Am fost întrebat de multe ori care este anotimpul meu preferat. Unele răspunsuri le-am dat într-un text mai vechi, dar extrem de actual despre Cine sunt eu? Tot acolo am menționat și faptul că nu am un anotimp preferat, ci mai degrabă două perioade din an: aprilie-mai, când totul revine la viață și verdele este atât de apropiat de nuanța tuturor ferestrelor de la Rimetea și octombrie-noiembrie când, inevitabil, pădurea ne demonstrează că nu sunt suficente culori în dicționar pentru câte nuanțe poate prinde.

Dacă pentru prima perioadă mai avem de așteptat, a doua tocmai și-a intrat în drepturi. Și cum le stă bine călătorilor dacă nu pe potecile tomnatice ale patriei; iar timp de stat pe gânduri nu avem, întrucât zilele sunt tot mai scurte. Așa că ceea ce planificasem pe vremea când am fost la Fundata, printre nămeții ultimei zăpezi, a fost pus în practică într-o zi de la mijlocul lui octombrie.

A fost frig dimineața, iar soarele își făcea apariția la ieșirea din București. Drumul nostru cu mașina se oprea într-un loc ce nu avea să îl vadă toată ziua pe cel care ne încălzește timid în această perioadă, dar asta găsiți și voi la finalul textului. Micuţul sat Şirnea din judeţul Braşov, căci aceasta a fost destinația noastră, este o aşezare a păstorilor de la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de 1244m și ascunde multe comori ale vieţii satului românesc de altă dată.

Cândva această așezare a fost comună, ulterior transformându-se în sat. Însă acum a devenit sat turistic, lumea fiind fascinată de frumusețile ce le oferă această zonă. Fascinați am fost și noi, încă de la primii pași pe care i-am făcut pe traseul ce urmează a fi descris. Puțini știu că pârâul ce curge prin sat a format, cu mult timp în urmă, niște mici chei prin care acum se strecoară drumul spre Piatra Dracului.

De aici traseul nostru a cotit ușor spre dreapta, într-o urcare ce nu pune în dificultate nici măcar un începător al drumețiilor. Când am planificat această rută nu știam care este starea drumurilor de car pe care aveam să le luăm la pas. Am constatat că aproximativ 5 km din traseu sunt pe drum asfaltat, însă nu a fost o mare problemă. 

Ajunși pe culme, ne lăsăm purtați de drum, cu ochii mai mult spre dreapta în direcția noastră de mers. Pădurea de foioase oferă una dintre cele mai spectaculoase priveliști în această lună. Culorile calde, alimentate și de blândețea luminii soarelui, dau o notă aparte întregului areal cuprins între Prăpastiile Zărneștiului, satele Măgura și Peștera și Culoarul Rucăr-Bran.

Același peisaj se întinde și peste culoar, până la poalele falnicilor Bucegi. Drumul ne poartă, sus și jos, pe deasupra satului Șirnea (aflat în partea stângă a direcției de mers). Fiind duminică, de la biserica din sat se aude slujba, iar în zare ne bucurăm și de imaginea tot mai apropiată a crestei Pietrei Craiului, la poalele căreia vom ajunge în curând.

Traseul nostru intră, după aproximativ 4km, pe drumul Frunteș (profesorul de biologie care a pus umărul la crearea satului turistic de astăzi). Urcăm mai abrupt decât până acum, pe un drum forestier marcat cu triunghi roșu. Roșiatică este și pădurea de fag prin care trecem, iar unele porțiuni ale forestierului sunt acoperite de un strat proaspăt de frunze uscate, numai bun de ascultat sub pașii călătorilor. După 6km, finalul urcării ne găsește la limita Parcului Național Piatra Craiului, loc unde am făcut și o mică pauză de masă și tras sufletul.

Suntem în locul numit Curmătura Groapelor (1389m), iar continuarea traseului a fost făcută spre stânga, pe traseul turistic cruce albastră, către Poiana Lungă. Peisajul s-a schimbat, fiind într-o zonă destul de împădurită ce ne-a dus pe sub Colțul Spărturilor (1469m) și Gâlma Spărturilor (1472m) în partea stângă și valea Dâmbovicioarei pe partea dreaptă. 

În călătoriile montane am tot încercat să găsesc locuri care să aducă, măcar puțin, cu peisajul din Poiana Beletina, Crovul Mare ori Vârful Broscan. Zona cuprinsă între Curmătura Groapelor și Șaua La Crucea Spărturilor din Parcul Național Piatra Craiului se aseamănă foarte mult cu Munții Mehedinți. Poienile verzi, calcarul ce iese la iveală sub diverse forme, pădurea de fag și micile doline pe care le-am observat m-au dus cu gândul acasă. 

După 9.5km am părăsit marcajul cruce albastră și am intrat pe bandă roșie, într-o ușoară coborâre pe forestierul ce duce la Mormântul Florichii, din zona dintre satele Șirnea și Ciocanul. De aici există mai multe variante de plimbare, însă noi am ales să trecem pe lângă Glampingul Ursa Mică și pe sub Gâlma Țiganului (1252), ca mai apoi traseul să facă din nou stânga spre locul de unde am plecat cu 4 ore în urmă.

Înainte de a termina plimbarea, am mai aruncat o privire, de această dată de sus, cheilor Șirnei și Pietrei Craiului, în lumina soarelui de amiază. Ne-am bucurat, am surprins momentul și iată-ne din nou pe drum, de această dată spre casă. O zi reușită, necesară și plină de priveliști numai bune de pus în ramă.

Traseul în format GPX: