Anul 2019 este unul mai încărcat pentru mine, iar asta se simte şi în absenţa de pe blog. Timpul a trecut pe nesimţite de la ultima postare, dar se pare că pentru cea nouă a fost nevoie să mă întorc pe frumoasele şi pitoreştile plaiuri mehedinţene.

Vinerea Mare este o zi în care, dacă nu faci diverse preparate pentru Sărbătorile ce stau să înceapă, poţi pleca în căutarea unor noi locuri de plimbare. Familia mea este una călătoare, iar în drumul meu de la Bucureşti la Turnu-Severin am primit sarcina de a găsi şi gândi un traseu în zona înaltă a podişului Mehedinţi.

Zis şi făcut; am profitat de timpul petrecut în tren şi am căutat şi gândit un traseu ce avea să fie pe placul tatălui meu, căci el mi-a fost şi de această data partener. Zona aleasă este una cunoscută pentru noi, acum mai bine de 15 ani am plecat într-o formulă mai numeroasă într-o aventură ce avea să ne poarte din satul Costeşti până în Valea Cernei, iar cei care sunt curioși or sa caute pe hărți unde este acest sat. Important de reţinut este faptul că am reușit să traversăm Munţii Mehedinţi într-o perioadă în care aveam la dispoziţie doar o hartă şi-o busolă…și orientarea în spațiu şi puţină nebunie, dar acea nebunie m-a făcut pe mine să iubesc atât de mult natura şi, într-un final, să revin în satul unde a început acea tură acum mulţi ani.

Traseul pe care îl veţi parcurge în următoarele rânduri este în întregime în zona înaltă a podişului Mehedinţi şi face parte din Geoparcul Platoul Mehedinţi. Din păcate este, încă, un traseu nemarcat corespunzător, dar merită acest privilegiu pe viitor pentru că este de o frumuseţe rară şi accesibil tuturor celor pasionaţi de mişcare în natură, în orice anotimp. Natura e lăsată să îşi facă jocul, iar peisajele sunt deosebite. Cei aproape 5km de urcare au fost mai grei din cauza faptului că soarele își făcea simțită prezenţa, iar vântul avea să ne salute abia după ce am trecut de altitudinea de 900m (punctul cel mai înalt al traseului fiind 975m).

Urcarea se face pe un drum forestier destul de folosit de către săteni, urmărind linia celor mai mari înălţimi, fiind situat la limita dintre două bazine hidrografice importante pentru podişul Mehedinţi (Coşuştea pe partea dreaptă a urcării şi Bahna pe partea stângă a acesteia). Ajunşi în culme am putut admira o frumoasă poiană aflată într-o şa, la marginea pădurii de fag, iar în imediata apropiere am observat şi locul de plecare al unui râu menţionat mai sus (Obârșia Bahnei).

Pe coborâre ne-am bucurat privirea cu mulţimea de cireşi înfloriţi, cu poieniţele pe care aceştia le delimitau, dar și cu umbra unui petec de pădure, pe marginea drumului aflându-se un martor al trecerii timpului (un exemplar de fag secular). Drumul este forestier, din şa până în satul Costești fiind şi marcat cu cruce albastră, acesta putând fi găsit şi pe hărțile mai noi ale zonei.

Pentru noi a fost o experiență, un exercițiu și o regăsire, însă discutam cu tatăl meu despre potenţialul turistic rural din aceasta zonă. Accesul se face uşor, pe drum asfaltat în întregime, iar locurile sunt pitoreşti, indiferent de anotimp.

Iarna cel mai probabil timpul parcă stă în loc, singurele semne de viață fiind fumurile ce ies din coşurile unor case. Primăvara totul prinde culoare, verdele crud, in combinaţie cu albul florilor de cireş, cu maronul drumului şi cu albastrul cerului fac din această zonă una de neuitat. Vara căldură îşi face simțită prezența, dar după apusul soarelui te poți bucura de liniște şi de cerul înstelat, însă de departe cel mai bun anotimp pentru a vizita aceste ţinuturi este toamna. Culorile sale, atmosfera clara ce îţi dă voie să vezi până în Retezat, dar și cerul care vine să încheie acest tablou fac din toamnă anotimpul meu preferat pentru drumeții în munţii şi podişul Mehedinți.

Traseul poate fi vizualizat pe link-ul de mai jos, iar prin intermediul fotografiilor sper că v-am completat imaginea unei zile de sărbătoare petrecută, după cum cel mai mult îmi place, în mijlocul naturii.

Traseul în format GPX: