Anul 2022 a început la fel ca precedentul. Într-o pandemie ce pare că nu ne lasă atât de liberi să călătorim precum ne-am dori. Dar, în același timp, ne învață să ne bucurăm mai mult de locurile din jurul nostru. Aflăm mereu informații pe care vrem să le verificăm și, în acest fel, ajungem să descoperim locuri noi, cu povești noi. Pe final de ianuarie ne aflăm pe drumul ce leaga Craiova de Vânju Mare, pe DJ606. Am aflat de curând că este o alternativă bună de a ajunge la Tr. Severin, traficul fiind aproape inexistent, iar peisajul mult mai spectaculos decât prin Filiași și Strehaia.

Cu o seară înaintea plecării, tot butonând paginile de social media, zăresc o fotografie pe pagina monumentalistul cu o culă reabilitată. Acum poate veți avea curiozitatea să aflați ce este aceea o culă și de ce e atât de interesantă încât se scrie despre ea. Fiind din Tr. Severin, am profitat acum ceva timp și am scris aici despre Cula lui Tudor Vladimirescu. Tot în acea perioadă mai aflasem de existența altor construcții de acest fel, dar niciodată nu am avut curiozitatea de a le descoperi poveștile. 

Termenul derivă din cuvântul turcesc “kula”, care înseamnă turn. În arhitectura românească, definește un anumit tip de locuință fortificată, cu volumetrie simplă și compactă, cu plan pătrat sau dreptunghiular, având două sau trei nivele, cu rol de apărare și de veghe, dar și de locuire. Culele au apărut în perioada de sfârșit al secolului al XVII-lea și de început al secolului al XVIII-lea, din nevoia de apărare a micii boierimii din mediul rural, pe fondul unei stări de nesiguranță dată de presiunea pașalelor de la sud de Dunăre, în contextul intensificării dominației otomane și a slăbirii autorității de stat. Intervalul în care au fost ridicate culele corespunde, în linii marii, cu cele 40 de domnii fanariote din Țara Românească, dar rolul și înfățișarea lor sunt prefigurate de unele case boiereşti anterioare perioadei fanariote. Cele mai recente cule sunt ridicate la începutul secolului al XIX-lea. 

Culele formau, în trecut, lanțuri de semnalizare a pericolelor, acestea fiind amplasate în puncte strategice, cu precădere în zonele de deal, în afara localităților. Aria de răspândire a lor se întindea şi asupra zonelor de câmpie, până aproape de Bucureşti, însă, culele din regiunea de şes, mai puţin numeroase, au dispărut. Culele sunt construcții cu pereți groși din piatră sau cărămidă, cu ferestre mici și metereze (guri de tragere), cu ușă de acces la nivelul parterului puternic întărită și numeroase ascunzători. Locuirea se realiza la etajele superioare, parterul fiind folosit pentru depozitarea proviziilor. Întotdeauna scara de acces la nivelele superioare este bine protejată, fiind amplasată în interiorul culei.

Aflată în satul Brabova, un tărâm ce este locuit din cele mai vechi timpuri. La vest de sat a fost descoperită o cetate dacică fortificată, iar la est există o altă fortificație mai mică. Tot aici a fost descoperit un tezaur de monezi de argint emise în Westfalia. Prima atestare documentară datează din 1606. Satul este menționat la 1 ianuarie 1606, unde printre boierii și megiașii martori se găsește ”jupân Farcaș aga din Babruva”. Satul mai apare și în alte documente din anii 1658, 1784, 1790, în catagrafii și în hărți din diverși ani.

Cula Izvoranu Geblescu, căci despre ea este vorba în acest articol, este una din cele trei construcții de acest fel din județul Dolj ce încă pot fi vizitate. Este accesibilă pentru public și, așa cum puteți vedea și în fotografii, este proaspăt reabilitată. Dar care îi este povestea? Aflăm împreună prin rândurile următoare.

Aceasta a fost construită de boierul Izvoran la sfârșitul secolului al XVIII-lea pe moșia sa. În anul 1841 proprietatea a intrat în proprietatea lui Radu Geblescu, iar în anul 1880 a fost moștenită de fiul său Constantin Geblescu. La nunta fiicei sale cu fratele lui Anton Bibescu,  aceasta a primit ca zestre o parte din moșia tatălui ei.  Din păcate cula nu a mai fost locuită din 1940, devenind proprietatea statului prin naționalizare în anul 1951. În anii ce au urmat, aici  a existat un depozit pentru cereale și unelte agricole ale fermei de stat din sat, construcția degradându-se vizibil, mai ales după anul 1990.

Construcția este frumoasă, iar în jurul ei încă mai pot fi întâlniți câtiva stejari din ceea ce cândva era o pădure întinsă. Cula are un plan compact, dreptunghiular, cu laturile de 8 și 11 metri. Are trei niveluri, iar la primul nivel se afla un subsol, accesibil din interior, de pe scară, dar și direct din exterior. La etajele superioare se află camerele de zi, accesibile doar din interior. Pe latura de nord a aleii se află o prelungire cu o anexă sanitară accesibilă de la etajul 1. Schimbările care au avut loc în secolele al XIX-lea și al XX-lea rezultă din pierderea rolului său defensiv și din introducerea elementelor moderne de confort în conformitate cu acele vremuri.

În secolul al XIX-lea s-a construit cel de-al treilea nivel al culei, cu un foișor cu arce trilobate, ca un loc de odihnă și de belvedere. Tot atunci gurile de tragere au fost transformate în ferestre. Cula mai păstrează încă o gură de tragere la nivelul etajului I, în dreptul scării.

Și așa cum mi s-a spus deja, am făcut o pasiune pentru cule. Așa că povestim în curând și despre una din județul vecin, mai precis Cula Glogoveanu din județul Gorj.