Vorbeam ultima dată despre plimbarea din Cişmigiu, la finalul căreia vă anunţam că urmează să descoperim două dintre parcurile ultra-centrale ale capitalei. Ieşeam din Cişmigiu şi urmam bulevardul Kogălniceanu până la Cercul Militar, ca mai apoi să trec de clădirea Universităţii din Bucureşti. Ajuns în faţa TNB-ului, am luat la pas trotuarul agitat spre Piaţa Romană şi am trecut pe langa Biserica Italiană, monument despre care voi vorbi în viitor.

De la intersecţia marelui bulevard dintre Universitate şi Romană cu strada C.A.Rosetti am trecut, pe rând, pe lângă Cinema Scala, parcarea Ciclop şi Hotel Ambasador, iar apoi am luat-o la dreapta, pe lânga un alt cinematograf de renume în Bucureşti, Patria. Strada Arthur Verona  ascunde cladiri vechi, o gradină în care vă puteţi adăposti de caldură şi unde puteţi servi o băutură racoritore pe timpul verii, iar la capătul ei se găseşte Grădina Icoanei.

Biserica Anglicană se ridică la una dintre intrările în parcul ce datează încă din 1873. Este o construcţie din cărămidă rosie, netencuită şi uşor de remarcat. Vom trece prin dreapta ei şi vom intra în locul unde în secolul al XVIII-lea, pe locul actualului parc se afla o baltă, care se numea “a Bulindroiului”, iar de la jumătatea secolului al XVIII-lea, era cunoscută ca “Balta de la Icoana”. Din această baltă, izvora un pârâu denumit “Bucureștioara” sau “Bucureștianca”. Între 1832 și 1846 s-a lucrat la astuparea pârâului, iar în 1870 a fost asanată și balta.

Un lucru ce aminteşte de vremurile apuse este faptul că aleile grădinii nu sunt pavate ori asfaltate, în timp ce firul de apa din mijlocul parcului aminteşte de Bucureştioara. Astăzi locul este preferat de cei mai în vârstă, ce vin aici pentru un moment de linişte, dar şi pentru a-şi plimba nepoţii. Vă puteţi lăsa imaginaţia liberă şi faceţi o incursiune în timp prin acest loc de poveste din centrul Bucureştiului.

La câţiva paşi de Grădina Icoanei se afla parcul Ion Voicu, fost Ioanid. Istoria acestui loc este fascinantă, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea  parcul era cunoscut sub numele de Grădina Breslea, fiind o zonă de plimbare pentru cetăţenii ce locuiau în împrejurimi. Chiar şi Nicolae Filimon a menţionat parcul în romanul ,,Ciocoii vechi şi noi“.

Acesta afirma că locuitorii din clasa de mijloc a Bucureştiului ,,deprinşi de mult timp cu viaţa orientală cea plină de lene şi poezie, vara se adunau la grădinile Breslea, Barbălată, Cişmegiu şi Giafer. Acolo, fiecare isnaf sau cap de familie îşi întindea masa şi, împreună cu casnicii şi amicii, beau şi mâncau; apoi începeau a învârti hora strămoşească şi dansurile cele vesele, care se deosebesc foarte puţin de tarantela neapolitană şi care plac atât de mult întregului popor latin.“

Parcul Ion Voicu, Ioanid în memorie bucureştenilor, este astăzi o oază de linişte, la umbra copacilor bătrâni pentru cei mici, dar şi pentru cei mari. Dacă ajungeţi prin această zonă vă recomand să acordaţi atenţie şi caselor din jurul parcului, acestea fiind realizate în stil românesc şi ecletic, poartă semnătura celor mai mari arhitecţi ai epocii: Petre Antonescu, Ion Berindei, Grigore Cerchez, Ernest Doneaud, Ion Mincu sau Paul Smărăndescu. Incursiunea noastră se opreşte aici, dar ne vom plimba într-o viitoare postare prin alte locuri de poveste ale capitalei.