Timpul de la ultima mea postare pe blog a trecut repede. Am spus recent că voi scrie despre Bucureşti şi vreau să ştiţi că nu am uitat. Curând vă voi fi ghid spre cele două parcuri mici, dar foarte cochete, din centrul capitalei ţării noastre şi sper să fiţi placut surprinşi.Până acolo însă aş vrea să vă invit, prin rândurile ce urmează, într-o călătorie la capătul de est al României. Exact, scriu despre Sulina, despre o altfel de experienţă la malul Mării Negre, despre un oraş uitat oarecum în trecut şi care trăieşte acum din amintirile vremurilor bune.Am călătorit împreună cu familia mea în multe locuri, aş putea spune că este o trăsătură specifică nouă, dar niciodată nu ajunsesem în Sulina. Aşa că ne-am organizat cum o facem de obicei şi am ales primul final de săptămână de după Sărbatorile Pascale pentru această vizită. Plecaţi la drum dis de dimineaţă din Bucureşti, am călătorit lejer până la Tulcea. Am rămas plăcut surprins de frumuseţile acelor locuri, a fost complet diferit de ce văzusem până atunci în România. Mi-am propus ca pe viitor să descopăr mai bine Podişul Dobrogei, sunt sigur că are multe de arătat.Am plecat din Tulcea cu o navă rapidă care ne-a purtat timp de o ora şi puţin pe întreg canalul Sulina, iar când am ajuns aerul era foarte plăcut. Mirosea a mare, dar si a Dunărea de acasă. După ce ne-am cazat la una dintre pensiunile din oraş, am hotărât că este timpul pentru o vizită pe la toate obiectivele turistice. Am început pe strada I, unde am găsit cladirea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos. Nu vă voi da detalii istorice, ele se găsesc în mediul online şi nu sunt adeptul informaţiilor copy-paste.

Revenind la traseul turistic al oraşului Sulina, unul dintre monumentele cheie este Farul Comisiei Europene a Dunării de Jos, care datează încă din anul 1870. Acesta era, pe atunci, locul cel mai îndepărtat al ţării noastre. Acum este un monument istoric ce merită vizitat, iar poveştile lui trebuie ascultate cu atenţie. Eu am rămas foarte surprins când am aflat că în Sulina se vorbeau peste 20 de limbi străine, că limba oficială în acele locuri era franceza, că portul Sulina a fost declarat Porto Franco, iar întreaga întindere a oraşului ajunsese la Mila 7 (în prezent capătul vestic este la Mila 2).

Umblând pe străzile oraşului am descoperit mai multe biserici construite in stiluri diferite. În odinea fotografiilor pe care le voi lăsa mai jos, Biserica Sf. Alexandru şi Sf. Nicolae, cea mai impunătoare dintre ele; Biserica romano-catolica Sf. Nicolae, construită în stil Italian, iar o parte din vitraliile acesteia sunt originale; Biserica grecească Sf. Nicolae, cea care dateaza din anul 1868.

Rămânem la acest capitol bisericesc şi ne îndreptăm spre al doilea punct de interes turistic al oraşului Sulina. Cimitirul Cosmopolit este un loc unic în Europa, aici fiind îngropaţi, într-un complex funerar împărţit în mai multe zone, creştini de diferite confesiuni, evrei şi musulmani. Am descoperit poveştile tragice din spatele mormintelor şi deşi pare straniu, localnicii mai numesc acest loc şi “cimitirul viu”.

Probabil cel mai căutat mormând este cel al grecului Ghiorghios Kontoguris, celebrul pirat al acelor locuri. Poveştile despre el sunt multe şi interesante şi vă recomand să le descoperiţi. Alte două morminte de aici spun o tristă poveste de dragoste dintre doi tineri ce proveneau din familii rivale. William Webster era căpitan pe nava Adalia, iar iubita lui, Margaret Ann Pincle, l-a urmat în secret pe navă, deghizată în marinar, pentru a fi alături de el. Cei doi îndrăgostiţi au murit în 1868, într-un naufragiu şi au fost îngropaţi la Sulina, unul lângă celalalt.

Am lăsat cimitirul în spate şi ne-am îndreptat spre finalul traseului turistic din Sulina. Acesta este locul unde marea parca e mai frumoasă decât în orice staţiune, e mai liniştită şi se face auzită mult mai bine. Este cel mai estic punct al României şi este locul din care va începe următoarea postare, de această data despre aventura din Delta Dunării.