Dacă primele două episoade de pe drumul care unește au fost în semestrul rece al anului, a venit și rândul unei ture în care totul s-a îmbrăcat în albastru și verde, cu ușoare atingeri albe datorate carstului din zona mehedințeană a acestui impresionant proiect ce poartă numele de Via Transilvanica.

Primul episod a fost de la Obârșia Cloșani către valea Cernei, mai multe puteți citi aici, în timp ce al doilea episod a fost de la Isverna la Balta. Ce rămânsese oare neumblat? Desigur, traseul de la Obărșia Cloșani la Isverna, peste cel mai înalt punct din între Podișul Mehedinți (Vf. Paharnicul, cu o altituine de 887m). În locul unde Dunărea fierbe în Cazane, unde Traian și-a construit faimosul pod, unde Bachus venea să își umple cupele cu cel mai bun vin și Însuși Dumnezeu a coborât printre oameni să alunge forțele răului se află un loc cum numai în legende poți întâlni…despre acestea este Podișul Mehedinți. Iar traseul ce urmează a fi descris sper că vă va convinge că zona chiar merită străbătută la pas, descoperită și promovată în întreaga lume.

Anul 2020 este unul dificil pentru noi, drumeții. Pandemia a venit și dă semne foarte discrete că ar vrea să plece, dar să rămânem precauți. Eu consider că este un moment oportun pentru ca România să fie aleasă ca destinație de vacanță, chiar de către proprii ei locuitori. Voi fi mereu genul de călător prin țara mea, mereu bucuros să vad și să revăd locurile dragi. Am așteptat mult ca starea de urgență să se încheie, am așteptat cu sufletul la gură intrarea în legalitate a drumețiilor montane și așa se face că tura pe Via Transilvanica a avut loc pe 16 mai. Despre condințiile meteorologice voi spune doar atât: vântul a fost intens pe întreaga durată a plimbării, restul detaliilor le veți vedea în fotografii.

Obârșia Cloșani a devenit cu aceasta ruta de pe Via Transilvanica un punct important pe harta turistică a Mehedințiului. De aici a început traseul, borna fiind exact la start. Drumul forestier urcă puțin prin fața unor case, ca mai apoi să intre într-o pădure răcoroasă. Preț de 3 km drumul urcă printre case de piatră, fânețe ori păduri, dar cu o priveliște deosebit de frumoasă către Piatra Mare a Cloșanilor, ce se află la mică distanță, dar și către zona de deasupra orașului Baia de Aramă.

Borna de la km 3 este una specială, cel puțin pentru mine. Este o ușă a unui seif, iar acesta din urmă ascunde toate frumusețile munților Mehedinți. De la ea drumul cotește către dreapta, transformandu-se într-unul ce merge pe iarbă (proaspăt tunsă la jumătatea lunii mai). După puțin timp am trecut pe langă un pâlc de fagi seculari, iar de acolo am avut contactul vizual cu Vf. Paharnicul. O bornă Via Transilvanica indică direcția potecii, dar pentru a atinge punctul maxim se poate face un ocol de aproximativ 1.2 km. Priveliștea de sus merită fiecare pas, vă garantez cu imaginile de mai jos.

Cu urcarea gata, am putut admira priveliștea excepițională asupra împrejurimilor. Podișul Mehedinți, apoi creasta munților cu același nume. Mai marii munți ai Cernei, cu acea creastă dreaptă a Vlașcului, dar și Vf. Godeanu (2229m) încă înzăpezit fac deliciul acestei ture. Dar partea cea mai frumoasă este vederea către Munții Retezat care, pentru mine, reprezintă acesl vis încă neîmplinit. Piatra Iorgovanuui (2014m) este punctul de reper după care mă ghidez pentru a recunoaște și restul piscurilor.

Peleaga (2509m), Păpușa (2508m) și Custura (2457m) erau încă înzăpezite, în vreme ce Vf. Oslea (1953m) și Piatra Mare a Cloșanilor (1421m) întregesc un peisaj de vis. În direcția opusă am avut parte de surpriza foarte plăcută a vârfurilor sărbești din Cazanele Dunării ce se zăreau la orizont: Mali Strbac (628m) și impunătorul Veliki Strbac (768m) despre care am scris aici, după o tură de toamnă.

Dacă porțiunea de urcare a avut farmecul ei cu priveliștea descrisă mai sus, coborârea a fost mai lungă, dar deosebită. Traseul merge pe curbe de nivel, printre gospodării aruncate parcă pe dealuri. Livezi frumos ordonate de pomi fructiferi, terenuri arate de oamenii locului, animale domestice ce mereu sunt pregătite să pozeze, borne Via Transilvanica așezate strategic, în locuri pitorești, toate aceste ingrediente au făcut din coborărea spre Isverna un colț de rai.

Verdele crud de mai, îmbinat cu albastrul cerului au dat o notă aparte acestui traseu. Abruptul de deasupra peșterii Isverna s-a arătat la rândul său, alături de Vârful lui Stan (1466m), dar și cele doua mari cornete, acele forme de relief ce oferă un caracter unic Podișului Mehedinți.

Cornetul Babei (770m) și Cornetul Cerboanei (801m) sunt cele mai mari două astfel de formațiuni din podiș, în alte zone ale României poartă denumirea de movile sau măguri (Codlea, de exemplu). Aceste cornete se continua către vărsarea râului Bahna, despre izvorul căruia am povestit mai pe larg aici, în Dunăre, cele mai ușor de remarcat fiind Cornetul Bălții și Cornetului lui Bobic, despre care voi povesti în episodul următor.

Ultima parte a traseului a fost și cea mai grea, asfaltul a luat locul drumurilor de pământ odată cu intrarea în Isverna. Dacă startul traseului din episodul 2 a fost la Biserica de lemn, tot acolo am decis să fie și finalul turei de astăzi. Spuneam în încheierea episodului trecut faptul că în primăvara acestui an sper să parcurg și restul traseului, pe bucăți, pentru a-l învăța și cunoaște cât mai bine.

Mi-am găsit răgazul în seara de dinaintea plecării în ultima etapă ce mi-a mai râmas de străbatut la pas din Via Transilvanica Mehedinți, despre care voi scrie în luna iunie, pe ruta Godeanu-Cireșu-Balta, un traseu de aproximativ 23 km prin inima locului de care sunt atât de atașat. Podișul Mehedinți vă așteaptă să îl decoperiți…ori să îl descoperim împreună.

Drumuri bune, călătorilor!

Episoadele anterioare: aici și aici

Continuarea cu episodul 4: aici

Traseul în format GPX: