Orșova…acel loc minunat ce se află la confluența Cernei cu Dunărea, acel loc unde la începutul anului 1992 s-a născut cel ce acum vă povestește o nouă ispravă călătoare, de această dată pe o serie de drumuri sătești, exact cum spune și titlul.

Atât de mult timp am petrecut la Turnu Severin în aceste luni de pandemie încât am început să fac ordine prin sutele de hărți vechi pe care le am înșirate în bibliotecă. Excursia despre care povestesc în rândurile ce urmează are la bază o bucată de hartă topografică a zonei Orșova (aval și amonte) pe care am găsit-o din întâmplare. Geograf fiind, îmi este drag să citesc hărți, iar informațiile de pe cele topo sunt interesante, cum ar fi foste drumuri satești, sălașe, păduri, ogașe etc.

Un aspect important al organizării acestei ture a fost transpunerea informațiilor de pe harta topografică printată în Google Earth, ca mai apoi să creez traseul drumeției. Dar să lăsăm aceste informații de o parte, într-un buzunar al rucsacului, alături de celebra hartă și să lăsăm peisajele să ne surprindă…iar și iar. Ne aflăm în Parcul Natural Porțile de Fier, pe un traseu neomologat, dar ce merită a fi făcut cunoscut pentru cei dornici de o experiență nouă în această zonă deosebită.

Am intenționat ca urcarea din Orșova spre Mânăstirea Sf. Ana să fie pe fostul drum folosit de către localnici, dar ideea a picat atunci când, ajuns la fața locului, am constatat faptul că poteca nu era curățată de vegetație, așa că am luat decizia de a merge de la stadion, pe lângă Stațiunea de Cercetări a Facultății de Geografie din București (amintiri plăcute pentru orice absolvent). A fost, după părerea mea, singura parte mai grea, o urcare destul de abruptă pe asfalt nu e niciodată plăcută.

Înainte de a ajunge la Mânăstire drumul o cotește spre stânga, urmărind o curbă de nivel ce ocolește varful Cioaca Mare (268m) pe care este amplasat și un releu. Traseul continua pe cumpăna de ape, printre câteva proprietăți, aici găsind în perioada aceasta de început de vară o sumedenie de cireși plini cu fructe coapte, numai bune de gustat. A urmat o porțiune mai plată, drumul șerpuind pe culmea Dealului Moșului, nume identificat pe harta topografică. În această parte a traseului aveam valea Grațca pe partea stângă și golful Orșovei pe partea dreaptă; de asemenea, a fost momentul în care s-a deschis și o panoramă asupra vărfurilor Domogledul Mare (1105m) și Arjana (1511m).

Din acest punct traseul a continuat spre sud, intrând și ieșind din pădurile de stejar, într-o ușoară coborâre. Vf. Meia (294m) este cel mai înalt punct din zonă, dar drumul îl ocolește, urmărind o curbă de nivel, ca într-un final să ajungă în Poiana Voinii (175m), loc de unde s-a deschis panorama asupra Dunării și a malului sârbesc, vegheat de sus de către Veliki Strbac (768m) și Mali Strbac (626m).

Totodată, două piscuri, unite de o șa, se zăreau la orizont și am aflat ulterior că este vorba de vârful Golețul Mare (800m) și Golețul Mic (757m), ce sunt accesibile și poate în toamna lui 2020 vor avea parte și ele de o documentare mai amănunțită. Din Poiana Voinii drumul coboară pe un pinten și se termină în zona cimitirului, pe malul Dunării, acolo unde traseul o cotește la dreapta spre Eșelnița.

A fost un traseu ușor, plăcut, cu priveliști deosebite asupra zonei și, cred eu, că este frumos de bătut la pas în orice anotimp. Iarna, cu puțin noroc, e posibilă o priveliște albă, primăvară florile de cireș vor da o notă aparte, vara te poți bucura de răcoarea și umbra pădurii, iar toamna…toamna cred că îmbinarea culorilor va fi o încântare pentru ochii, dar mai ales pentru sufletul călătorului.

Zona Eșelnița merită descoperită, pe acea hartă topografică descoperind alte două idei de trasee numai bune pentru cei dornici de explorări rurale sub cerul liber, dar până la noi călătorii sper că v-am adăugat un nou loc pe harta vacanțelor din județul Mehedinți.

Traseul în format GPX: