Ni s-a spus că atunci când i se pune pata unui capricorn, nici cu spray-ul de pete nu o mai scoți. Unde mai pui că autorul n-a fost singurul capricorn de pe ruta Bucovina, iar nicio prognoză de vreme mai puțin prielnică drumețiilor nu ne-a oprit din visul nostru. Iar finalul etapei precedente ne-a găsit la Sadova, în tonuri calde de toamnă, cu ceai și odihnă multă după o zi cu toate.

Startul poveștii de astăzi esta la borna SV065 și știam ce ne așteampă din punct de vedere al distanței și al diferenței de nivel. Peisajul însă ne-a surprins plăcut, iar noi l-am surprins în câteva imagini. Traseul de astăzi e împărțit în două părți distincte (Sadova-Fundul Moldovei și Fundul Moldovei-Pasul Mestecăniș)

Ziua începe cu o urcare ușoară, pe un drum forestier pe valea pârâului Plaiul Ioanei și ajunge la o carieră de piatră, urmând ca apoi să fie străbătută o pădure. Tonurile calde ale pădurii de foioase au început să ia locul verdelui clasic al verii bucovinene, iar cea de conifere păstrează nota serioasă a peisajului.

Norii erau tot mai joși, ploaia începuse să cadă atunci când am urcat Muntele Muncelului și ne-am întâlnit cu un grup de bicicliști venind dinspre Fundul Moldovei. O ultimă urcare ce ocolește Dealul Cailor, iar priveliștea spre Vf. Răchițiș este cea mai simplă și de efect de pe întreaga durată a zilei.

O casă mică, cu fumul ieșind pe coș, o fâneață, câteva văcuțe atente la fiecare pas pe care îl facem, iar în plan secund o pădure ce prindea culoare printre picăturile reci de ploaie. Bucovina autentică descoperită la pas, de doi drumeți determinați să avanseze indiferent de obstacole. Ne-am învâțat să ne bucurăm de orice loc pe care îl vedem, să ne oprim și să ascultăm natura cu a ei poveste. 

Revenind la traseu, coborârea a devenit mai lină, prin albia unui mic pârâu numit Robul. Iar la primele case din Fundul Moldovei am zărit și borna SV070 (o bornă greu de uitat pentru orice drumeț ce ajunge aici). A urmat o plimbare prin ploaie pe o uliță a acestei așezări cochete, o glumă despre centraliste (”Alo, Gura? Aici Fundul!”) și am cotit-o spre stânga, printre case, pe valea pârâului Arseneasca, afluent al Moldovei.

Ne așteptau mulți kilometri de urcat Obcina cu același nume (până la borna SV077), pe un drum forestier destul de circulat de către localnici. Peisajul nu este cel mai îmbietor, dar spre final s-a mai deschis, au apărut câteva fânețe în mijlocul pădurii mixte, iar ploaia ne-a lăsat în pace. După ce am terminat urcarea de pe Obcina Arseneasca, traseul cotește spre drepta, luând drumul Mestecănișului.

Coborâri ușoare și urcări mai line ne poartă pe un drum unde vântul începuse deja să scuture copacii de frunze. E începutul anotimpului preferat, îmi spuneam în gând. Oboseala acumulată ne-a făcut să scădem ritmul, chiar și pe coborâri, dar ne-am dat timp să admirăm peisajele bucovinene. Masivele înalte erau învăluite în nori, iar dinspre Țara Dornelor se ridica un val de ceață. La borna SV084 aveam să ne oprim, într-un moment în care vântul devenise mai rece decât fusese până atunci.

După încă 20 km și +910m urcați, restanțele noastre din vară au ajuns la final și am devenit, în Mestecăniș, integraliști pe ruta Bucovina. Restul episoadelor până la Lunca Ilvei sunt deja postate și vă învit să continuați traseul, chiar dacă cel de astăzi a ajuns, cu bine, la final.

Un aspect interesant pe care l-am remarcat la ceaiul de la finalul acestui weekend restanțier este acela legat de starea vremii. Episodul următor continuă povestea cu o instabilitate accentuată și cu o temperatură scăzută, exact așa cum se termină tura noastră de două zile de la Vatra Moldoviței în Pasul Mestecăniș.

Vom merge, până la capăt, la pas, pe calea victoriei noastre pe Via Transilvanica Bucovina.

Cale bună, călătorilor!

Episoadele anterioare: episodul 3, episodul 2 și episodul 1

Continuarea cu: episodul 5

Traseul în format GPX: