Este deja foarte cunoscut faptul că luna octombrie este una dintre cele mai potrivite din an pentru drumețiile montane. Dacă începutul ei m-a găsit în Poiana Beletina alături de nişte buni prieteni care se aflau acolo pentru prima dată, dincolo de jumătatea lunii am fost invitat să gândesc un traseu în Munții Cernei.

În prealabil am achiziționat harta munților Cernei și Mehedinți de la Munții Noștri și am început să studiez în detaliu fiecare opțiune pe care mi-o ofereau traseele marcate pe hartă, dar și alte informații din mediul online. Am acceptat provocarea și am ales. Iar în rândurile și fotografiile ce urmează veți merge pe unul dintre cele mai frumoase trasee pe care eu am călătorit în munții „de acasă„.

Plecarea a fost de la intrarea pe traseul spre Cascada Vânturătoarea, poteca urcând până în creasta munților Cernei (Poiana Cicilovete), ca mai apoi să coboare treptat spre Băile Herculane. Precizez de la început faptul că marcajele sunt refăcute in 2018, vizibile și prezente pe întreg traseul. Poteca însă este prea puțin circulată de către turiști, drept pentru care există zone în care nu este foarte vizibilă. Pe traseu nu există surse de apă potabilă, singurul izvor fiind foarte aproape de staţiunea Băile Herculane (Izvorul Munk). Colegii de tură au fost Bianca, Irina și Ewald, iar impresiile lor le veți putea citi mai târziu în rândurile ce urmează.

Se spune că un geograf știe lucruri despre anumite locuri chiar dacă nu a fost niciodată pe acele meleaguri. Pentru mine a fost prima dată când am făcut acest traseu, mai alea de la Cascada Vânturătoarea în sus. Din această cauză, dar mai ales din curiozitate, m-am documentat cu ajutorul hărților despre tot traseul, despre priveliștea pe care aveam să o vedem și despre locurile în care puteam face pauze de masă, hidratare ori pur și simplu contemplare.

Valea Cernei și-a scos la purtare acele haine în care eu cred că îi șade cel mai bine. Culorile lui octombrie o îmbracă atât de frumos, iar stâncile ce străjuiesc valea sunt albe, ca părul unei persoane foarte înaintate în vârstă. Startul traseului, dar și ora la care am plecat pe traseu  au coincis cu momentul și locul de unde aveau să pornească în aventura lor, pe alte trasee ale munților Cernei, maratoniștii lui Hercules.

Marcajul cruce roșie începe de la podul peste Cerna spre Cascada Vânturătoarea (coada lacului Prisaca), pe o potecă abruptă prin pădurea de fag. Se mai domolește în apropierea cascadei, moment în care am zărit și un firicel de apă ce curgea pe aceasta. Până în acest prim punct important al traseului am făcut puțin peste o oră, acompaniați de muzica de la startul maratonului. După o serie de fotografii, am plecat mai departe. Poteca urcă pieptiș, cumva până deasupra cascadei,de unde intră mai mult în pădurea colorată.

Punctul de belvedere ne-a întâmpinat cu o priveliște complexă. Mai jos vă las o fotografie cu explicațiile de rigoare, pentru a avea o imagine cât mai amplă asupra întregii panorame. Creasta munților Cernei, zona unde se află acele cătune nemaipomenite (Dobraia, Scărișoara, Ineleț, Cracu Mare), abruptul spre Valea Cernei, abruptul munților Mehedinți, creasta acestora străjuită de Vârful lui Stan și de Cheile Ţăsnei, dar și restul de vârfuri importante, cum ar fi Pietrele Albe și Inelețul Mare. Ne-am odihnit, am făcut fotografii și am plecat mai departe, căci urcarea ne-a mai pregătit o porțiune frumoasă prin pădure.

În Poiana Cicilovete am ajuns după aproximativ 3 ore de la începutul traseului, la 1119m altitudine, iar distanța parcursă a fost de 7km. Aici am găsit un loc umbrit unde fiecare dintre noi am ales câte ceva de mâncare și ne-am odihnit vreme de 30 de minute, știind că urmează o lungă coborâre spre Băile Herculane.

Dar să o luăm pe rând cu traseul de creastă. Din Poiana Cicilovete am intrat pe marcaj banda roșie, marcajul clasic pentru traseele de creastă, iar indicatorul arăta 6 ore până în Gara din Băile Herculane și 16 ore până în Curmătura Olanelor (aici se face trecerea către Munții Godeanu). De asemenea, 2 ore și jumătate erau indicate până pe Culmea Mare. Aveam să urmăm traseul de creastă prin toată poiana, având o vedere bună spre munții Mehedinți și Valea Cernei ce părea foarte jos în comparație cu locul unde ne aflam noi. În mai puțin de 2 ore am trecut de Culmea Mare, poteca mergând prin pădure în mare parte, urcând puțin înainte de acest punct intermediar.

Am continuat să coborâm, mai abrupt pentru o porțiune, dat tot prin pădure. Cu cât coboram, cu atât observam și prezența altor specii de copaci, foșnetul frunzelor uscate fiind cel care ne-a însoțit pe toată durata traseului. La un moment dat, știam și de pe hartă, ne-am intersectat cu traseul marcat cu triunghi galben ce coboară din creastă spre 7 Izvoare Calde. Din acel loc am intrat pe o curbă de nivel (760m) pe care aveam să întâlnim și un drum forestier. Porțiunea aceasta a fost cea mai rapidă, știam că urma să ajungem in Poiana cu Peri, acela fiind locul de unde am și părăsit traseul de creastă. Din Poiana Cicilovete până în Poiana cu Peri am făcut în jur de 3 ore, iar din acel moment am intrat pe marcajul triunghi roșu, spre Foișorul Roșu.

Băile Herculane era, pe timpuri, comparată cu staţiunea cehă Karlovy Vary datorită arhitecturii sale deosebite, dar mai ales a prezenţei apelor termale. A existat însă o perioadă în care  la Herculane  venea în vizită chiar Împărăteasa Elisabeta de Wittelsbach a Imperiului Austro-Ungar, cunoscută mai ales sub numele de Sisi. Datorită dorinţei acesteia de a se plimba, pe traseul turistic ce coboră astăzi din Poiana cu Peri în staţiunea Băile Herculane există aceste trei foişoare, fiecare având o istorie. Cel verde a servit ca un prim popas al călătorilor ce plecau din oraş, cel galben a servit ca loc de popas şi de refugiu pe Piscul Jubiliar, fiind denumit astfel în amintirea evenimentului sărbatorit  în anul 1896 cu prilejul inaugurării Canalului Porţile de Fier. Foişorul Roşu a fost ridicat de către 80 de muncitori la doriţa Împărătesei de a servi masa într-un loc în care priveliştea este încântătoare, lucru pe care îl veţi vedea şi în imaginile de mai jos. Cel mai nou foişor este cel din varful Ciorici, ce poartă acelaşi nume. A fost construit în anul 2017, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la prima venire a Împărătesei pe aceste meleaguri.

De la Foișorul Roșu traseul a fost împărțit și cu alți turiști (de la pensionari la copii de sub 10 ani) ce urcau ori coborau pe traseul numit Turul Foișoarelor, despre care am scris chiar și eu aici. Ajunși la finalul traseului, după 20 km, 1350m diferența pozitivă de nivel, 9 ore de stat pe potecile tomnatice ale munților Cernei, îi voi lăsa pe colegii mei să îşi spună părerea. Eu am fost cel care a propus traseul, mi-am asumat rolul de ghid, fiind geograf, fiind pasionat.

Bianca a decis să lase aici chair şi momentul în care ideea traseului a sosit. Vă las impresia ei mai jos. “Răzvan, aş vrea să facem un traseu de toamnă ce zici? Sigur! Când? Unde? Nu ştiu, vino tu cu o propunere. (Ştiam că o să primesc o propunere frumoasă şi bine documentată)”.

Aşa a început povestea acestui traseu pe care imi place să îl numesc “La pas pe cărările toamnei”. La pas pe cărări marcate şi pictate în culori frumoase. La pas pe un traseu greu, mai ales pe urcare cu o diferență mare de nivel, dar care a meritat fiecare oftat, fiecare răsuflare grea. Peisajele te lasă fără cuvinte, te fac să te simţi liber, să uiți de orice lucru urât. Şi dacă ai alături un om frumos, plin de energie şi pasionat cum a fost ghidul nostru, atunci cu siguranță vei fi cu zâmbetul pe buze tot timpul, vei țopăi prin poiană şi vei fi mai bogat cu o sumedenie de informații despre tot ce este in jurul tău.

Irina crede că Munţii Cernei reprezintă pentru mine locul perfect unde poţi face o drumeţie în timpul liber, aşa cum a fost traseul pe care l-am făcut la mijlocul lunii octombrie împreună cu prieteni şi iubitori de natură. Chiar dacă am fost pentru a doua oară la Cascada Vânturatoarea, m-a fascinate şi de data aceasta. În Poiana Cicilovete am descoperit un loc ideal de relaxare,  un loc unde te poţi deconecta de lumea din jur şi te poţi bucura de o privelişte spectaculoasă. Frumuseţea naturală a Munţilor Cernei merită văzută şi recomand acest traseu pentru experienţele minunate pe care le ofera, în special, în acestă perioadă a anului, pentru a vedea un nemaîntâlnit tablou de toamnă: copaci şi frunze în culori de neimaginat.

Traseul a fost bine marcat, dar sunt zone în care trebuie, totuşi, atenţie acesta fiind puţin umblat momentan. Dacă urcarea a avut o mică porţiune mai tehnică, fiind destul de abruptă, restul traseului nu a fost deloc expus, iar acesta este un prilej foarte bun pentru a putea admira frumuseţile şi liniştea oferită de natură. Cuvintele de mai sus au fost ale lui Ewald, cel de-al doilea fotograf al grupului călător pe potecile Cernei.

Traseul în format GPX: