Despre 2017 în cifre şi cuvinte ale(rg)atoare

Călător prin România Evenimente & Personal

Încep ultima postare a lui 2017 cu o serie de mulţumiri catre toţi cei care au fost implicaţi, mai mult sau mai puţin, în organizarea tuturor curselor la startul cărora am fost prezent. A fost o reală placer să descopăr zone noi, dar şi să redescopăr nişte locuri bine ştiute datorită unor oameni foarte pasionaţi de ceea ce fac. Va mulţumesc şi mă înclin în faţa voastră!

Las aici şi lista cu evenimentele la care am luat parte într-un 2017 frumos, mai cumpătat decât 2016 (am scris aici câte ceva şi despre el) şi cu dorinţa de a revedea anumite curse şi în 2018:

  • Semimaraton Gerar-10K
  • Semimaraton Intersport Braşov-10K
  • Bucharest 10K&Family Run-10K
  • Maratonul Internaţional Cluj Napoca-Crosul BT
  • Maratonul Internaţional Cluj Napoca-10K
  • Bucharest Halfmarathon-21K
  • Corcova Trail Race-Traseu Jirov 15K
  • Ciucas X3-21K
  • Alba Iulia City Race-10K
  • Bucharest Marathon-21K
  • Semimaraton Pe Argeş în Jos-21K

Câteva cuvinte despre fiecare eveniment în parte, iar pe finalul postării las şi lista cu evenimentele lui 2018, cel puţin pentru prima jumătate a acestuia. Semimaratonul Gerar este mereu foarte aşteptat de către bucureşteni şi nu numai. Văd în perioada rece grupuri de câte trei oameni alergând în acelaşi ritm şi singura întrebare care îmi vine în minte este ce nume va purta echipa lor la Gerar. Pentru mine a fost un prilej de a pune sângele în mişcare într-o seara de sesiune. Îmi amintesc faptul că era frig, dar nu ger şi fără zăpadă, dar cine ştie, poate 2018 va aduce cu el şi mult doritul strat alb de nea.Primăvara mea alergătoare a început la Braşov, la o cursă pe care mi-o doream bifată pentru 2017. Răcit bine, cu respiraţia ca şi inexistentă, am luat statul la proba de Cros din cadrul Semimaratonul Intersport şi am fost foarte plăcut surprins de organizare, dar şi de minunatul traseu ales de către organizatori. Ne vedem la anul, cu siguranţă şi nu doar pentru a bifa o cursă, ci pentru a încerca să îmi corectez recordul pentru că noi, alergătorii amatori, suntem într-o continuă întrecere cu noi înşine sau cel putin aşa gândesc eu. Primăvara a continuat chiar a doua zi cu Bucharest 10K&Family Run, acolo unde m-am simţit minunat, cu toate că răceala nu îmi dădea deloc pace. Un traseu frumos într-un oraş însorit şi un început de aprilie cum nu se putea mai bun.Maratonul Internaţional de la Cluj a fost un prilej de călătorie alături de cea mai mare susţinătoare a mea, alături de persoana care ma protejează şi care mă ceartă dacă exagerez, alături de persoana care, în anul ce urmează, mă va ajuta să ating noi obiective sportive amatoriceşti şi, pe această cale, îi mulţumesc pentru tot ceea ce a adus în viaţa mea. Clujul e deosebit pentru mine, am scris mai multe aici despre el, iar acolo mi-am făcut încălzirea la Crosul BT şi am luat startul imediat după la cursa de 10km din cadrul aceluiaşi mare eveniment international. Vremea frumoasă şi o mulţime de amintiri plăcute fac din experienţa de la Cluj una dintre cele mai frumoase din punct de vedere sportiv din 2017.

Bucharest Halfmarathon 2017 a fost, din păcate, tentativa mea nereuşită de a ajunge la finish în sub 2h. Nereuşită pentru că la km 18 m-am tăiat şi nu am mai fost capabil să duc nici măcar un ritm decent până la linia de sosire, dar din fiecare experienţă învăăţ, iar în 2018 sunt sigur că timpul meu la semimaraton va fi de sub 2h.Peste vară am sărit cu evenimentele, dar mereu la Corcova Trail Race voi fi prezent, indiferent de temperatura înregistrată la start, în vie ori la linia de sosire. Cea mai mare bucurie de anul acesta a fost faptul că tatal meu, la cei 52 de ani, a participat pentru prima dată la o competiţie şi a oprit cronometrul la, frumoasă coincidenţă, 52:52. A fost, cum am spus, o realizare şi o bucurie enormă pentru mine. În 2018 ne găsiţi la start, pe traseu şi la finish cu acelaşi slogan:

“ Să nu uităm pentru ce am venit: In vino veritas! “

Au urmat cele mai frumoase două curse din an, curse ce nu mai au nevoie de alte cuvinte, întrucât am scris deja postari despre fiecare, aici despre Ciucaş X3 şi aici despre Alba Iulia City Race. Ne vedem în 2018 pe traseele celor două evenimente deosebite.

Bucharest Marathon a fost bifat cu succes şi anul acesta, chiar dacă nu am fost apt 100% pentru un semimaraton, l-am dus la bun sfârşit bucurându-mă de oraş şi de noul traseu foarte bine ales de această dată. Un eveniment important, participanţii fiind în număr tot mai mare de la an la an şi întru în 2018 cu speranţa că voi putea alerga din nou pe străzile capitalei noastre în luna octombrie.A trecut anul cu trece şi apa la Piteşti, acolo unde am avut ocazia să închei sezonul pe Argeş în Jos. O probă de semimaraton ploios, cu lapoviţă şi ninsoare, cu fotografii pe traseu şi o medalie la finish, dar şi cu foarte bună organizare. Jos pălăria pentru cei de acolo pentru faptul că fără o taxă de participare se poate construi, în timp, un eveniment notabil pentru orice alergător, fie el profesionist ori amator.Anul meu a fost unul bun, per total. Cu 1830 km alergaţi şi cu 18450m urcaţi mă declar mulţumit şi îmi propun pentru 2018 un număr mai mic de km poate, dar cu rezultate mai bune atât la antrenamente, cât şi în cursele ce vor urma. Vă doresc tuturor un an nou cât mai frumos şi plin de momente de neuitat. Ne vedem pe traseele din Timişoara (25 Martie), Braşov (31 Martie) şi Iaşi (22 Aprilie).

La mulţi ani!

Comentezi?