Sunt zile în care munții rămăn mai departe, iar planurile călătorilor sunt mutate în sudul României. Surprizător sau nu, peisajele sunt spectaculoase și la câmpie, mai ales când se îmbină niște culori proaspete ale grâului încolțit cu cele ale unui apus de mai. Pentru că da, am fost la Dunăre în mai, dar abia pe final de noiembrie povestim despre incursiunea aceasta.

Dar până la apus, am făcut câțiva pași în ceea ce îmi place să numesc, la fel ca în titlu, al doilea turn de la Dunăre. Deși nu este situat chiar pe marginea fluviului, ca mai marele său ”frate” Drobeta Turnu-Severin, Turnu Măgurele m-a surprins plăcut, mai ales prin poveștile de altă dată pe care le-am descoperit.

Am ajuns aici venind de la Alexandria, iar la final am mai adăugat o etapă la capitolul “să ne cunoaștem județul”. Turnu Măgurele nu impresionează în ziua de astăzi, dar merită câteva cuvinte pentru ceea ce a fost și, poate, ceea ce va fi. Cetatea de la Turnu Măgurele (Kule, în turcă sau Holavnik în bulgară) este atestată documentar înca din anul 1394, de către Sigismund de Luxenburg cu prilejul unor lupte ce au fost date în zonă. Aceasta a aparținut Imperiului Otoman (1417-1829), fiind o așa zisă raia turcească din sangeacul Nicopolelui. După războiul dintre ruși și turci (1828-1829), localitatea a intrat în componența Țării Românești. După 1829 cetatea este demolată, iar locutorii sunt mutați pe dealul din apropiere, unde se aflau localitățile Odăile și Măgurele. Așezarea devine reședința județului Teleorman, în două rânduri (1839-1950 și 1952-1968), ultimul an menționat fiind cel în care își pierde statutul în favoarea Alexandriei.

Sistematizarea din perioada comunistă a avut un impact major asupra urbanisticii, iar în anul 1962 s-a înfințat Combinatul de Îngrășăminte Chimice, fapt ce a transformat Turnu Măgurele într-un oraș industrial. Totodată, a dus la creșterea numărului de locuitori până la 37 de mii în anul 1992. După revoluție însă, municipiul a suferit un puternic declin demografic din cauza restrângerii industriale și economice (24 de mii de locutori în 2011).

Astăzi peisajul orășenesc este unul destul de trist, dar într-o scurtă plimbare prin zona centrală am descoperit râmâșițe ale trecutului. Catedrala creștin-ortodoxă „Sfântul Haralambie” este un impunător obiectiv turistic din oraș, aflat în reabilitare la data publicării acestui articol. Inițiativa construirii unei biserici monumentale în oraș i-a aparținut Regelui Carol I ca urmare a importanței urbei în timpul Războiului de Independență din 1877-1878.

Parcul central, denumit Grădina Publică, a fost înființat în anul 1876 de un grup de horticultori din București. Pot fi admirați unii arbori exotici, cum ar fi salcâm japonez, ce înflorește în luna august, o specie de castan numit, arbori de tuia, tufe de bujori cu flori roz-pal, precum și de mahonie cu flori galbene și frunze permanente. În interiorul parcului este situat Cinematograful “Flacăra” construit în 1936, și care după 1989 a fost lăsat în paragină de autoritătile locale.

Tribunalul sau Palatul de Justiție a fost construit în anul 1914, după model francez. Edificiul este utilizabil și astăzi, aici funcționând Judecatoria Turnu Măgurele. Casa Anastasescu este un alt edifice ce ne-a atras privirea în zona centrală. Construită în 1910 în stil clasic francez și Art Noveau a adapostit Muzeul de Artă al orașului. În prezent a fost retrocedat moștenitorilor proprietarilor.

La final de zi, pe final de articol dintr-un oraș-port, dunărean și cu o istorie încărcată, nu știu dacă recomandăm neapărat o plimbare la Turnu Măgurele, însă zona are un potențial turistic uriaș, fiind aproape și de vărsarea Oltului în Dunăre, într-o zonă cu plajă și faleză, ideală pentru petrecerea timpului liber. Călători am fost tot anul 2022, așa că ne dăm întâlnire în aval, în portul Brăila, pentru o ultimă poveste și o ultimă plimbare a unui an de neuitat.