Zilele libere fără planuri nu sunt preferatele mele, trebuie să recunosc. Unde mai pui că iarna pare că își intră în drepturi și temperaturile de afară nu te mai îmbie să iei la pas străduțe. Mai bine faci un ceai, te așezi comod și pui pe hârție niște dorințe pentru noul an, nu? Am învățat recent că orice lucru scris undeva poate deveni o rezuluție și, cine știe, poate se și îndeplinește dacă îți dorești cu adevărat.

Și dacă tot a venit vorba de dorințe îndeplinite, hai să povestim puțin despre cum am îndeplinit-o noi pe cea care suna cam așa: ”Crezi că sună bine o vizită la Viscri, în drumul nostru spre Rîmetea?” Așa că în rândurile următoare luăm la pas micul sat transilvănean, atât de cunoscut și iubit de Regele Charles și nu numai.

Viscri (Weiskirich în germană, Fehéregyháza în maghiară) este o așezare din podișul Transilveniei, pe drumul ce face legătura între Brașov și Sighișoara. Satul a fost locuit inițial de secui, apoi colonizat de sași în secolul al XIII-lea. Ceea ce atrage turiștii este o frumoasă biserică evanghelică, fortificată, în stilul bisericilor săsești fortificate din zonă, precum și casele tipice, multe dintre ele reabilitate și transformate în spații de cazare ori servit masa. 

Satul, parcă uitat de lume, este înconjurat de dealuri și păduri de stejar, fiind o bucurie în orice anotimp, însă ceea ce îl face deosebit este tocmai edificul aflat în cel mai înalt loc al așezării. Construcția bisericii fortificate a început în jurul anului 1100, de către secui. Ceea ce atestă acest fapt sunt chiar inscripțiile pietrelor de mormânt din cimitirul care înconjoară biserica. Sașii au colonizat biserica în anul 1185, secui fiind atunci nevoiți să părăsească satul și să se stabilească acolo unde se vor scrie noile povești de pe Via Transilvanica, în sud-estul Transilvaniei.

Biserica este și cea care dă numele localității, iar cristelnița este principala atracție a acesteia. Legenda spune că atât cristelnița, cât și coloana pe care stă așezată provin din prima biserică a locului, Alba Ecclesia. Primele turnuri ale bisericii au fost adăugate în anul 1525. În secolul al XVIII-lea, a fost construit cel de-al doilea zid de apărare precum și un coridor acoperit. Totodată, panorama satului poate fi admirată din unul dintre turnurile acestei fortificații, iar priveliștea te va surprinde.

Un alt moment important al satului este acela în care Regele Charles a ajuns prima dată în localitățile transilvănene, în primăvara anului 1998. Acesta s-a îndrăgostit de aceste meleaguri, iar în 2006 a cumpărat prima casă tărănească în satul în care ne aflăm și noi. A încurajat în repetate rânduri populația să i se alăture în ideea salvării patrimoniului arhitectural medieval din această zonă.

Am aflat, la începutul plimbării noastre, câteva detalii despre această locuință. Casa, construită la sfârșitul anilor 1700, urmărește tiparul clasic al unei așezări rurale săsești. Gospodăria inițială avea două case de locuit, anexe, o șură și o grădină de legume. În anul 2015, când a fost fondată Fundația Prințul de Wales România, această casă a devenit sediul organizației caritabile. Și tot atunci a început un program de restaurare, reparații capitale și extindere. Fosta șură a fost transformată într-o sală de curs, o bibliotecă și o cafenea, apoi s-au adăugat o bucătărie nouă și două dormitoare noi în pod. 

În anul 1999, Mihai Eminescu Trust a implementat în satul Viscri 300 de proiecte prin care a foarte multe gospodării au putut fi salvate și restaurate, fiind astfel introduce în circuitul turistic rural al zonei. De asemenea, în sat există doua fierării și un cuptor pentru producerea de cărămidă, iar locuitorii sunt cunoscuți și pentru indeletniciri precum broderia, țesutul, împletitul coșurilor, prepararea gemurilor, vinurilor ori a produselor de panificație.

Satul trăiește datorită turiștilor, iar cei străini sunt încântați când văd ce simplă și frumoasă poate să fie viața într-un mic sat din Transilvania. Nici pietrele de râu de pe ulițele prăfuite nu îî deranjează; nici măcar gâștele din fața unei porți ori o pisică prea curioasă. Indiferent de statutul social al celui care vizitează zona, concluzia este aceeași. Toate acestea sunt elemente ce conturează imaginea vieții de la sat, tabloul fiind complet doar atunci când se adaugă experiența personală.