Anul care s-a încheiat a fost frumos şi din punct de vedere al călătoriilor. Am reuşit să revăd unele locuri parcă uitate undeva în amintirea mea, dar am avut ocazia să umblu şi să descopăr şi alte destinaţii, mai mult sau mai puţin cunoscute de către turistul român obişnuit. Sunt un călător şi mereu îmi doresc să văd locuri şi lucruri noi, iar anul 2016 m-a dus din Apuseni până în Delta Dunării. Şi dacă tot am pomenit de Delta Dunării, îmi aduc aminte de ceea ce mi-am propus în drumul meu spre Bucureşti, după scurta aventură din estul extrem al României.Mi-am propus să vizitez cât pot şi când am ocazia Dobrogea, această regiune deosebit de spectaculoasă şi de veche a ţării noastre. Aveam, la final de an, nişte locuri în minte, iar când am stabilit unde voi petrece trecerea în 2017 am realizat că e o ocazie perfectă şi pentru excursii, nu doar pentru distracţie alături de prieteni.

Se spune că ce faci la început de an vei face tot anul, însă eu nu cred în superstiţii de acest fel. Îmi doresc, ce-i drept, să îmi petrec cât mai multe zile ale anului care a început pe Drumuri prin memorie, spre destinaţii noi. Dacă până acum am făcut totul de unul singur, de acum voi avea companie, pentru ca ea a acceptat uşor-uşor faptul că e frumos să călătoreşti cu un om pasionat, aşa cum sunt eu.Revenind la prima zi a lui 2017, aş putea spune că a fost una deosebit de interesantă, întrucât a urmat o reţetă pe care o voi aşterne aici pentru voi: s-au luat două cupluri de oameni tineri şi călători, s-au sfătuit ei cu o seară înainte şi au luat hotărârea ca în prima zi a anului, după ce se dezmeticesc, să facă o mică excursie. Trebuie să recunosc, ideea mi-a aparţinut, iar colegii mei de călătorie, curioşi din fire, au fost imediat de acord și am pornit din Constanţa spre Cheile Dobrogei, ca mai apoi să ne întoarcem pe malul mării, pe plaja sălbatică Vadu. Acesta a fost itinerariul ales pentru o zi scurtă de iarnă, cu menţiunea că ne vom întoarce la un moment dat pentru alte vizite în zonă.În drumul nostru spre Cheile Dobrogei am decis să facem o mică pauză la Biserica Sfântul Ioan Casian, aflată pe un vârf de deal şi vizibilă de la depărtare. Nu sunt multe de spus despre acest loc relativ nou, dar merită să faceţi o oprire pentru liniştea pe care o veţi găsi în acest loc. Ne-am continuat traseul spre Cheile Dobrogei pe DJ222 dintre Târguşor şi Cheia, un drum parcă uitat de lume.

Cheile Dobrogei nu seamana deloc cu cheile cu care ne-am obişnuit în Carpaţi, fie ele mai mici ori mai mari. Valea de aici este largă, meandrată, iar pereţii de calcar sunt la o distanţă destul de mare de firul apei. Nici înălţimea pereţilor nu este mare, 30-40 de metri, însa cheile de aici au ceva aparte, o atractivitate unică ce nu o găseşti în Carpaţi. Calcarele din această zonă sunt recifale, care păstrează şi astăzi urmele foştilor atoli sub forma unui relief ruiniform. Atolii formaţi în mările calde care acopereau în Jurasic şi Cretacic zona Dobrogei (Marea Thetis – 180-100 milioane de ani în urmă), se mai văd şi astăzi în pereţii cheilor. Scheletele coloniilor de corali, depuse în forme mai mult sau mai puţin circulare se vad foarte bine pe toata lungimea cheilor. Pâlnii, potcoave, piramide şi turnuri-le recunoşti imediat dacă ţi-ai obişnuit ochiul. În zona centrală a cheilor, un turn recifal este destul de bine păstrat. Seamănă cu un turn de răcire de la o termocentrală în miniatură, iar în interior are depuneri de sedimente acoperite cu iarbă.

Nu trebuie să te caţeri pe pereţii cheilor pentru a te bucura de frumuseţea lor. E de-ajuns să faci o plimbare pe toată lungimea cheilor, fie pe şoseaua care le străbate, fie lateral prin iarba. Spectacolul este unic şi merită din plin, chiar dacă este puţin mai greu de ajuns până aici. Peisajele sunt de o frumuseţe rară: şanţuri naturale, turnuri, pereţi de calcar şi chiar peşteri. Două dintre aceste peşteri sunt vestite: Peştera La Adam şi Peştera Liliecilor (Peştera Gura Dobrogei), cu dezvoltare de 100 respectiv 650 metri.Am lăsat în spate Cheile Dobrogei cu ale ei frumuseţi şi ne-am amintit că suntem aproape de mare. Dragostea mea pentru mare a fost mereu acolo, dar niciodată nu m-am bucurat ca acum să o revăd. De aceea am hotărât ca prima zi a lui 2017 să se încheie pe plajă, dar nu pe una la capătul căreia să existe magazine, hoteluri şi alte atracţii, ci pe una sălbatică. Din chei am urmat acelaşi DJ222 până în viagra pas cher Grădina, acolo unde am cotit spre dreapta pe DJ226B până la Nuntaşi, ca mai apoi că urmăm DN22 spre Corbu. La intrarea dinspre nord există un drum ce duce către localitatea Vadu, iar mai apoi am intrat pe un drum de nisip, printre stufăriş şi ochiuri de apă îngheţate, peisaj ce mi-a adus aminte de drumul de la Sulina până pe plajă.Ajunşi pe malul mării, am stat preţ de câteva zeci de secunde şi mi-am privit colegii de călătorii. Era linişte totală pe plajă. Doar valurile mării şi vântul îşi făceau simţită prezenţa, amintindu-ne totuşi că suntem în ianuarie. Am plecat spre Constanţa cu o singură întrebare în gând, dar partenerii de călătorie mi-au răspuns repede şi hotărâţi la ea, iar concluzia de la finalul acestei postări este că ne-a plăcut şi mai vrem astfel de excursii.

Vă recomand tuturor celor care vreţi să faceţi turism să vă vizitaţi mai întâi ţara în care trăiţi, iar apoi puteţi să vedeşi şi ce au alţii, dar vă spun că veţi rămâne foarte placut surprinşi de frumuseţile pe care le are de oferit România. Sper ca anul 2017 să îmi aducă Drumuri prin memorie line şi pline de noi experienţe deosebite.