Am tot auzit despre acest loc minunat pe care ţara noastră îl are şi m-am hotărât să îl vizitez. Fiind în tabără la Pârâul Rece împreună cu mulţi alţi colegi, ne-am gândit că ar fi o tură destul de uşoară şi accesibilă tuturor. Cu o seară înainte de plecare m-am documantat puţin despre istoria locului şi am rămas plăcut surprins. Numele său vine de la cele şapte rupturi de pantă, dar şi de la cele şapte scări ce au fost montate la început pentru o mai bună tranzitare a canionului. Cu o lungime relativ scurtă, de doar 160m şi cu o diferenţă de nivel de 60m, Canionul Şapte Scări avea să îmi ofere nişte imagini şi nişte momente greu de egalat.
Dimineaţa am plecat cu toţii de la Pârâul Rece, cu autobuzul care ne-a lasat la Dâmbul Morii. Acesta este şi punctul de plecare spre canion. A fost un traseu uşor, prin pădure şi neaşteptat de liber. Se ştie că la sfârşit de săptămână este aglomerat în zonă, turiştii alegând acest traseu pentru uşurimea, dar şi pentru frumuseţea sa.Era destul de devreme, aşa că am profitat de potecă şi de natură, iar în cca 2h am ajuns la intrarea în canion; traseul este unul de 1h-1h ½, dar ritmul nostru a fost unul mai scăzut. Am decis să intrăm pe rând şi să ne bucurăm de frumuseţea şi unicitatea locurilor. Scările sunt complet reabilitate, nu prezintă niciun pericol, dar necesită puţină atenţie întrucât totul este umed şi poţi aluneca dacă nu eşti echipat corespunzător.O înşiruire de cascade face acest canion unul foarte spectaculos. Traseul îngust şi adânc te copleşeşte şi te simţi foarte mic în comparaţie cu natura. Cerul abia se zăreşte printre stânci, iar sunetul apei lovindu-le este unul puternic şi foarte plăcut.Am putut admira fiecare nou nivel al canionului, nefiind aglomerat la acea oră a dimineţii. După 30 de minute de mers am ajuns la capătul superior unde ne-am aşteptat cu toţii. Sensul de vizitare al canionului este doar de jos în sus, motiv pentru care ne-am întors pe drumul de ocolire. Acesta face parte din traseul spre vârful Piatra Mare(1843m), putând fi parcurs în ambele sensuri.Ne-am întors la Dâmbul Morii, pe acelaşi traseu pe care am şi urcat, multumiţi de o scurtă drumeţie într-o zonă unică în România, acesta fiind cel mai îngust dintre toate canioanele de la noi din ţară. În încheiere vă recomand tuturor să vizitaţi acest loc, de preferat în timpul săptămânii, după ora 10, atunci când se deschide canionul. Se percepe o taxă de 10 lei/adult, 5 lei/student, elev, dar merită orice efort depus.
Felicitari pentru poze! Sunt superbe!
Multumesc frumos. Va invit sa apreciati pagina de facebook a blogului. Veti gasi multe alte fotografii in postarile ce urmeaza.