Via Transilvanica-Ținutul de Sus-Episodul 3 (Tășuleasa Social-Bistrița Bârgăului)

Drumeț prin România Via Transilvanica

Se spune că omul sfințește locul. Am revenit pe meleagurile unui proiect unic, ce ne poartă de la Putna la Tr. Severin, pe poteci și drumuri, prin sate și orașe, prin păduri și peste râuri, către o variantă mai bună a fiecăruia. Și cum orice proiect are și un punct de început, startul de astăzi este la Tășuleasa Social. Proverbul cu care am început textul e celebru, însă și inversul său este valabil. Deci se poate spune și că locul sfințește omul.

Ni s-a spus încă de când am intrat pe poarta de la Tășuleasa că va fi greu să plecăm. Și ce-i drept, locul te prinde, te incarcă și nu prea te lasă să pleci. Însă, cu promisiunea unei reveniri, ne-am dat mâna și ni s-a urat ” Cale bună! ”. Nu înainte de a scrie câteva cuvinte într-un caiet plin de urări, nu înainte de a servi o cafea și un pahar de vorbă cu cei prezenți acolo și nu înainte de a ne fotografia cu borna de la km0 al drumului care unește, Via Transilvanica.

Destinația celui de-al treilea episod din Ținutul de Sus este Bistrița Bârgaului, iar dacă vă uitați pe hartă puțin vă veți da seama că nu e chiar aproape; doar un munte de coborât, o vale de trecut, un deal de urcat și același de coborât. Ați obosit? E abia începutul unei zile frumoase.

Am ieșit pe poarta pe care am intrat mai devreme, am cotit-o la dreapta, echipați și pregătiți de aventură. Prima parte a traseului urmărește Drumul Romanilor, într-o ușoară urcare prin pădure și locuri cu vedere asupra împrejurimilor. După ce a plouat în zonă câteva zile, norii încă se jucau pe vârfurile munților Bârgău și Călimani, căci în această zonă ne-au purtat picioarele.

Liniștea era întreruptă doar de pașii lenți ai unor călători dornici de plimbare și de nelipsitele bețe ce ne-au ușurat atât urcările, cât și coborârile. Am parcurs poteca pe fața nordică a Dosului Zâmbroaiei (1346 m) și am ajuns la primul loc ce ne-a arătat cu adevarat unde trebuie să ajungem. Se zărea valea Bârgăului ce șerpuiește timid spre satul Mureșenii Bârgăului, dar până acolo mai aveam niște locuri de văzut. 

Și-am început coborârea, lăsând ușor în spate poveștile din Bucovina. Intram cu adevarat în Transilvania și în zona de deal a județutul Bistrița, județ pe care aveam să îl traversăm zile în șir, nu înainte de a face cunoștință cu borna Copacului de Cafea, un loc fain despre care povestim cu altă ocazie, mai pe îndelete. De aici poteca își schimbă din nou direcția, cotind spre stânga, pe valea Străjii, iar în jurull kilometrului 12 se ajunge la DN17, îl traversează și o cotește spre dreapta, la vale pe Bârgău. Pauza de la jumătatea drumului a fost numai bună pentru o masă, o cafea și încărcat puțin bateriile. 

A urmat o oră destul de monotonă, într-o ușoară coborâre, cu zgomotul traficului pe fundal, până în Mureșenii Bârgăului, loc unde traseul își schimbă din nou direcția, spre stânga. Dar nu doar direcția se schimbă, ci și înclinația. De la kilometrul 16 se începe urcarea, destul de susținută, pe dealului lui Leancă. Odată ajuns în culmea dealului, priveliștea este recompensa pe care traseul o oferă călătorului.

Norii încă acopereau culmile înalte ale vârfului Gogoașa (1606m), iar în partea stângă a direcției de mers se lasă valea Bistriței și piscurile vulcanice ale munților Călimani, un relief deosebit de spectaculos. Traseul traversează apoi niște poieni cosite, unde am întâlnit multe căpițe de fân ce dau un aer tomnatic acestei ultime părți a drumeției noastre spre Bistrița Bârgăului. 

După 21.1 km am început coborârea spre sat, unde aveam să ne oprim la Pensiunea Ony (recomandarea din ghid). Ziua nu se putea încheia decât cu o masă bună. Și cum în Bistrița Bârgăului toată lumea o recomandă pe doamna Maria Bidian, am mers la Punctul Gastronomic Local să o cunoaștem și să fim hrăniți cum se cuvine. Avem numai cuvinte de laudă pentru doamna Maria și o recomandăm cu sufletul deschis, exact așa cum am fost primiți la masă. 

Declarăm etapa încheiată, cu o nouă ștampilă în carnetul drumețului, cu o poveste în plus de spus și mai bogați în cunoștințe.

Cale bună, călătorilor!

Episoadele anterioare (Ruta Bucovina): episodul 6, episodul 5, episodul 4, episodul 3, episodul 2 și episodul 1.

Episoadele anterioare (Ruta Ținutul de Sus): episodul 1, episodul 2.

Continuarea cu: Ținutul de Sus (episodul 4).

Traseul în format GPX:

Comentezi?