Mijlocul lunii noiembrie m-a găsit călător, din nou. Însă planurile mele erau deja făcute de la finalul verii când am aflat că Bryan Adams va concerta la Cluj Napoca în seara zilei de 11 noiembrie, moment așteptat de ceva ani. Așa că m-am mișcat repede și am rezolvat tot finalul respectiv de săptămână. Sâmbătă am zburat la Cluj, iar cu o zi înainte de plecare mi-a venit ideea de a bifa, în ziua de duminică, un oraș în care îmi promisesem că mă voi întoarce cu prima ocazie.

Zis și făcut, cum trenul este gratis pentru studentul din mine, am ales sa plec la 7:35 cu IR144, internaționalul care duce turiștii până la Viena, direct din Cluj. Vremea a fost tipică pentru perioada în care călătoream, mai puțin temperatura aerului care era mult peste medie (17°C la orele amiezii in Oradea).

Călătoria matinală a durat două ore și jumătate timp în care am putut admira frumoasele peisaje de la graniţa dintre judeţele Cluj şi Sălaj, am remarcat chiar şi trecerea dintr-un bazin hidrografic în altul (profesia de geograf şi pasiunea pentru hidrologie m-au determinat să observ cum din bazinul Someşului Mic am trecut în bazinul Crişului Repede), iar spre finalul călătoriei am observat câteva peşteri din zona Vadu Crişului.

Ajuns în Oradea, ploaia tipică lunii noiembrie şi-a făcut simţită prezenţa, fâcându-mă să am în minte celebrul hit al celor de la Guns N’ Roses şi anume November Rain. Trebuie să recunosc faptul că primul gând pe care l-am avut a fost să îmi exercit dreptul la vot, iar la cel mai apropiat liceu de lângă gară am făcut acest lucru. Apoi am ales să iau fiecare stradă din centrul orașului la pas, timpul fiind suficient (ora de întoarcere a fost 17:10, cu IR1534).

Încă din gară am observat harta turistică a municipiului, pe care se aflau toate monumentele importante ale urbei, dar şi o serie de trasee turistice ce te poartă către fiecare monument în parte. Sunt de părere că Oradea este un oraş foarte frumos, dezvoltat tot mai mult din punct de vedere turistic, iar curiozizatea şi dorinţa de a surprinde cât mai multe cadre cu celebrele cladiri m-au purtat de colo-colo,în toată zona centrală.

Palatul Moskovits a fost primul obiectiv de pe ordinea de zi pe care aveam să îl fotografiez. Reabilitat şi foarte cochet, este unul dintre cele mai importante şi cunoscute momumente ale Oradei, fiind, de asemenea, foarte fotogenic datorită culorii neobişnuite pe care o are. De acolo, zona pietonală ce se deschide către Teatrul de Stat şi către Piaţa Unirii prezintă o serie de clădiri, care mai de care mai frumoase. De pe podul Ladislau am putut vedea turnul primăriei, dar şi întreg sistemul arhitectural al frumoasei clădiri.

Piaţa Unirii m-a atras prin bunul gust, dar mai ales prin simplitatea ei. Străjuită de clădiri vechi şi reabilitate, având nu mai puţin de trei biserici, dar şi o staţie de tramvai cochetă la marginea de nord, piaţa este locul de întâlnire pentru toţi orădenii dornici de socializare. Între timp şi condiţiile meteorologice deveniseră mai bune, soarele fiind prezent pe cer, dându-mi starea necesară pentru a explora fiecare colţişor al centrului.

Pasajul Vulturul Negru, reabilitat la rândul său, este cumva o poartă de intrare în piaţă, imaginea fiind una de poveste. Traseul pe care l-am urmat de acolo m-a dus spre cetatea Oradei, un loc aflat în reabilitare şi modernizare, după modelul Cetăţii Alba Carolina. De la cetate, ziua fiind pe terminate, am preferat să merg spre gară cu un tramvai, având şi această pasiune a mijloacelor de transport în comun atunci când merg într-un oraş ca turist. Oradea promite mult, zona este mai vestică, oamenii mai primitori şi mai civilizaţi, iar din punct de vedere turistic sunt sigur că se va dezvolta tot mai mult. Recomand oraşul, recomand chiar şi cu trenul de la Cluj, mai ales dacă eşti mai mult curios să te plimbi pe străzi şi să iei pulsul oraşului (sorbind dintr-o cafea ori un vin fiert, că i se apropie sezonul).