiile găsite pe Visit Banat.

Se cunoaște faptul că Eibenthalul s-a înființat în anul 1827, în timpul celui de-al doilea val de colonizări cu cehi din rațiuni militare. Zona Porților de Fier a fost vizată în mod special, Eibenthalul fiind unul dintre cele câteva sate de pemi (locuitori ai Boemiei) care s-au înființat în zonă în această perioadă. Majoritatea coloniștilor au venit din Plzeň, Klatovy, Čáslav și Beroun. Ocupațiile lor de bază erau exploatarea lemnului și mineritul. Aceste două ramuri au constituit principalele surse de venit pentru locuitorii din Eibenthal. În ultima perioadă însă, satul a cunoscut un puternic declin, din cauza condițiilor economice nefavorabile de după revoluția din 1989, a migrării tinerilor spre orașele mari din România și Cehia. Statistica spune că în anul 1934 aici locuiau circa 600 de persoane, iar în anul 2000 mai erau 302 locuitori.

Astăzi satul este liniștit pe întreaga perioadă a anului, oamenii gospodari au început să facă turism, iar în luna august sunt așteptați peste 2000 de participanți la tradiționalul Festival Banát ce are loc pe valea Tișoviței. Acest festival a atras atenția, iar tot mai mulți turiști de toate naționalitățile au început să frecventeze meleagurile mehedințene din apropierea Dunării. Turismul este viitorul acestei zone, traseele montane ce pleacă din Eibenthal fiind numeroase și pentru toate categoriile de călători.

După ce am analizat mai multe opțiuni, m-am hotărât asupra locului unde vă duc în următoarele rânduri. Fiind vară și aflându-ne într-o zonă în care vipera este prezentă, nu consider cea mai bună idee de a mă aventura pe poteci stâncoase expuse la soare, așa că Vf. Trescovăț rămâne neumblat până la toamnă. În schimb am ales ceva mai înalt, probabil la fel de spectaculos și mai sigur din punct de vedere al unei eventuale întâlniri cu celebra viperă. 

Așa că, după urcarea cu mașina de la Dunare, am pornit pe traseul spre Vf. Známana (809m) din fața Bisericii Romano-Catolice. Am unit niște drumuri forestiere circulate cu porțiuni de asfalt, am adăugat traseul marcat cu dungă galbenă către vârf și se preconiza o tură numai bună de început de zi.

Am părăsit repede satul, într-o urcare destul de pronunțată. Prima întâlnire a fost cu niște săteni aflați într-o poiana pe care o terminaseră de cosit. Am schimbat două vorbe, eu în română, ei într-o română cu un accent unic în țara noastră, ne-am urat drumuri bune și spor la treburi și ne-am desparțit. Drumul asfaltat a fost înlocuit de unul nisipos dupa aproximativ 4 km de la start. Urcarea s-a terminat în dreptul unui releu de unde priveliștea era magică. Lanțul muntos din Serbia era vizibil, iar eolienele din zona satului Sf. Elena se zăreau la rândul lor.

A urmat o porțiune lină, într-o ușoară coborâre, de la 700m la 600m altitudine, ca mai apoi drumul să urce, mai mult prin pădure, până pe Vf. Znamána (809m). Vârful este mai mult un platou, iar locul este marcat cu un sălaș aflat la umbra unor copaci impunători. Priveliștea este de vis, iar dacă într-o zi toridă de vară era vizibilitate, aștept să vină toamna pentru o și mai bună analiză a tuturor vârfurilor văzute (geograful trebuie satisfăcut până la capăt).

Coborârea este comună cu poteca pe care am urcat, până la o răscruce (aproape de releul menționat mai sus). Am întâlnit și un ranger al Parcului Natural Porțile de Fier, ieșit pe teren pentru mișcare și analiză a marcajelor. Ne-am salutat, am schimbat două vorbe și am mers fiecare pe drumul lui. Coborârea este mai abruptă decât toată urcarea, urmărește un drum forestier, iar priveliștea se deschide către Baia Nouă, Bigăr și Ravensca.

Toate aceste sate sunt unite de o potecă de lungă distanță marcată cu dungă roșie ce pleacă din Eibenthal și se termină la Sf. Elena (pe viitor, poate voi lua la pas această potecă din Banatul Cehesc, vreme de 4-5 zile).

Au trecut aproximativ 13km de la start, iar drumul forestier se termină în valea Tișoviței, acest mic râu, afluent al Dunării, ce curge prin Eibenthal de la un capăt la altul. Am luat asftel la pas tot satul, pe drumul asfaltat ce șerpuiește printre case.

Am observat că oamenii sunt gospodari, toate curțile fiind curate, iarba cosită, florile colorate au dat un aer aparte acestui mic colț de rai. La finalul turei am servit masa la Restaurant Eibenthal, un loc unde poți savura în voie produse cehești. 

Ce a rămas de făcut la finalul acestei ture? Alte planuri de călătorii în zonă, pe trasee marcate, cu vederi asupra întregii zone. Aici este un Mehedinți diferit, departe de agigația Cazanelor din sezon și totuși la doar 20 km de chipul lui Decebal din golful Mraconiei. Pentru iubitori de drumeții, liniște și mâncare bună, Eibenthalul este mereu o locație ce merită încercată.

Traseul în formal GPX: