2022 a fost un an bun din multe puncte de vedere. L-am început la Ulm, pe malul Dunării, l-am continuat pe potecile din România. Am scris povești de primăvară în Cheile Țesnei, am mâncat cireșe de iunie prin podișul Mehedinți și ne-am bucurat de toamnă la Șirnea, Mali Štrbac ori Măcin. Și dacă tot am ajuns în partea de est a țării, am decis să servim un mic dejun pe malul aceluiași fluviu care unește, la Brăila.

Treziți devreme, așa cum le stă bine unor călători, am plecat din Greci printr-o ceață deasă până la bacul din Smârdan. Niciodată nu e târziu sa treci (cu) bacul, mi-am spus eu la cei aproape 31 de ani. Așa că iată-ne parcați și pregătiți pentru a trece frumos fluviu pe malul căruia avem atâtea amintiri. 

Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele „Drinago” într-o veche descriere geografică spaniolă încă din 1350 (Libro del conoscimiento), dar și pe câteva hărți catalane. Este menționat ca Brayla în 1368, iar între anii 1538-1540 orașul a fost o raia (sau kaza), fiind ocupat de turci. Din 1554 până la sfârșitul războiului ruso-turc din 1828 – 1829, așezarea a fost cunoscută drept Ibrail. Astăzi localnicii îl mai numesc și orașul salcâmilor. Perioada de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când este un important port de intrare-ieșire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici și medii. 

Drobeta Turnu-Severin și Brăila au ceva în comun și când vine vorba de planul urbanistic, ambele fiind gândite de către același Pavel Kiseleff. Orașul vechi se află delimitat între Dunăre și actuala Stradă a Unirii, ce urmează și azi traseul fostului zid al orașului. În 1829, autoritățile ruse de ocupație au hotărât retrasarea planului urbanistic, plan ce viza așezarea noilor străzi sub forma unui arc semicerc, fiecare stradă urmând să pornească de la Dunăre și să se oprească tot la Dunăre. Astfel se prezintă și astăzi Bulevardele Cuza Vodă, Independenței și Dorobanților, dar și străzile Plevnei, Rahovei, Griviței și Ștefan cel Mare. De altfel, de menționat faptul că Brăila este unul din puținele orașe din țară în care s-au păstrat neschimbate denumirile străzilor în ultimii 130 de ani, aceste nume nefiind schimbate nici în perioada comunistă. De asemenea, orașul păstrează neschimbate foarte multe clădiri din secolul al XIX-lea, fiind o încântare pentru ochii mereu curioși ai unor călători pasionați și de arhitectura veche.

Timpul scurt pe care l-am petrecut în orașul salcâmilor a fost însă suficient pentru a vedea și Gara Fluvială. La începutul secolului XX, drumul pe Dunăre reprezenta cea mai scurtă, accesibilă și rapidă cale de transport în amonte și în aval. Pe firul apei, se putea parcurge mai lesne atât drumul spre Marea Neagră, cât și în sens opus, către Drobeta Turnu-Severin sau, și mai departe, către Budapesta și Viena. De aceea, gara în care se adăposteau pasagerii a fost proiectată pentru a semăna cu un vapor de epocă și, mai apoi, a fost construită între 1904 și 1906. La parterul clădirii erau incluse două săli de așteptare, pentru clasa I și clasa a II-a, o casă de bilete și o toaletă publică, în timp ce etajul era destinat Biroului Hidrografic Român, biroului căpitanului de port și biroului reprezentantului autorității navale. 

Plimbarea se terminase, iar drumul avea să ne poarte înapoi în capitală, acolo unde ne prinde și finalul de an. Cu planuri idei noi de călătorii, cu visul viatransilvănean ce trebuie să continue și cu mintea deschisă către noi aventuri, încheiem un 2022 în care am luat la pas destule poteci și străzi pietruite, am urcat și coborât dealuri și culmi muntoase și ne-am creat amintiri lună de lună.