Călătorul este un anumit tip de om care are o doză de nebunie astfel încât să își organizeze o excursie mai puțin obișnuită. Mie personal mi-a surâs ideea de a lua Bucovina la pas, iar după prima zi petrecută pe Via Transilvanica, de la Putna la Sucevița, a venit momentul mult așteptat. A doua zi a fost una dintre cele mai frumoase ture pe un traseu turistic de care am avut parte până acum, iar textul de astăzi este mai lung, presărat cu fotografii și, sper eu, cu emoțiile fiecărui moment în parte.

Dimineața n-a fost cea mai răcoroasă, valul de căldură fiind încă prezent chiar și în acea parte a României. Eram pe terasa unei cazări bune din Sucevița, ușor tăcuți și nerăbdători să descoperim ” cea mai grea urcare din ruta Bucovina ” așa cum absolut toți cei care deja făcuseră traseul au spus-o. Ce poate fi așa greu, mă întrebam în gând. Aflați prin cuvintele și fotografiile următoare.

Micul dejun s-a terminat, bagajele erau făcute, picioarele pregătite, iar călătorii numai buni de drum. Aș vrea să menționez un aspect cu privire la încălțările pe care le-am avut în picioare în această tură. Am primit de la cei de la Under Armour, cu ajutorul prietenilor de la 321sport, o pereche de adidași de alergare montană (UA Machina OffRoad). Am considerat suficientă o pereche de încălțări cu talpă profilată, ușori și foarte aderenți. Aveau să treacă prin toate testele posibile, dar mai povestim despre asta și în articolele următoare. Cert este că în episodul de astăzi, până și încălțările aveau să ajungă la aceeași concluzie, după ce au trecut testul cu brio: It was a ” taf ”day!

Știam de la Radu și Sanda că vom mai întâlni încă doi parteneri de drum astăzi. Doi oameni ce ne-au marcat întreaga excursie în zilele ce au urmat. Mugur și Mihnea, tată și fiu (vârsta chiar nu contează, după cum ne povestea Mugur la una dintre mesele servite împreună), drumeți, glumeți, serioși, meticuloși, atenți, cu simțul umorului. Mai povestim despre ei și în episoadele următoare. 

Revenim pe traseu, plecați de la borna SV020, după 3.2 km de la cazare, drumul o cotește, așa cum scrie și în ghidul Via Transilvanica, spre dreapta, pe un drum de taf. A fost o urcare lungă de 2.8 km, cu o diferență de nivel de ”doar” 440m, o experiență marcantă pentru fiecare dintre noi. Era liniște încât ne auzeam bataile inimii, printre respirații greoaie. Era soare deloc prietenos și făceam pauze în locuri cu puțină umbră.

Cert este că am urcat, am urcat și am urcat, până la un moment dat când în loc de respirație și bătăi de inimă am auzit vocile altor drumeți. Ne-am bucurat și am făcut cunoștință cu cei de la Egger, ” părinții adoptivi ” ai rutei Sucevița-Vatra Moldoviței. Înarmați cu vopsea și șabloane specifice, împrospătau marcajul și povesteau diverse. Ne-am hotarât repede să profităm de timpul cu ei și, dacă tot aveam aceeași destinație, să mergem împreună tot drumul. 

Știam din ghid că pe la kilometrul 6 se termină minunația de urcare, care devenise mai prietenă cu noi. Însă priveliștea de la finalul acestei cățărări merită fiecare strop de sudoare și fiecare gând rău pus tafului care urcă fără nicio problemă acele pante. De descris în cuvinte e greu, însă las niște cuvinte cheie și fotografiile de mai jos: gard de lemn, fragi, miros de brad, căpițe, obcine verzi, fluturi, plante, case de lemn, un cer albastru și niște nori pufoși. BUCOVINA.

Până la kilometrul 11,6 timpul parcă a trecut altfel, panta fiind ușor descendentă, întreruptă de scurte urcări ce aveau rolul de a ne aminti că nu este totul numai lapte și miere. Traseul trece prin păduri și poieni, zone sălbatice și pitorești, iar acest lucru ne-a furat privirea. Ne-am regrupat cu toții la umbra unor brazi, am servit prânzul călătorului (păine, cașcaval, pateu, roșii și un desert) și am luat-o din loc, la pas lejer.

Știam din același ghid că urmează să trecem pe lângă o gospodărie unde puteam găsi apă de izvor, însă marea ne-a fost surpriza când, în cale, dincolo de gard, ne-a ieșit doamna Crăciuneasca. ” Am vinit să vă dau niște apă! ” ne-a spus. De parcă știa că suntem pe drum, de parcă știa că avem nevoie de dânsa. A montat pe gard furtunul, a dat drumul la robinet și ne-a lăsat să ne umplem recipientele, dar ” dă și pe față, să vezi ce bună-i ”.

Am întâlnit o femeie frumoasă și voioasă, pregătită să ne ofere apă rece de izvor și o vorbă bună, de la munte. Obișnuită cu turiștii, cu zâmbetul pe buze, ne-a urat cale bună și ne-a petrecut cu privirea, ca o bunicuță ce-și privește nepoții. Ne-a spus și ce urmează pe traseu, ” apăi, mai coborâți puțin, apoi vinie o urcare mai abruptă, dar nu-i mai abruptă decât prima. ”. A fost, pentru mine personal, cel mai emoționant moment al întregii zile. 

Și așa a fost, urcarea ne-a dus în punctul cel mai înalt al zilei, pe la 1120m altitudine, la kilometrul 14,2. Cel puțin eram la umbra pădurii atunci când am început lunga și anevoioasa coborâre spre destinația finală a zilei. Dar să nu credeți că drumul la vale este ușor. Întâlnirea cu văcuțele nu putea să lipsească (pentru autenticitate, aruncă o privire aici), iar panta descendentă era întreruptă de scurte urcări abrupte prin soare: o dată, de două ori, de trei ori.

Din punct de vedere fizic a fost greu, iar din punct de vedere psihic a fost și mai greu. Oboseala își făcea simțită prezența, soarele era în continuare sus pe cer, iar pădurea fusese lăsată în spate. Compania plăcută a făcut din acest final de zi unul mult mai bun, iar ceasul a fost oprit la prima bornă din Vatra Moldoviței (SV 041), loc de unde vom pleca în episodul 3 al Bucovinei.

Ne-am luat rămas bun de la echipa Egger, ne-am salutat cu Mugur și Mihnea și am ajuns la cazare. Închei articolul cu niște cuvinte de laudă pentru cei de la Pensiunea Alexandra din Vatra Moldoviței. Am avut parte de o cameră curată, o priveliște minunată, de liniște, dar cel mai important aspect îl reprezintă mâncarea (Mulțumim pentru Masă!).

O vizită scurtă la mânăstirea Moldovița, să îi mulțumim și lui Dumnezeu pentru experiența din a doua zi, apoi odihnă prelungită pe terasa pensiunii. Despre planurile viitoare vom povesti în episodul următor, acum drumeții au nevoie de odihnă, doar de asta au plecat în concediu, nu?

Cale bună, călătorilor!

Episodul anterior: episodul 1

Continuarea cu: episodul 3

Traseul în formal GPX: