Unele locuri sunt atât de frumoase și apropiate de sufletul omului încât merită a fi luate la pas de cât mai multe ori. Povestim mai jos despre o tură ajunsă aici, pe blog, într-o toamnă cu lumină caldă și reluată într-o zi de mai, unde lumina a fost diferită. Găsiți imaginile din ambele ture, intercalate, pentru o experiență vizuală cât mai completă; și, de ce nu, un factor în plus care să motiveze orice drumeț curios să o ia la pas, de la Schitul Topolniței la Schitul de Sus.
După povestea deosebită de pe Via Transilvanica descrisă în cele șapte episoade (ep. 1, ep. 2, ep. 3, ep. 4, ep. 5, ep. 6 și ep. 7) a urmat și plimbarea prin Banatul Montan, de la Oravița la Anina.
Apoi a venit o perioadă în care călătoriile au luat o pauză, inspirația s-a mutat puțin într-o altă direcție și am “neglijat” acest spațiu dedicat turismului. Probabil știți de la orele de geografie că cea mai mică formă majoră de relief din România este Podișul Mehedinți. Situat în zona de sud-vest a României, este o legătură unică și pitorească între Dunăre și Carpați. Multe povești descrise de pe aceste meleaguri dragi mie sunt descrise aici.
În cele câteva rânduri care urmează vă duc, prin cuvinte și imagini, pe cel mai accesibil traseu de plimbare de lângă Dr. Tr.-Severin. Eram copil când aveam timp, alături de familie, să mergem pe final de săptămână în natură, la iarbă verde, în zona numită la Schit. Cred că toți cei din zonă ați trăit experiența aceasta.
Startul traseului ne găsește în Schitul Topolniței, urmând ca urcarea să ia urma pârâului Clișevăț. Un afluent important al Topolniței, pe cursul căruia veți descoperi multe zone cu apă adâncă și curată. Drumul urca lin la început, apoi panta se rupe preț de aproximativ un kilometru.
Toamna și-a făcut simțită prezența prin pădurea de foioase, singurele pâlcuri verzi fiind cele de pin. Forestierul pe care se urcă spre Schitul de Sus nu este marcat, dar e mai mult decât evident traseul, iar după ce veți trece de cimitir, ajungeți la primele gospodării.
Altitudinea nu este de neglijat, cei peste 600m (Vf. Spăioane-612m) oferă o priveliște asupra crestelor Munților Mehedinți, Cernei, Godeanu sau Retezat. Culorile toamnei se îmbină cu cerul brăzdat de niște nori, iar soarele cobora apre apus, oferind o lumină ideală.
Coborârea spre Valea Topolniței, unde se găsește și Mânăstirea de la Schit se face pe un traseu marcat recent (cruce albastră). Acesta începe pe drumul dintre gospodării, ajunge într-o pădure de pini și se continuă ușor spre dreapta, pe o potecă pitorească.
Între acest punct și Schitul Topolniței, peisajul se schimbă, pădurea fiind înlocuită de două zone de grohotiș, de culoare roșiatică. În lumina apusului, toată această zonă a căpătat o și mai caldă nuanță, dar sunt sigur că este la fel de spectaculos în orice alt anotimp.
De la finalul traseului marcat (în parcarea Schitului) se urmează drumul asfaltat de pe malul drept al Topolniței, până se ajunge la confluența cu acel mic pârâu Clișevăt menționat la startul plimbării.
Este un traseu ușor pe care îl recomand tuturor celor care vor să se relaxeze preț de câteva ore înconjurați de natura Podișului Mehedinți. Acum mai bine de 20 de ani, traseul de coborâre pe care l-am urmat era singurul acces al oamenilor către biserică, fiind frecventat în special duminica. Dacă tura de toamnă a fost scăldată în lumina apusului, cea din primăvară a fost făcută într-o zi de mare sărbătoare pentru această zonă, de Sf. Constantin și Elena, așadar un motiv în plus pentru a ne bucura de soarele lunii mai.
Traseul în format GPX: