Uneori se întâmplă ca planurile de acasă să aibă nevoie de schimbări, iar una dintre lecțiile pe care le-am tot învățat de-a lungul timpului este să fim flexibili și să luăm deciziile și cu mintea, nu doar cu sufletul, mai ales când este vorba de starea noastră fizică.

Via Transilvanica Bucovina a început, pentru noi, în luna Iulie, cu primele două etape duse la bun sfârșit, apoi a continuat cu amânarea rutei Vatra Moldoviței-Pasul Mestecăniș din cauze meteorologice și a continuat până la Lunca Ilvei tot la final de lună Iulie.

Promisiunea pe care am facut-o a fost că ne vom întoarce la Vatra Moldoviței pentru ”restanțe” în luna Septembrie. Zis și făcut, planul era să facem cele două etape într-un final de săptâmână, în funcție de condițiile meteorologice. Încă din Iulie am gândit că zilele de 17-19 Septembrie ar fi ideale pentru cele două etape rămase.

Poate n-a fost vremea ideală pentru drumeție, însă povestea trebuia să continue, iar drumeții s-au pregătit pentru orice. Urmează să așez cuvintele, fotografiile și trăirile dintr-o zi de toamnă cu de toate (ploaie, nori, ceață, soare, păduri, priveliști, borne…Bucovina).

Drumul de la București la Câmpulung Moldovenesc a trecut relativ ușor, într-o cușetă a trenului ce a ajuns fără întârziere la destinație. La fel și timpul petrecut în microbuz până la Vatra Moldoviței. Iar micul dejun de la Pensiunea Crizantema a fost de bun augur pentru drumeții care nu s-au lăsat intimidați de ploaia de afară (da, am amânat aceasta rută din vară pentru toamnă din cauza ploii, iar aceasta a vrut să ne salute și să ne țină de urât și la restanță).

Cei doi drumeți i-au avut alături pe Mugur, dar și pe Teo, Cristina și doamna Ileana, într-o zi cu un început deloc îmbietor. Prima oră și jumătate a plouat destul de abundent, dar bornele treceau una câte una. Drumul forestier șerpuiește într-o ușoară urcare pe valea pârâului Paltinu, iar de la borna SV 046 până la SV049 parcurgem prima zonă cu adevărat spectaculoasă a acestei zile.

Deși am avut parte de un plafon jos de nori, traseul este deosebit, urcând printre casele răsfirate, prin fânețe cosite, iar din loc în loc am zărit firavele brândușe de toamnă. Înainte de borna SV049 am ajuns într-o șa, iar priveliștea era una care nu ne-a făcut să ne dorim să avansăm prin pădurea deasă de conifere, ceața făcând front comun cu plafonul de nori printre ramurile ude ale brazilor. Doar n-am venit până aici ca să renunțăm, nu? Precauți, cu volumul din voci ușor ridicat pentru a ne face simțită prezența, am mai trecut trei borne și miracolul bucovinean s-a produs. 

Soarele de septembrie a vrut să ne salute, așa că și-a făcut apariția înainte ca poteca să ajungă în zona celor 3 stâni (acum pustii, ciobanii fiind deja în vale cu ale lor animale și preparate). Dar peisajul este unul care merită fiecare pas în urcare. Combinația culorilor de toamnă te face să uiți de greutatea urcușului ce avea să vină. Mai aveam de parcurs traseul de la borna SV053 până la SV057 și parcă nu se mai terminau.

Norocul nostru a fost soarele, în această porțiune expusă interperiilor ar fi fost greu de mers pe ploaie ori în condiții de vizibilitate scăzută; așa ne-am clătit privirea și am mai făcut un pas spre finalul urcărilor din această etapă de pe un drum care unește atât de multe. Unește ideile mai multor participanți, unește oameni cu ocupații și vârste diferite, dar cu un scop comun, acela de a se bucura de o experiență inedită, unește trăiri și sentimente de toate felurile.

După borna SV057 putem spune că am trecut la pas și Obcina Feredeu și am început o coborâre lungă spre satul Sadova, locul unde a fost finalul acestei zile. Drumul forestier coboară spre Iezerul Sadovei, un loc magic al Bucovinei (lac format în mod natural, din cauza unei alunecări de teren).

Pentru noi a fost un loc special, mai ales că în luna Iulie l-am descoperit într-o plimbare rapidă între două reprize de ploaie și ne-am bucurat de liniștea și simplitatea locului, de reflexiile perfecte ale pădurii și cerului și de plimbarile neobisite ale unor rățuște pe suprafața lacului. L-am redescoperit acum, la două luni distanță și ne-am tras sufletul pe malul lui, schimbând impresii și creându-ne noi amintiri (și despre asta este vorba în povestea Via Transilvanica).

Bornele treceau mai ușor la vale, de la SV061 la SV065 (final de episod 3, început de episod 4). Povestind, glumind și așteptând o masă bună și odihna de la Cabana David, am parcurs și ultimii kilometri ai zilei. Se adunaseră la final 24 km, cu o diferență pozitivă de nivel de 1010m, deloc ușor, având în vedere și vremea capricioasă din prima parte a zilei. Am ajuns mai aproape de statutul de integraliști pe ruta Bucovina, mai aveam o singură etapă de parcurs.

Dar despre ea povestim într-un episod viitor. Acum călătorii se retrag la masă, odihnă și pus ordine în idei. Sper că povestea a fost de folos, iar imaginile au făcut-o mai ușor de parcurs și înțeles. 

Bucovina e deosebită, iar etapa de astăzi a fost una dintre cele mai spectaculoase  de pe această rută.

Cale bună, călătorilor!

Episoadele anterioare: episodul 2 și episodul 1

Continuarea cu: episodul 4

Traseul în format GPX: