Plimbarea prin Mehedinti e o idee bună, indiferent de anotimp. Rândurile ce urmează au fost scrise într-o iarnă, fotografiile sunt dintr-un August ploios și o dimineață de iunie numai bună de luat la pas drumurile ce unesc satele.
E decembrie, iar în București e o vreme tomnatică, cu multă ploaie după o seara magică în care a nins. Văzând vremea de afară mi-am adus aminte de o mică plimbare pe care am facut-o la final de vară, prin Podișul Mehedinți. Era tot mohorât, un plafon jos de nori avea să mă însoțească pe întreaga durată a plimbării, dar nu a contat.
Sunt zile în care călătorul din mine vrea pur și simplu să iasă din zona de confort, iar o mică drumeție pe ploaie nu poate decât să lase o poveste în plus de spus pe blog.
Despre satul Balta am tot povestit în cele două episoade de pe Via Transilvanica. Dacă nu vă mai amintiți, le puteți (re)citi aici și aici. Unul este de iarnă, iar al doilea este de vară. Povestea de azi are iz de toamnă (deși era jumatea lui August) și presimt că trebuie să mai ajung la Balta în primăvară pentru a avea tabloul complet.
Căutam în acea perioadă diferite drumuri pe Google Earth; iar cel pe care vă voi duce în rândurile următoare este cunoscut de către localnici. Așadar, din centrul satului am plecat pe ulița ce leaga Balta de Costești, iar la capătul satului am cotit spre stânga, pe drumul ce te poate duce până la Cireșu, pe Via Transilvanica.
Întreg traseul dă ocol la cele două forme de relief speficice locului unde ne aflăm: Cornetul Bălții (627m) și Cornetul lui Bobic (532m). Este o succesiune de scurte urcușuri și coborâșuri ce fac din cei 12.5 km o plimbare de neuitat.
Totul era ud, iar liniștea mă însoțea în permanență. O vulpe timidă își lăsase amprentele într-un loc cu nisip, înainte de a ajunge la valea Topolniței. Acesta este locul unde traseul urmează cursul văii, spre satul Sfodea. Ploaia era tot mai prezentă, dar bucuria găsirii izvorului m-a făcut să nu o mai bag în seamă.
De la biserica din sat a început un urcuș, ca mai apoi drumul să coboare domol spre Balta. Ploaia și vântul erau la datorie, dar asta nu m-a oprit să mă bucur de priveliște și de murele coapte și proaspăt spălate de picurii răcoroși.
Tind să cred că traseul este practicabil în orice anotimp, ba mai mult este și alergabil. Oferă imagini deja clasice asupra Podișului Mehedinți și unește niște zone care mai de care mai frumoase. Consider că și fotografiile spun și povestea turei și sper să revin și cu alte idei de ture scurte din Podișul Mehedinți, întrucât este un loc în care Dumnezeu a oferit de toate, pentru toți iubitorii de natură.
Traseul în format GPX: